OPTm
nr.crt.

Jurnalul unei revoluții. Cu J mare

„Mă numesc X, m-am născut în X oraș și în X an."

Aceasta ar fi fraza-motor care declanșează, în fiecare dintre cele patru părți ale sale, elementul autobiografic în spectacolul lui Carmen Lidia Vidu. De data aceasta, seria de teatru documentar „Jurnal de România", caleidoscopul pe care Vidu îl folosește pentru a privi altfel spațiul autohton, luminează capitala și pune reflectoarele, la propriu, pe clădirea TNB-ului. Se caută un cadru pentru a asculta istoria cu i mic. Cum altfel, dacă nu printr-un jurnal? Așadar, Vidu regizează silențios mișcarea acestui caleidoscop, stă la butoane și îi înconjoară pe actori cu „aure" din amintiri, date personale, cuvinte marcante, imagini și videoclipuri de arhivă proprie, citate de divertisment ale perioadei în cauză; îi lasă pe ei în prim-plan. Consemnează aici: Oana Pellea, Florentina Țilea, Daniel Badale, Ion Caramitru, cu Revoluția de la 1989 în rol principal.

Genericul spectacolului îi aparține Florentinei Țilea și setează deja un cadru intim, nostalgic, plin de emoție personală: cântă ceva ancorat într-o amintire din copilărie, apoi cântecul se topește într-un video cu propriul tată, marcând astfel accesul către amintirile și viețile personale ale celor din scenă.

Prima parte o are în centru pe Oana Pellea. În stilul reprezentativ seriei de spectacole, Vidu proiectează, de data aceasta pe enorma fațadă a clădirii TNB, obiecte de tipul memorabilia, dosare ale Securității și aduce sub lupă istoria cu i mic. La fel ca Ion Caramitru, tot din grupul actorilor maturi, Oana Pellea continuă să joace și să manierizeze o narațiune atât de des utilizată despre momentul '89. Nu onestitatea lipsește, ci suflul unei experiențe vii, fără vehemența și teatralitatea cuiva care are o privire milimetrică asupra faptului.

Etajul vizual, bazat integral pe video-proiecții, angrenează și transformă TNB-ul în hotspot-ul autobiografic al Revoluției. Autenticitatea spectacolului se țese cu variații ale persoanei I, folosită apăsat, ferm, atunci când se vorbește cu „eu" și „pe mine", la timpul prezent. În părțile a doua și a treia, cele ale Florentinei Țilea și ale lui Daniel Badale, actori dintr-o generație mai tânără, nivelul de deschidere pare mai mare; cei doi își asumă mai ușor renunțarea la persona publică, își însușesc diateza activă aproape ca o nevoie de a progresa cumva în propriile căutări. E de apreciat în mod special cum aduc pe scenă cât mai mult din viețile lor „adevărate": de la concluzii personale (Nu a fost Revoluție) la confidențe cu un aer privat (Îmi petrec Revelioanele singur, Plâng ușor, povestește Badale, iar Țilea relatează cum, copil fiind, îl vedea pe Ceaușescu ca „de-al ei"); aceste momente îl apropie pe spectator, îl fac să recalculeze suma relatărilor despre marele moment revoluționar. E nevoie de intersectarea mai multor planuri, chiar dacă, la final, sentimentul legat de Revoluție rămâne unul voit confuz. Însă „jupuirea" unui asemenea eveniment-mamut din istoria României până la perspectivele „mici", individuale, care jonglează și cu suveniruri personale, domestice, are potențialul de a debloca un soi de terapie colectivă și de a înregistra teatrul documentar ca o arhivă vie. Spectacolul lui Vidu nu vorbește atât despre Revoluție, cât despre vocile care se aud mai încet decât zgomotul marilor istorii.

Jurnal de România. 1989 (2020, regie: Carmen Lidia Vidu, TNB)

Sandra SANKAT

Masterandă în anul II la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în prezent Sandra este implicată într-un proiect de cercetare a spectacolelor de teatru documentar. Are o slăbiciune pentru fenomenul scenic contemporan. Unul dintre spectacolele ei preferate este Gruesome Playground Injuries, montat la Apollo 111.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 13⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Alexandru Lamba, atent la construcție și la relațiile dintre personaje, scrie cerebral, urmărind cu inteligență construcția conflictului. Deși consacrat de SF, în ultima vreme s-a apropiat de realismul psihologic, păstrându-și interesul pentru zonele umbrite, pentru întâmplarea stranie.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

LITERA, 2022

Recomandată de OPTm

TOPUL PROZEI

Cărțile anului 2021. Topul Doinei Ruști, la Rdio București FM

 

 

 

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Contemporary Literature Press, 2022

Phoebus, 2022

 

ART, 2021

https://www.facebook.com/watch/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-IOS_GK0T-GK1C&v=339101764761269

Oana Lazăr - o seară pe ruinele Ipoteștiului

Copyright © optmotive.ro