OPTm
nr.crt.

Un drum lung de șase ani

Domn fără obligații, de 51 de ani, caut doamnă fără obligații, cu casă, cu vârsta între 30 și 50 de ani pentru prietenie, în vederea căsătoriei. Rog seriozitate. Tel. 0760945621.

Un anunț matrimonial eliptic al unui ins prea grăbit ca să mai stea în loc de calități fizice, moral-volitive sau spirituale, care, oricum, țin de o socoteală de acasă care nu se potrivește cu cea din târg, în afară că bunele lui intenții se vădeau din modul inedit de difuzare. Anunțul, cererea în căsătorie, de fapt, era scrisă cu pixul, cu litere de tipar desenate cu o meticulozitate încrâncenată, pe jumătăți de foi de caiet dictando lipite pe cincisprezece stâlpi din parcul Crângași și de pe esplanada din jurul Lacului Morii, unde îmi făceam veacul. Se întâmpla într-o vară de acum șase ani, pe când experimentam o formă de sinucidere, prin expunere prelungită la soare. Mi se oferea un reper de care n-aș fi avut cum să nu țin cont.

Un flăcău tomnatic, aflat în căutarea unei soții cu casă, de o vârstă care să-i garanteze, la o adică, vigoarea. Mi s-ar fi potrivit, poate, tot așa cum romanul se potrivește cu viața care bate filmul, fiind și eu un domn singur, de șaizeci de ani, însă fără obligații, fără venituri, fără casă, fără, fără, fără... Locuiam, la vremea aceea, într-un spațiu dezafectat al Uniunii Scriitorilor din România. Un fost birou al revistei Viața Românească, în care stăteam într-un picior. Primisem o sentință de evacuare din acel spațiu, semnată de președintele Uniunii Scriitorilor, N. Manolescu, căreia a trebuit să-i dau curs. După șase ani, camera aceea este și astăzi goală. Doar în felul acesta ea le poate fi de folos lui N. Manolescu și grupului infracțional organizat care conduce Uniunea Scriitorilor, în niciun caz găzduind un scriitor. În acest sens, aș vrea să-i transmit complimentele mele directorului de imagine al Uniunii Scriitorilor, la vremea respectivă, Daniel Cristea Enache, care, în momentul evacuării mele, a dat niște explicații presei: „Uniunea nu mai are bani, a ajuns la fundul sacului, iar Radu Aldulescu este o persoană lipsită de caracter."

De curând, D. C. Enache mi-a cerut prietenia pe facebook și bineînțeles că i-am acordat-o, în ideea că i-ar folosi pentru a-și întrema firavul organ pentru literatură, greu încercat de pupincurismul funciar exersat cu osârdie asupra lui N. Manolescu și a mediocrităților din jurisdicția acestuia.

Să mă întorc, însă, în urmă cu șase ani, când eram un domn singur, de ani 60, fără tupeul necesar pentru a scrie anunțuri matrimoniale pe care să le lipesc pe stâlpi sau să le dau la agenții de profil, ceea ce nu mă împiedica, totuși, să trag nădejde. N-a fost zadarnic. La câteva săptămâni după încheierea sezonului, fiind constrâns să amân pentru anul viitor experimentarea sinuciderii prin expunere la soare, am fost, în sfârșit, contactat de o doamnă în floarea vârstei, de patruzeci de ani, fără obligații, fără casă, dar, dacă am fi pus mână de la mână, am fi putut încropi ceva... Ce mai, vechea poveste în care mă regăseam veșnic tânăr și ferice, în afară că respectiva doamnă era un soi de manager cultural și avea un proiect ce se potrivea cu situația mea. Adică, la fel cum am spus mai devreme, cum se potrivește romanul cu viața care bate filmul. Pe scurt, voia s-o ajut la alcătuirea unui volum colectiv de povestiri cu o temă comună, intitulat, nici mai mult, nici mai puțin decât Cum iubim; o inepție, în ce mă privește, calchiată după altă inepție, care făcuse furori în mediul literar autohton – De ce iubim femeile. Cum iubim, de ce iubim, unde iubim, pe cine iubim, ce ar mai fi contat? Ea adunase deja circa treizeci de texte, dintre care, am constatat, doar șase se puteau numi povestiri. Un prim compromis care ni s-a impus de la sine a fost să acceptăm nu doar texte de proză, ci și eseuri, texte teoretice, dramatizări sau miniscenarii de film, care să țină cont cât de cât de tema iubirii. Trei sferturi dintre textele ce mi s-au dat spre supervizare, unele aparținând unor autori vechi în mediul literar de la noi, erau mediocre și submediocre. Nu am putut să renunț la toate, deoarece majoritatea aparțineau unor autori față de care doamna avea niște obligații morale, pecuniare sau de alt fel, iar eu, la rându-mi, aveam față de doamnă niște obligații sentimentale. Nu mai spun că o selecție pe criterii valorice ar fi redus volumul la dimensiunile unei broșuri de câteva zeci de pagini. Adică eliminăm, desființăm, fără să punem nimic în loc, fiindcă nu prea avem ce. În disperare de cauză, am apelat la circa zece prieteni și cunoștințe scriitori, potențiali contribuabili cu texte care să bifeze frumoasa temă a iubirii. Cum iubim, prieteni literați? Ce poate fi mai ofertant? Totul ni se trage de la iubire și mai ales proiectarea noastră în această Vale a Plângerii merită s-o punem în pagini de literatură...

Toată viața mea am pledat în fel și chip pentru iubire, frizând adesea penibilul, uitând că lumea are alte priorități. Mai bine de jumătate dintre autorii contactați m-au întrebat cum vor fi plătiți dacă vor dezvălui cum iubesc, ceea ce era, bineînțeles, un mod elegant de a se eschiva. Trăim doar în România, unde se știe că drepturile de autor pentru scriitori au o situație cu totul specială. Am contribuit, la rându-mi, și eu cu o povestire pentru care am pretins un drept minim de autor, lăsând la o parte drepturile ce mi s-ar fi cuvenit pentru alcătuirea volumului. Un drept simbolic, din care să-i cumpăr doamnei un buchet de flori și o sticlă de ceva, spre a-mi arăta recunoștința pentru felul în care a dat curs cererii mele matrimoniale, pe care n-am lipit-o pe stâlpi, în parcuri, dar n-aș mai fi avut mult.

Cum iubim, așadar. În fel și chip. Experimentând sinucideri, prin expuneri îndelungate la soare, cerând prietenie unor doamne în vederea căsătoriei, scriind povestiri de amorul artei, fără pretenția de a fi plătiți... În sfârșit, a apărut în condiții grafice excelente volumul colectiv Cum iubim, care a avut parte de o lansare de vis. Au participat la eveniment douăzeci de autori dintre cei treizeci și ceva de semnatari ai volumului. Doamna, care a răspuns, inițial, cererii mele de prietenie în vederea căsătoriei, dar care, pe parcurs, s-a rezumat la contribuția mea la Cum iubim, a avut o idee extraordinară: fiecare autor să propună o melodie preferată de el ca fundal sonor al lansării, așa încât lansarea a fost însoțită de un potpuriu de treizeci și ceva de melodii pe cale de a induce nostalgii publicului și autorilor volumului.

Nu știu dacă se cuvine să mă mândresc sau să mă rușinez cu faptul că, printre toate melodiile acelea cântate în limbi de circulație internațională, precum engleza, franceza, spaniola sau rusa, doar cea propusă de mine utiliza limba română, deși cântăreața, Gabi Luncă, este de etnie romă. Aș fi putut apela, la o adică, la varianta în limba romă a melodiei Floare albă de pe câmp, lasă-mă să te miros, că miroși frumos. N-am vrut, totuși, să forțez nota, care, oricum, punea în umbră povestirea mea din volum, intitulată Fiecare în chilia lui.

Închipuiam, care va să zică, dragostea a doi iubiți care-și transmit dragostea, din chilii aflate la sute de kilometri una de alta. Era vorba, desigur, de o iubire virtuală, care n-avea de-a face, însă, cu rețelele de socializare din spațiul virtual. Cele două personaje ale povestirii au fost punctul de plecare pentru un roman ce avea să apară peste șase ani: Drumu-i lung, căldura mare – o poveste punctând parcursul meu de-a lungul ultimilor șase ani, începând chiar cu acel anunț matrimonial lipit pe stâlpii din jurul Lacului Morii.

Radu ALDULESCU

Prozator, scenarist de film și teatru, Aldulescu este autorul romanelor Sonată pentru acordeon (1993), Amantul Colivăresei (1995) – Îngerul încălecat (1996), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997), Proorocii Ierusalimului (2004), Mirii nemuririi (2006), Cronicile genocidului (2012), Istoria Regelui Gogoșar ( 2015 ) ș a. A primit numeroase premii, printre care Premiul I. Creangă al Academiei (2017) și Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, 1999, pentru scenariul filmului Terminus Paradis. Dintre scenarile de film, amintim: Terminus Paradis (r. Lucian Pintilie), ecranizare a romanului Amantul Colivăresei, Proorocii Ierusalimului (r. Lucian Pintilie), Heidi (r. Cătălin Mitulescu).

Echipa
Arhiva

 

PRINT 13⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Alexandru Lamba, atent la construcție și la relațiile dintre personaje, scrie cerebral, urmărind cu inteligență construcția conflictului. Deși consacrat de SF, în ultima vreme s-a apropiat de realismul psihologic, păstrându-și interesul pentru zonele umbrite, pentru întâmplarea stranie.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

LITERA, 2022

Recomandată de OPTm

TOPUL PROZEI

Cărțile anului 2021. Topul Doinei Ruști, la Rdio București FM

 

 

 

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Contemporary Literature Press, 2022

Phoebus, 2022

 

ART, 2021

https://www.facebook.com/watch/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-IOS_GK0T-GK1C&v=339101764761269

Oana Lazăr - o seară pe ruinele Ipoteștiului

Copyright © optmotive.ro