OPTm
nr. 93/6

Roma. Călătorii literare

În ultimii doi ani n-am călătorit în străinătate. Festivalurile la care am fost invitată - s-au ținut online, cum se zice. Adică am stat acasă, cu un laptop în fața ochilor, încercând să ghicesc ce tip de papuci poartă interlocutorul, ce gânduri se ascund în colțul ochilor. Până săptâmâna trecută, când am plecat la Roma, la un eveniment european important. Urma să mă întâlnesc cu lume cunoscută, în primul rând cu editorul meu din Roma, dar și cu prietenii de la Accademia di Romania, de la Biblioteca Europeană și de la Goethe Institut. Vasăzică - o întâlnire pur literară. 

M-am aruncat într-o mașină, luând drumul spre Otopeni, unde mă așteptam să fie pustiu, dar spre marea mea surpriză - am dat de-o aglomerație insuportabilă, căci spre Italia, pentru o scurtă perioadă se călătorește fără restricții pentru cei care merg cu un contract pe câteva zile, la conferințe, evenimente, chestii legate de muncă.

N-am mai călătorit cu avionul de doi ani. Multe lucruri le uitasem, mi le-am reamintit din mers. Adică pierdusem deprinderea de a-mi scoate laptopul, de a-mi da masca jos la controlul pașapoartelor. 

Mulți ochi mi se păreau cunoscuți, mai ales cei care mă priveau insistent, dar de nimic nu poți să fii sigur, când te miști printr-o mare de măști. Călătoria a fost într-o aglomerație infernală - genul sardine, cald, irespirabil. Am ajuns noaptea și-am răsuflat ușurată, când l-am văzut pe Marius Căpraru, de la Accademia, care mă aștepta, între siluetele amețite, fiecare căutându-și contactele. Era ca înainte, dar totuși diferit, o agitație individuală, o teamă camuflată în zona eroică a călătoriei - adevărul e că și eu resimțeam un oarecare triumf, aproape petrarchian, la gândul că m-am încumetat să plec la Roma, după o perioadă lungă de hibernare.

Aerul orașului era același, călduț, excitant, iar la Accademia di Romania, deși leandrii își scuturaseră floarea,  încă plutea un mic zeu al Mediteranei. 

A doua zi, am regăsit străzile, ceva mai triste, mai bătrâne. Grupurile de turiști mascați se învârteau prudent, pe lângă monumente, iar Oana îmi povestea despre mesajele oculte ale lui Gian Lorenzo Bernini. Ah, manieriștii, cu obsesiile lor pentru labirint, îmi amintesc de perioada tinereții, când eram pasionată de  buzunărele secrete în orice scriam.

Lângă statuia unui sclav antic, nemulțumiții pun bilețele cu nemulțumiri, întrebări adesate guvernanților. Într-o astfel de scrisorică de pe zid, un filolog se plângea de deteriorarea limbii italiene, de dispariția unor cuvinte. Iar cineva lăsase un mesaj amoros pentru Bernando…  Ne-am făcut și-o poză la zidul sclavului, o pun mai jos.

Treaba mea a fost la Auditorium, unde am vorbit  despre versiunea italiana a Omulețului roșu (L'omino rosso). Programul Europa in circolo este unul dintre cele mai căutate de scriitori, un drum spre integrare europeană. În sală erau 26 de oameni, înscriși cu toate formalitățile, prin urmare știam cu o săptămână înainte că atâția vor fi. Din păcate, n-a fost și online. Iar aici trebuie sa spun că în multe clădiri netul e lent, cu întreruperi. Am vorbit despre comunism și literatură.  Au fost întrebări interesante din sală și m-am întâlnit cu multă lume cunoscută, prieteni vechi, oameni care studiază la Roma, își fac doctorate. Bineînțeles, Radio România Internațional și Radio Actualități s-au aflat ca de obicei alături de mine și le trimit la rându-mi un buchet de micșunele din timpuri vechi:)

Noaptea am cutreierat prin Roma cu Laura și Sandro Teti, am ajuns la Monte Testaccio, printre altele, iar ca amintire culinară păstrez încă puntarelle, cea mai bună sursă de … optimism. Fântâni, turiști nocturni, statui care suspină și… o liniște nouă, despre care habar n-aveam.

La întoarcere, nu știu cum mă lovise un fel de panică, inexplicabil, voiam să ajung cât mai repede acasă, dintr-o pornire provincială veți zice, ei, bine, recunosc, ceva de acest gen, dar și mai mult: eram copleșită de toate faptele petrecute într-un timp scurt, după o pauză de doi ani. Obișnuințe care făceau parte din viața mea s-au dovedit energofage, chiar apăsătoare. Noroc cu Oana, care m-a însoțit până la ultima barieră pe Leonardo da Vinci (te pup, Oana!) și cu Taromul, care întodeauna îmi readuce sensul stabilității.

Una peste alta, călătoria mea la Roma mi-a comunicat aproape poetic ce consecințe are pentru mine izolarea din anii istorici ai Primei Pandemii Mondiale.

Doina RUȘTI

Scriitoare, prozatoare, autoarea romanelor Paturi oculte, Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017), Manuscrisul fanariot (2015), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Zogru (2006), Omulețul roșu (2004) ș.a. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române. Tradusă în 15 limbi. Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. doinarusti.ro

Echipa
Arhiva

 

PRINT 2⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

NOUA LITERATURĂ

Cunoscut mai mult sub numele Ovidiu Komlod, ca eseist, traducător și poet, scrie și proză, pe care o semnează Ovidiu Lorenz. Textele sale sunt vii, intelectualiste, ancorate în marea cultură. Adeseori pornește de la formația sa universitară, coborând treptat, în zona colocvială, a limbii vorbite, chiar în poezia graiurilor, ceea ce trădează plăceri de filolog și de om al cărților.

OPTm

 

FILMELE REVISTEI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

LITERA, 2021

Recomandată de Cristina BOGDAN

 

 

Editura Univers, 2021

 

În curând

O carte despre cel mai teribil experiment comunist - un frag. aici

Interviu cu Sandro Veronesi

ART, 2021

 

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Editura Universității Al I Cuza, Iași

 

Mihai Șora a ajuns la 105 ani. La multi ani!

LITERA, 2021

Editura Universității din București, 2021

 

Copyright © optmotive.ro