OPTm
nr. 87

Înclin să cred că o literatură care emite, în mod spontan, istorii, o dată la patru-cinci ani, e pasibilă să devină ea însăși istorie. Să dispară, adică, mă rog, a fost un bun motiv nu numai să nu citesc-răsfoiesc cele șapte, opt sau zece istorii literare de diverse calibre și carisme critice apărute la noi în ultimii treizeci de ani, dar am refuzat chiar să le și ating. Am subscris, astfel, inabilității, dacă nu cumva, nebuniei de a nu-i da criticului istoric literar ce-i al criticului istoric ...

Liviu G. STAN 

Nevoia m-a învățat să nu mă atașez de un tabiet scriitoricesc, deși adesea mi-am dorit să am unul zdravăn, crezând că astfel de ritualuri domestice pot servi ca forță ordonatoare imaginar-somatică înainte de-a te așterne la masa de scris. În facultate, stând prin cămine studențești, era tare dificil să poți găsi o oază de liniște, așa că am fost nevoit să mă adaptez la haos, la hărmălaie. Nici măcar la Biblioteca Central Universitară, unde mă mai duceam adesea să scriu, nu ...

Provocat de muzeul Literaturii să scrie o pagină despre unul dintre obiectele expuse în muzeu, Radu Aldulescu a scris povestirea de mai jos, pe care o găsiți expusă și în București Mall.

Un tip la treizeci și ceva de ani, înalt, robust, cu aspect prosper, în haine de firmă, cu o borsetă de piele ciocolatie pe șoldul stâng, prinsă cu o curelușă peste piept. Ăsta-i omul meu, mi-am spus. Străin de oraș, ca și mine, care mă împotmolisem aici de două săptămâni, așteptând, fără să știu ce. De b ...

Facem parte dintr-un lung șir, aflat dincolo de legile timpului și spațiului. Venim pe rând, într-o ordine prestabilită, asupra căreia nu avem nicio putere. Tot așa, plecăm, lăsând în urmă o istorie labilă care ne aparține fără să ne aparțină.

În anul 2002 (mi-a atras atenția configurația celor două cifre 2 încadrând două zerouri), au plecat amândoi, scuturându-se de zdrențele putrede-otrăvite ale unei istorii vegheate de cea mai criminală ideologie a omenirii, având în cont în jur de o sută de ...

Întrebând în stânga și‐n dreapta prin fundul Ferentarilor, puțin până‐n prânz ajunse. Peste gardul de scândură văruită se vedea o tufă de trandafiri din care creștea geamul unei vitrine până‐n streașina casei cu acoperișul învelit în tablă. Citi: Eledur și, dedesubt, La Gică Dei. Perdelele de doc albastru, trase, arătau îmbâcsite de praf în lumina puternică a miezului de zi. Poarta se deschisese până s‐apuce s‐o atingă, parcă sub presiunea respirației. Merse pe o alee îngustă de asfalt, umbr ...

Radu ALDULESCU: O vară de neuitat în apogeul pandemiei

Pe 10 iunie, anul acesta, în vârful stării de alertă, am ajuns la mare, grație unei cazări gratuite, obținute prin cel mai bun și cel mai vechi prieten al meu, Cristian Jora. Ne știm de când aveam amândoi șase ani. Am descins, așadar, cu Alina, într-o stațiune aproape pustie, într-un hotel cu 100 de camere goale, dintre care am ocupat una cu vedere la mare. 

Una din cele mai mari fer ...

 Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într ...