Revistă print și online
întârzii, ca de fiecare dată:
coșciugul, așezat în picioare, lângă intrarea în casă,
adăpostește vrejurile uscate de fasole.
(pleura plămânului meu stâng s-a ridicat într-o zi
ca o cortină)
închid ochii, liliacul Madame Lemoine
va înflori la sfârșitul acestei clipe,
moartea va veni sub forma unui pahiderm gigantic,
va spulbera dunele de nisip și potecile de var,
credințele despre eter, despre lutul ancestral și despre cele șapte chakre.
eu voi pleca în jurul lumii, Lara, tu vei rămâne în casa bunicii,
cu vița-de-vie, cu merii dulci și nucul bătrân.
voi alerga dinspre apus spre răsărit,
te voi găsi la întoarcere, îmi vei fi ca o mamă,
mă vei învăța să respir
uniform.
toate fotografiile mele cu tine, Lara, sunt străbătute de un fir de lumină.
petele din naștere te ajută când treci granița, declari forma și locul pe corp,
dacă te pierzi, dacă îți pierzi memoria,
dacă te rătăcești pe drumul de întoarcere.
cicatricele vin după aceea,
e timp.
povestea adevărată o știi doar tu,
se schimbă cu fiecare zi care trece.
am așteptat toată copilăria,
Omul Negru nu a venit niciodată,
în sat îmi ziceau că e o ființă care se hrănește cu amintirile oamenilor,
și dacă îl întâlnești îți pierzi mințile.
eu de Omul Negru m-aș fi îndrăgostit,
de țiganul cu care ne amenințau când nu eram cuminți.
eu pe străinul care ar fi avut curajul să ajungă în satul nostru l-aș fi iubit până la moarte.
pe nomadul de la marginea pătratului chinezesc,
unde protecția celestă dispare și te aperi singur.
câinii antrenați încă mai caută trupurile dispărute
sub clădirile care s-au prăbușit în noaptea asta,
adormi în brațele mele și așa înțeleg: cuvântul orfan a fost inventat de cei care au părinți.
am ajuns în București într-o noapte de toamnă,
pe vremea când toamna schimba în noi starea de spirit odată cu trecerea orelor.
aveam vreo 13 ani, mă angajasem la un unchi din partea tatălui,
un croitor care primea comenzi tocmai de la Paris.
dormeam în atelierul lui și deschideam magazinul la prima oră.
într-o noapte, un hoț era cât pe ce să mă omoare,
am fugit așa de departe încât am ajuns
să mă îndrăgostesc. era prima dată și
mama primului meu copil.
am plecat să muncesc în Libia, apoi în Egipt, am văzut piramidele.
într-o noapte, am primit un telefon în camera de hotel.
m-am întors în țară și mi-am îngropat soția care murise în accident de mașină.
am continuat să alerg până când am găsit-o pe mama celorlalți doi copii.
a trecut o vreme, a trecut un anotimp. a doua soție a murit de cancer.
am trei copii orfani pe lume...
alarmele sunt oprite acum,
dorm un somn adânc,
un limax se urcă pe cana mea de cafea
în timp ce scad în vis anii de la zidirea lumii.
seara, aleg grâul de neghină
și mă gândesc mai mult la cei morți decât la vii.
A debutat cu volumul Cântecul geamănului (2009), fiind în același timp preocupată de numeroase forme de expresie, situate la granița dintre arte. Din 2006 a călătorit și a explorat culturi din Europa și din America Latină. Spațiul care a avut cel mai mare impact cultural asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual. Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling. În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La Rueca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro Internacional de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexico).