Născut și crescut la țară, în anii ‘90, nu pot să îmi închipui Crăciunul și sărbătorile de iarnă decât în sat. În copilărie, primul semn al apropierii praznicelor de sfârșit și nou an era căderea brumei, însoțită de primele înghețuri. Mergeam la grădiniță, întotdeauna pe jos, cu ceilalți copii de pe uliță, uneori însoțiți de vreo bunică, de multe ori singuri. Grădinița, comună satelor Valea Siliștii și Broșteni, era la mai bine de doi kilometri. O bucată de drum trecea pe prundul gârlei, prin iz ...

Serialul ’’Reforma învățământului’’, început după revoluția din 1989, cu multe sezoane și personaje principale la activ, a ajuns astăzi la episodul ’’ Programa școlară pentru Limba și literatura română’’. Acțiunea e comentată în fel și chip. Cuiul lui Pepelea pare să-l reprezinte studierea epocii vechi a literaturii noastre la clasa a IX-a a trunchiului comun. Partizanii acestei decizii spun că o structurare cronologică a materiei, pe marile momente istorice și curente literare prin care a trecu ...

Bombardamentul încetase. Făcuseră cu nemții un armistițiu tacit: nimeni să nu atace de Paști. Ei își cântaseră cântecele lor de papistași peste munte și aprinseseră lumânări. Probabil că primiseră, la fel ca românii, un supliment la rație. Vor fi avut poate chiar și vin! Și ei, românii, făcuseră slujbă cum se putuse, în hăul munților și al nopții, luminați doar de lumânări. Ciocniseră ouă roșii și căpătaseră, de la popota regimentului, covrigi dulci, cu ou și zahăr, ca acasă. Covrigii înghețaser ...

Nu citesc liniar. Am perioade de lectură febrilă și perioade în care lâncezesc. Ciclicitatea asta vine din programul meu, din starea de sănătate și din cât de mare este dorința de a citit o anumită carte. Am moștenit pe linie paternă o bibliotecă fabuloasă, cu tot ce s-a scris mai bun în lume cam până prin anii 80. Așa l-am descoperit, de exemplu, pe Mario Vargas Llosa, cu ’’Războiul sfârșitului lumii’’ și ’’Conversație la Catedrala’’, volume fabuloase, printre cele mai bune pe care le-am citit. ...

S-au întâmplat și alte lucruri în acei ani. Pe unele Alexandru și le amintea bine, altele se șterseseră cu totul din mintea lui. Chiar și cele mai vii au început, după o vreme, să se decoloreze, ca un tablou bătut de razele soarelui. Stătea când în Câmpulung, când la bunici, și plecările lui nu păreau să aibă nicio logică, nu corespundeau vacanțelor școlare sau evenimentelor importante de peste an. Poate că era vorba de momentele în care rămâneau de tot fără bani, a încercat el, a posteriori, să ...

Inocența copilăriei te protejează, însă, o vreme, de ce e mai rău. Răul crește cu timpul, în școală. Cel mai târziu, în școala gimnazială devii dureros de conștient de locul tău pe scara socială. Îți internalizezi, în timp, ierarhia socială și statutul. Înțelegi că tu ești jos și că alții sunt sus. Atât de sus că nici nu-i vezi, ba chiar îți cer să te consideri norocos că ei au coborât din superbia lor ca să respire același aer ca tine. Măi sărace, sărăcilă, de ce vrei să-mi faci în silă? Pupă p ...

Francezii spun că Le hasard fait bien les choses. Am început să scriu în revista Ficțiunea printr-o întâmplare ce avea să se dovedească fericită. Începusem să scriu în timpul pandemiei de covid, când eram șomer și închis în casă. Fără a fi membru al unui cenaclu literar sau colaborator al vreunei reviste, m-am pornit să trimit dintre creațiile mele publicațiilor literare din țară, cu acel curaj ce mărginește nebunia de care dau dovadă, îndeobște, cei care trăiesc mai mult înăuntrul decât în ...

Cel mai important e ca personajul să fie viu, credibil, să cuprindă cât mai mult din ceea ce ne face oameni. Am oroare de personaje-șablon, simple păpuși de paie menite să exprime o idee, să personifice o trăsătură dominantă de caracter. Cu cât intră mai multă viață într-un personaj, cu atât e mai reușit. De asta e atât de complicat să creezi personaje mari, pentru că în câteva zeci/sute de pagini trebuie să zidești o viață.

Cred că cel mai reușit personaj este Alexandru Gava, din ''Gava nebu ...

Cel mai important e ca personajul să fie viu, credibil, să cuprindă cât mai mult din ceea ce ne face oameni. Am oroare de personaje-șablon, simple păpuși de paie menite să exprime o idee, să personifice o trăsătură dominantă de caracter. Cu cât intră mai multă viață într-un personaj, cu atât e mai reușit. De asta e atât de complicat să creezi personaje mari, pentru că în câteva zeci/sute de pagini trebuie să zidești o viață.

Cred că cel mai reușit personaj este Alexandru Gava, din ''Gava nebu ...

Am stat câteva clipe pe gânduri ca să-mi alcătuiesc un clasament, subiectiv și asumat, al celor mai bune cărți citite de mine până acum. Ideea este să încerc să găsesc ceva comun între aceste titluri și să văd dacă, nu cumva, am avea nevoie de variantele "2023" ale întrebărilor ridicate acolo, cu zeci sau sute de ani în urmă. Demers dificil, poate futil, însă mi s-a părut singura modalitate de a găsi subiectele despre care simt că trebuie scris mai mult. Iată deci cele trei titluri: *Crimă și ...

Una dintre cele mai sensibile probleme pe care Andrei Ungureanu le adresează în romanul Nașterea eroului (Editura Litera, București, 2022, prefață de Emanuela Ilie) este cea a identității culturale în contextul noilor forme de organizare colonială a lumii. Călătoria africanului Moussa dinspre cartierele sărace ale Senegambiei înspre "paradisul" înșelător al Parisului devine pretextul unor interogări lucide și pertinente asupra adevăratului destin al imigranților în secolul al XXI-lea și asupra ...

Andrei Ungureanu, Nașterea eroului, Litera, BPC, 2022 - mi se pare un volum complex, cu o tematică dramatică, pe care îl propun pentru viziunea insolită, puternic ancorată în realitățile pe care le trăim:

Andrei Ungureanu debutează cu un roman despre anarhie și despre criza mondială, despre identitate și despre alteritate. Se observă, deci, la tânărul scriitor o ancorare lucidă în cotidianul imediat, în realitatea crudă a imigranților, în imaginarul periferic etc. O poveste puternică pr ...

Ligia Pârvulescu

Cred că este bine și în același timp nu este bine să avem așteptări de orice fel. Subiectul așteptărilor poate să fie foarte bine corelat cu cel al standardelor. Vorbesc acum la modul general, desigur. Se spune că nu este bine să avem așteptări, pentru că în felul acesta nu vom fi dezamăgiți. La fel, se spune să dăruim fără să așteptăm nimic în schimb. În același timp, dacă nu avem niciun fel de așteptări, e posibil să nu depunem eforturi pentru a ajunge acolo unde ne dorim – o ...

Suferința e tolerabilă câtă vreme o ții ascunsă, o cunoști doar tu și, în cel mai rău caz, câteva persoane apropiate. Nimeni nu vrea să cunoască suferința celuilalt, nimeni nu vrea să se încarce cu ea, suferința e vulgară, e mai rea decât kitchul, decât arta modernă, decât comunismul pentru că suferința nu poate fi trăită decât de persoana care o poartă și nu poate fi înțeleasă de nimeni altcineva. Bolnavul, suferindul, rănitul e singurul căruia i se poate înga ...

Pe Moș Crăciun, pe adevăratul Moș Crăciun, nu din aceia care umblă prin oraș cu cerșitul sau care sunt actori plătiți să facă figurație la serbări școlare, Alexandru nu l-a văzut niciodată. Întotdeauna găsea o scuză din asta tâmpită ca să nu vină el în persoană să dea cadouri: n-are timp moșul (normal că n-are, că se duce la ăia bogați); e bolnav, vezi și tu ce frig e; a venit, dar nu erai tu acasă (de ce nu e punctual, de ce nu vine la data stabilită?). Și se scuza moșul: eu n-am putut să vin, ...

Merse din nou o bună bucată de vreme, dar la un moment dat își dădu seama că se rătăcise, și nici nu cunoștea zona în care ajunsese. Deși nu se vedeau semnele că ar fi nimerit într-un cartier mai bogat, atmosfera se schimbase pe nesimțite. Aici nu mai erau patrule de bărbați cu barbă de trei zile, ochi roșii de oboseală și de stres și hotărâre nestrămutată de a-și apăra colțul de stradă, ci mai degrabă zonarzi fumători de diverse, băutori din sticle trecute din m ...

Cred că ceea ce trăim astăzi e o edulcorare a adevăratei anarhii, cea de dinainte de al Doilea Război Mondial, când comuniștii/naziștii/anarhiștii erau o prezență vizibilă și constantă în multe țări, inclusiv prin sângeroase atentate teroriste. Nu mai trăim, slavă Domnului, acele vremuri, anarhismul de astăzi nu mai are un fundament ideologic puternic. Anarhismul de astăzi izvorăște mai degrabă, cred eu, dintr-o lipsă de sens și dintr-o nemulțumire profundă față de mersul lumii, față de o nedrep ...

Cum am auzit că a luat Premiul I, am și început să caut pe net. Cu surprindere am constatat că publicase o povestire în Ficțiunea, așa că m-am gândit că poate știa și de mine. Mi-am făcut bagajul și-am luat-o spre Muscel. Cum intri în Valea Popii te întâmpină un tip cu șapcă albastră: nu cumva ai venit să-l vezi pe Andrei Ungureanu? Exact așa, te ia la fix, chiar dacă nu ești decât un zenob, cum sunt eu. Știți că a scris un roman, am început eu… Oho, vorbești despre Nașterea eroului, presu ...

Premieră absolută

Moussa șovăi puțin înainte de a-i întinde vânzătorului bancnotele uzate. Nu exista benzinărie în sat, de fapt doar în capitală erau câteva, în rest oamenii cumpărau de la un nene care aducea cu cisterna și vindea apoi la sticlă, direct din bătătură. Venise împingând de scuter, așa cum o făceau și alții, și avu ceva de furcă până-l făcu să pornească. Drumul spre marele oraș era plin de gropi, dar destul de liber. Doar țărâna roșie stârnită de vânt îl orbi de câteva ori. ...

Când i-a cerut voie să plece, mama s-a mirat. Cătălin avea 18 ani și niciodată nu dăduse semne că s-ar fi văzut cu vreo fată, că are o iubită sau măcar vreuna pe care o place, un crush, chiar și fără să existe reciprocitate. E drept că mai ieșea cu ceilalți tineri din sat seara, să fure porumb și să-l mânce copt, sau să spargă la semințe sărate stinse cu bere, dar întotdeauna acolo, în capătul lor de sat. Și ea îi știa pe toți cu care se întâlnea, chit că mai veneau unii de la Băcănușa, de pe ...