OPTm
nr.crt.

Conferințe, discursuri, literatură

Am cu textul citit o relație specială care presupune un complex de trăiri susținut de ceea ce, cu o sintagmă comună, aș numi organ pentru literatură. Te naști cu acest organ și, totodată, ți-l formezi prin lectură. Ești cel care ești și, deopotrivă, cel care te strădui să devii, în cazul de față, prin lecturi. Două componente distincte, suprapunându-se, într-un timp răsturnat, sau inversat, ce poate dovedi inexistența timpului. Eu cred că, încă de la naștere, omul poartă în sine toate experiențele vieții sale, inclusiv lecturile.

Literatura ascultată este ceva ușor diferit față de literatura citită, deoarece implică arta interpretativă actoricească care, inevitabil, influențează potențialul textului. Un text valoros este tras în jos de un lector inabil, care, la o adică, poate fi chiar autorul acelui text. Am întâlnit și situația inversă, când un text slab, citit cu vocație, devine bun.

Literatura citită presupune un alt tip de efort decât literatura ascultată, nemaivorbind de faptul că, în timp ce asculți, ai vederea și tot corpul libere, încât poți face și alte lucruri: să gătești, să conduci automobilul, să te plimbi, sau chiar să citești altă carte, sau chiar cartea pe care o audiezi. Lectura ascultată oferă, așadar, tot felul de oportunități, inaccesibile cititorului clasic, înțepenit în fața paginii ore în șir cu ochii pe text, pasibil să-și piardă vederea și obligat, astfel, să treacă pe audiobook-uri. În privința lecturilor publice în care m-am implicat, am niște amintiri frumoase. În urmă cu mai bine de zece ani, Uniunea Scriitorilor, aflată sub altă conducere decât cea de azi, organiza lecturi publice pentru membrii ei, plătite destul de bine. De asemenea, până acum șapte-opt ani, am participat la lecturi publice și lansări, la târguri de carte și festivaluri de literatură din străinătate. Genul ăsta de evenimente care se soldau, uneori, cu traduceri la edituri din străinătate, s-au sistat, în ce mă privește, după ce am fost exclus din Uniunea Scriitorilor.

Odată cu pandemia, însă, au cam dispărut târgurile de carte live de la noi și din străinătate, iar târgurile și evenimentele online nu reușesc decât în mică măsură să le suplinească. În acest sens, am auzit, recent, o declarație dintr-un interviu al celui mai de succes scriitor român (un scriitor de jurnale, cum se autointitulează în acel interviu), care m-a cam pus pe gânduri : până în pandemie, el avea în jur de 15-16 ieșiri pe an, în toată lumea, pentru lansări, lecturi publice, festivaluri. Anularea acestui tip de exercițiu de turism cultural care, dădea, se pare, sens scrisului și vieții sale, l-a aruncat, pur și simplu, în depresie. Genul ăsta de îmburghezire culturală care poartă marca autohtonă și merge mână în mână cu dezastrul culturii și literaturii mă aruncă, la rându-mi, în depresie.

Ușurința, plăcerea, interesul cu care urmăresc discuții publice, conferințe, discursuri culturale, politice sau de alt fel, derivă, desigur, din calitățile protagoniștilor: carismă, cultură, credibilitate, disponibilități etc. Scena literară, culturală și politică a României ultimilor treizeci de ani e suprasaturată, geme de personalități de mucava mucezită care mi-au rămas adânc încrustate în memorie, alcătuind un pat germinativ emoțional-obsesional, frizând eternitatea. Spiritul meu își va trage seva din acest pat germinativ, sunt sigur, și după ce voi părăsi această lume și această viață.

Radu ALDULESCU

Prozator, scenarist de film și teatru, Aldulescu este autorul romanelor Sonată pentru acordeon (1993), Amantul Colivăresei (1995) – Îngerul încălecat (1996), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997), Proorocii Ierusalimului (2004), Mirii nemuririi (2006), Cronicile genocidului (2012), Istoria Regelui Gogoșar ( 2015 ) ș a. A primit numeroase premii, printre care Premiul I. Creangă al Academiei (2017) și Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, 1999, pentru scenariul filmului Terminus Paradis. Dintre scenarile de film, amintim: Terminus Paradis (r. Lucian Pintilie), ecranizare a romanului Amantul Colivăresei, Proorocii Ierusalimului (r. Lucian Pintilie), Heidi (r. Cătălin Mitulescu).

Echipa
Arhiva

 

PRINT 9-10⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Proza lui Augustin Cupșa combină descrierea subtilă a realităților contemporane cu analiza existențială a unor personaje aparent obișnuite, dar care recompun peisajul divers și paradoxal al lumii în care trăim. Dincolo de aspectele autobiografice pe care suntem tentați să le descoperim în text, găsim o umanitate pe care o recunoaștem ca fiind una cea din prezent, cu toate problemele ei, dar și una generică, dintotdeauna, cu diversele sale gesticulații. Asupra acestei lumi autorul aruncă o privire inteligentă și lucidă, fără să caute senzaționalul sau stările extreme, schițând o nouă „felie de viață” filtrată însă de un spirit de observație acut și de o forță a detaliului care îi conferă autenticitate.

Mihai ENE

OPTm

FILMELE REVISTEI

TOPUL PROZEI

Cărțile anului 2021. Topul Doinei Ruști, la Rdio București FM

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

ART, 2021

 

Paideia, 2020

ART, 2020. Citește prefața

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu Șerban

Humanitas, 2021

Gratuit pe Contemporary Literature Press

 

În curând

Recomadndată de The Washington Post, Harper’s Bazaar, Entertainment Weekly, Marie Claire, Bustle, BuzzFeed, Parade, Goodreads, Fortune și BBC pe 2021

Copyright © optmotive.ro