OPTm
nr. 93/6

ITALIANO VERO

Pentru că suntem greu de definit, noi, emigrații (sau imigranții, depinde de perspectivă) suntem mai ușor de etichetat în categorii generalizatoare și totalizante. În loc să ne fie apreciată și valorificată diversitatea, suntem mereu acuzați de ceva: ba nu vorbim bine, ba ne îmbogățim, ba furăm munca altora, ba ne-am părăsit țara la nevoie. În general, hibridul e greu de catalogat în societatea noastră rigidă (nu doar cea românească): ori ești român, ori ești italian, mi s-a spus de multe ori – trebuie să te decizi, nu poți fi ambele.

În România, sunt numit cu suficiență „italianul”. În Italia, pentru o bună perioadă de timp, înainte să scap de accentul din est, eram întrebat de unde vin imediat ce deschideam gura. Când spuneam că vin din România, îmi erau aruncate cu aceeași suficiență primele noțiuni la îndemână, prin care mi se arăta că am în față un om informat (nu era, evident, astfel): Dracula, Agi (Hagi), Ceaucescu (așa îl pronunță ei) și... cam atât. Aveți mare voi, acolo? Marea Neagră? Ah, nu știam! Dar capitala e Budapesta sau București? Mereu le-am încurcat!

În România, sunt întrebat dacă m-am plimbat cu gondola sau dacă am fost la Roma. Mi se aruncă iar, fără să fiu întrebat dacă am nevoie, câteva noțiuni confuze și o încercare patetică de a bâigui ceva, oricât de lipsit de sens, într-o italiană cu un puternic accent estic, același de care a trebuit să scap cândva: Italiano vero! spune interlocutorul izbucnind într-un râset de care mi-e jenă.

Pentru români, Italia e locul ăla exotic fabulos, în care te-ai dus să te îmbogățești. Pentru italieni, România e locul ăla exotic fabulos, în care se mănâncă mult (dar nu neapărat „bine”) pe bani puțini.

Sigur că e plin și de stereotipuri în ambele părți. Românii sunt convinși că italienii sunt niște puturoși, că au bani puși la ciorap, sunt toți bogați și zgârciți, și că ei, românii, „le-au ridicat lor casele”, datorită numărului mare de imigranți muncitori în construcții.

În Italia, pentru a-i descrie pe români, ca și pe cei din est în general, există expresia „spacco bottiglia, ammazzo famiglia” (sparg sticlă, omor familie). Expresia sintetizează în doar patru cuvinte mai multe prejudecăți: subliniază vorbirea incorectă a limbii, agresivitatea socială și alcoolismul celor din est. Mai cu seamă, al bărbaților. Pentru femei poate fi mai rău, adică mai rău decât să fie ucise de bărbați, lucru care se întâmplă și în Italia, între italieni. Zilnic. Societatea patriarhală nu face nicio excepție. Și Italia, și România, sunt societăți profund patriarhale.

Eram la ora de sport, iar doi dintre colegii mei de liceu, italieni, se hârjoneau pe marginea pistei de alergare, la un metru de mine. La un moment dat, unul dintre ei i-a sărit în cârcă celuilalt și a început să se miște tendențios deasupra lui în timp ce-i spunea „ti voglio scopare come una puttana rumena”. S-a întors apoi spre mine și și-a cerut scuze. Mie. Unui băiat. Scuze.

Ce suntem noi, românii, și noi, italienii, în afara acestor totalizări generalizante? Ce suntem noi, hibrizii, cei jumătate-jumătate? Cu cât mai mult asimilezi și ești asimilat de o cultură, cu cât mai mult încerci să menții legătura cu originile, cu atât mai mult te întorci la intersecția inițială a drumurilor și alegi să nu o iei la stânga, să nu o iei la dreapta, ci prin mijloc. Pe arătură. Pe acolo pe unde drumul încă nu a fost făcut.

De curând, am ratat două probe de traducere. Una în română, cealaltă în italiană. Traducerile mele nu au fost suficient de naturale. Prea multă italiană în română, prea multă română în italiană.

Între timp, lumea e în continuă schimbare – ce știu sigur e că sunt ca o cană de cappuccino.

Pavel NEDELCU

Scriitor. Traducător. Critic literar. Locuiește în Italia din 2009. Licență în limbi străine și masterat în traducere la Università degli Studi (Torino). Redactor al revistei culturale LiterИautica. Publică în mod curent povestiri, cele mai cunoscute texte ale sale fiind cuprinse în volumul Treisprezece. Proză fantastică (2021). A fost premiat la mai multe concursuri de literatură, organizate de către PEN România (2016), revista Tribuna (2017), MNLR (2020), Cenaclul UBB/revista Apostrof (2020), etc. Recent a primit premiul al II-lea la concursul „Primul roman", organizat de Ed. Litera.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 2⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

NOUA LITERATURĂ

Cunoscut mai mult sub numele Ovidiu Komlod, ca eseist, traducător și poet, scrie și proză, pe care o semnează Ovidiu Lorenz. Textele sale sunt vii, intelectualiste, ancorate în marea cultură. Adeseori pornește de la formația sa universitară, coborând treptat, în zona colocvială, a limbii vorbite, chiar în poezia graiurilor, ceea ce trădează plăceri de filolog și de om al cărților.

OPTm

 

FILMELE REVISTEI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

LITERA, 2021

Recomandată de Cristina BOGDAN

 

 

Editura Univers, 2021

 

În curând

O carte despre cel mai teribil experiment comunist - un frag. aici

Interviu cu Sandro Veronesi

ART, 2021

 

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Editura Universității Al I Cuza, Iași

 

Mihai Șora a ajuns la 105 ani. La multi ani!

LITERA, 2021

Editura Universității din București, 2021

 

Copyright © optmotive.ro