oxi

întârzii, ca de fiecare dată:

coșciugul, așezat în picioare, lângă intrarea în casă,

adăpostește vrejurile uscate de fasole.

(pleura plămânului meu stâng s-a ridicat într-o zi

ca o cortină)

închid ochii, liliacul Madame Lemoine

va înflori la sfârșitul acestei clipe,

moartea va veni sub forma unui pahiderm gigantic,

va spulbera dunele de nisip și potecile de var,

credințele despre eter, despre lutul ancestral și despre cele șapte chakre.

eu voi pleca în jurul lumii, Lara, tu vei rămâne în casa bunicii,

cu vița-de-vie, cu merii dulci și nucul bătrân.

voi alerga dinspre apus spre răsărit,

te voi găsi la întoarcere, îmi vei fi ca o mamă,

mă vei învăța să respir

uniform.

e timp

toate fotografiile mele cu tine, Lara, sunt străbătute de un fir de lumină.

petele din naștere te ajută când treci granița, declari forma și locul pe corp,

dacă te pierzi, dacă îți pierzi memoria,

dacă te rătăcești pe drumul de întoarcere.

cicatricele vin după aceea,

e timp.

povestea adevărată o știi doar tu,

se schimbă cu fiecare zi care trece.

am așteptat toată copilăria,

Omul Negru nu a venit niciodată,

în sat îmi ziceau că e o ființă care se hrănește cu amintirile oamenilor,

și dacă îl întâlnești îți pierzi mințile.

eu de Omul Negru m-aș fi îndrăgostit,

de țiganul cu care ne amenințau când nu eram cuminți.

eu pe străinul care ar fi avut curajul să ajungă în satul nostru l-aș fi iubit până la moarte.

pe nomadul de la marginea pătratului chinezesc,

unde protecția celestă dispare și te aperi singur.

câinii antrenați încă mai caută trupurile dispărute

sub clădirile care s-au prăbușit în noaptea asta,

adormi în brațele mele și așa înțeleg: cuvântul orfan a fost inventat de cei care au părinți.

biografie pentru un altfel de dicționar

am ajuns în București într-o noapte de toamnă,

pe vremea când toamna schimba în noi starea de spirit odată cu trecerea orelor.

aveam vreo 13 ani, mă angajasem la un unchi din partea tatălui,

un croitor care primea comenzi tocmai de la Paris.

dormeam în atelierul lui și deschideam magazinul la prima oră.

într-o noapte, un hoț era cât pe ce să mă omoare,

am fugit așa de departe încât am ajuns

să mă îndrăgostesc. era prima dată și

mama primului meu copil.

am plecat să muncesc în Libia, apoi în Egipt, am văzut piramidele.

într-o noapte, am primit un telefon în camera de hotel.

m-am întors în țară și mi-am îngropat soția care murise în accident de mașină.

am continuat să alerg până când am găsit-o pe mama celorlalți doi copii.

a trecut o vreme, a trecut un anotimp. a doua soție a murit de cancer.

am trei copii orfani pe lume...

alarmele sunt oprite acum,

dorm un somn adânc,

un limax se urcă pe cana mea de cafea

în timp ce scad în vis anii de la zidirea lumii.

seara, aleg grâul de neghină

și mă gândesc mai mult la cei morți decât la vii.