OPTm
nr.crt.

Interviu cu Nikos Chryssos

Ce ne-ați putea spune despre dvs. ca un fel de carte de vizită pentru cititorul român?

M-am născut în 1972 la Atena. Am studiat la Facultatea de Biologie a Universității din Atena și la Școala de Regie Lykourgos Stavrakos. Am publicat romanele Το μυστικό της τελευταίας σελίδας (2009), și Καινούργια μέρα (2018), amândouă apărute la Kastaniotis. Am editat cărți semnate de Lefteris Alexiou, volumul colectiv Ιστορίες βιβλίων (Ed. Kastaniotis, 2014) și volumul colectiv Ο Νίκος Καζαντζάκης και η πολιτική (în colaborare cu Ioanna Spiliopou,). De asemenea, am publicat povestiri în antologii. Pentru romanul Καινούργια μέρα (Noua zi) am fost onorat cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene (EUPL), Premiul pentru proză al revistei „Κλεψύδρα", Premiul special de stat pentru cartea care promovează dialogul pe probleme sociale sensibile, 2019, și Premiul pentru fraza de literatură greacă a anului a revistei „Literature.gr".


Domnule Chryssos, vă mulțumim foarte mult pentru acordarea acestui interviu, ocazionat de Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene din 2019, pentru cea mai recentă carte a dvs. Καινούρια μέρα. Găsim aici câțiva eroi din marginea societății, plus Pavlos, pe care îl urmărim pas cu pas. Este unul dintre scopurile cărții să ne pună în locul celorlalți?

Fiecare carte, fiecare compoziție muzicală, fiecare spectacol de teatru, fiecare poveste spusă tinde să ne ducă în locuri noi și în vremuri diferite, dându-ne posibilitatea de a vedea lumea prin ochii celorlalți și de a merge pe urmele lor. Din acest punct de vedere, nu a existat nicio intenție specială din partea mea. Drumul lui Pavlos este un curs de autopedepsire și conștientizare. El nu este condus doar de viața lui ordonată, ci „poartă" viața altuia, ca autopedepsire sau ca datorie. Întrebarea dumneavoastră, însă, evidențiază o altă trăsătură foarte interesantă a narațiunii: capacitatea ei de a „ilumina" imagini ale realității peste care trecem din când în când, fără a le acorda prea multă atenție, cum ar fi, de exemplu, situația concetățenilor noștri fără adăpost și condițiile grele din viața lor de zi cu zi, imagini care ne afectează cu intensitate diferită atunci când le  întâlnim pe hârtie sau pe ecran. Adesea, prin narațiuni, înțelegem mai bine chiar și propriile noastre vieți, întrucât poveștile spuse au puterea nu doar de a ne „pune" în pielea altcuiva, ci de a ne redefini valorile personale de a provoca dezvăluiri importante și revizuiri ale vieții noastre. Desigur, astfel de schimbări șocante nu se întâmplă foarte des. Totuși, sper să se întâmple din când în când. Insist pe astfel de gânduri optimiste, din moment ce, în adâncul sufletului, crescând, îmi este tot mai frică de ideea că arta nu poate, decât foarte puțin, să lumineze lumea.

Personajele romanului au pseudonime. De ce alegeți această modalitate? Este adoptarea unei „noi identități" o modalitate de a face față realității, de a păstra ceea ce i-a mai rămas dintr-o altă viață?

Alias-urile nu sunt doar o modalitate prin care personajele își lasă trecutul în urmă, ci și o încercare de a-și recâștiga existența. Cei fără adăpost se simt – și pe bună dreptate – aproape „invizibili" pentru concetățenii lor adăpostiți, noile „identități" îi protejează de dispariția totală, le conferă statut și calități. La urma urmei, numele lor „vechi" sunt dovezi ale eșecului, mărturisesc înfrângerile și greșelile lor. Astfel, în timp ce aleg, cel puțin inițial, anonimatul, adoptă în cele din urmă ilegalitățile pe care le „poartă" breasla lor. Aceste porecle sunt desigur o alegere a autorului, sunt chei care sugerează povestea fiecărui personaj de la început. „Îmi plac foarte mult numele", spune unul dintre personajele cărții, „pentru că povestesc scurte povești, ajunge să știi să le citești, așa cum se întâmplă cu fiecare cuvânt și fiecare frază scurtă".

Cartea dvs. este voluminoasă, scrisă pentru cititori pretențioși, cu scene care aduc la viață o realitate crudă și foarte dură. Dacă eliminăm criteriul literar, ce altceva credeți că a stârnit interes în străinătate pentru a primi Premiul pentru literatură al Uniunii Europene în 2019?

În timp ce scriam, am vrut să construiesc un univers autosuficient și autonom, care să funcționeze atât ca lentilă, cât și ca oglindă. Poate de aceea am plasat acțiunea într-un loc fictiv care totuși adună date din multe orașe mediteraneene cunoscute. Descrierea detaliată a portului și a eroilor săi a definit dimensiunile cărții. Cu toate acestea, argumentul comisiei, așa cum este publicat în volumul EUPL (Premiul Uniunii Europene pentru Literatură), subliniază dimensiunea globală a problemei, descrierea realistă a lumii fără adăpost și sensibilitate în abordarea personajelor. Există, de asemenea, o observație atentă și descrieri exacte, în timp ce se face o mențiune specială a modelului narativ, a numeroșilor naratori și a diferitelor versiuni care devin ocazii de repovestire continuă, evidențiind importanța „frumuseții sălbatice" și puterea cuvintelor de a produce cuvinte noi.

Multe povești paralele, narațiuni cu mai multe straturi și numeroși povestitori. Chiar și în cele mai inumane condiții există o poveste ca refugiu și consolare. Acesta este rolul literaturii până la urmă? Care este rolul ei în viața dvs.?

După cum am spus mai devreme, de multe ori trebuie să transformăm un incident într-o narațiune plăcută pentru a-i înțelege semnificația și dimensiunile. În acest sens, literatura devine un act de autolectură – acest lucru nu este subînțeles de sintagma: „câți cititori atâtea lecturi – sau interpretări – ale unei cărți"? În ceea ce mă privește, sunt „dependent" de farmecul basmelor și al textelor literare, atât de mult încât uneori trăiesc în interiorul cărților, cu o intensitate mai mare, întâmplări pe care le-am trăit afară. Literatura nu este un substitut al vieții, este viața însăși, o expresie bogată, dinamică a acesteia.

Cartea dvs. ar putea fi declanșatorul unui spectacol cinematografic. Ați fi interesat să vă „animați" gândurile în acest fel?

Transferul fiecărei cărți pe scenă sau pe ecran este o altă încercare de a o citi și de a o interpreta. Trăim în era imaginilor și interpretarea cinematografică a unei opere îi permite să ajungă la un public mai larg și, prin urmare, la mai mulți potențiali cititori; din acest punct de vedere, este o perspectivă interesantă. Mi-ar plăcea să văd o versiune cinematografică a cărții Καινούργια μέρα – urmăresc mereu cu interes impresiile de lectură care îmi ajung la urechi. Cu toate acestea, o carte și performanța sa cinematografică transmit „imagini" diferite, deschizând alte uși de abordare a poveștii chiar și atunci când, uneori, se completează reciproc. După cum notați, pe bună dreptate, în întrebarea dvs., cartea va fi întotdeauna declanșatorul poveștii filmate și asta deoarece cărțile sunt făcute pentru a fi citite.

Καινούρια μέρα descrie și aspectele invizibile ale unei realități paralele care se întâmplă lângă noi și o ignorăm în mod deliberat sau ne întoarcem ochii dacă ne apare accidental în cale. Scenele de violență, ca în cazul poveștii lui Sevastianos, deseori ies în evidență atunci când apar la știri și probabil că nu ne mai șochează. Vedeți o rază de lumină?

Deși mă străduiesc să rămân optimist, sunt, mai degrabă, pesimist. Realitatea ultimilor ani nu avantajează optimismul. La nivel global, așteptările noastre sunt în mod constant zdrobite. Luați exemplul utilizării tehnologiei – deși are potențialul de a îmbunătăți condițiile de viață ale tuturor, ea devine, în cele din urmă, un instrument în mâinile unei oligarhii care culege „plusvaloarea" mașinilor. Societatea rămâne întotdeauna ierarhizată după anumite criterii. Și chiar dacă se cultivă, falsa credință că inegalitățile sociale au fost atenuate și prosperitatea fictivă conduc prin toate mijloacele la slăbirea revendicărilor sociale. În ciuda posibilităților moderne din domeniile networking-ului și comunicării, oamenii devin din ce în ce mai izolați, contactul lor este mediat prin ecrane, solidaritatea socială este, adesea, slăbită și oamenii sunt conduși treptat către convingeri mai conservatoare. Dacă există un lucru care îmi susține optimismul, este dispoziția inepuizabilă a oamenilor pentru existență, angoasa de a ne menține forma și statutul, chiar și în cele mai nefavorabile condiții, așa cum este cazul eroilor din romanul meu, Noua zi. Am vrut să povestesc această condiție umană de bază în carte, nu drama unui pumn de cloșari, ci agonia existențială a celor fără sau cu un adăpost precar.

Unul dintre personajele cărții, Lucky, este român. Există un motiv special pentru această alegere a originii eroului?

Norocos este omul chinuit și cel din istoria „mică", dar și cel din cea „mare", cel care este nevoit să-și părăsească patria în căutarea unei sorți mai bune, cel care se simte străin chiar și în țara lui. Istoria modernă românească a devenit oglinda istoriei tulburi a unei regiuni mai întinse. Mediterana și Balcanii sunt teatrul romanului, un domeniu în care observatorul cu discernământ percepe nenumărate relevanțe culturale, temperamentale de altă natură. Aceasta este într-un fel una dintre temele cărții: interacțiunile și conexiunile care au loc între oameni în anumite condiții. Studiind istoria Balcanilor înainte de a ajunge în final la originea eroului meu, mi-am dat seama că lucrurile ar fi fost mai ușoare pentru mine dacă aș fi avut  pe cineva să-mi vorbească despre viața de zi cu zi în străinătate, să-mi ofere imagini și amintiri, pe lângă lecturile mele. Și într-adevăr am avut un prieten drag care s-a născut și a crescut în România; poveștile, sfaturile și lămuririle lui m-au ajutat să „construiesc" tinerețea lui Lucky.

O frază preferată din carte cu care ați vrea să încheiem interviul, și, în același timp, să-i lăsăm pe prietenii noștri români să vă cunoască:

„Anii de pe mare m-au învățat deopotrivă să tremur pe valurile învolburate și pe oscilațiile secrete și invizibile ale adâncurilor, mai viclene, dar la fel de periculoase pe cât creează vârfuri și râpe invizibile, gata să ne întrerupă cursul fără înșelăciune sau singurătate, dar cu relaxarea firească a vieții care urcă, se clatină și coboară neîncetat". Vă mulțumesc.

Evanthia PAPAEFTHYMIOU

Papaefthymiou este absolventă a Universitații „Aristotel" din Salonic, Facultatea de Istorie, Arheologie și Istorie de Artă, cu specializare în Arheologie. A făcut un master la Universitatea din București, la MTLR (neogreacă) și este doctorandă la Universitatea „Democritus”, din Komotini, Departamentul de Limbă, Filologie si Civilizație a Țărilor de la Marea Neagră. Este profesor de neogreacă și traducătoare. A tradus Oamenii epocii fanariote de Tudor Dinu (2018), pentru care a primit Premiul Uniunii Traducătorilor Greci.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 9-10⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Proza lui Augustin Cupșa combină descrierea subtilă a realităților contemporane cu analiza existențială a unor personaje aparent obișnuite, dar care recompun peisajul divers și paradoxal al lumii în care trăim. Dincolo de aspectele autobiografice pe care suntem tentați să le descoperim în text, găsim o umanitate pe care o recunoaștem ca fiind una cea din prezent, cu toate problemele ei, dar și una generică, dintotdeauna, cu diversele sale gesticulații. Asupra acestei lumi autorul aruncă o privire inteligentă și lucidă, fără să caute senzaționalul sau stările extreme, schițând o nouă „felie de viață” filtrată însă de un spirit de observație acut și de o forță a detaliului care îi conferă autenticitate.

Mihai ENE

OPTm

FILMELE REVISTEI

TOPUL PROZEI

Cărțile anului 2021. Topul Doinei Ruști, la Rdio București FM

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

ART, 2021

 

Paideia, 2020

ART, 2020. Citește prefața

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu Șerban

Humanitas, 2021

Gratuit pe Contemporary Literature Press

 

În curând

Recomadndată de The Washington Post, Harper’s Bazaar, Entertainment Weekly, Marie Claire, Bustle, BuzzFeed, Parade, Goodreads, Fortune și BBC pe 2021

Copyright © optmotive.ro