Ligia Pârvulescu

Cred că este bine și în același timp nu este bine să avem așteptări de orice fel. Subiectul așteptărilor poate să fie foarte bine corelat cu cel al standardelor. Vorbesc acum la modul general, desigur. Se spune că nu este bine să avem așteptări, pentru că în felul acesta nu vom fi dezamăgiți. La fel, se spune să dăruim fără să așteptăm nimic în schimb. În același timp, dacă nu avem niciun fel de așteptări, e posibil să nu depunem eforturi pentru a ajunge acolo unde ne dorim – orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi. Și cred că subiectul așteptărilor și al standardelor poate fi nuanțat.

În primul rând, cred că este benefic să avem așteptări de la noi înșine și să tindem întotdeauna să atingem un standard al calității umane pe care ne-am dori să-l întâlnim la ceilalți. E vital ca ceea ce ne-am dori să vedem în jur să reușim să realizăm cu noi înșine. Dacă noi devenim, suntem, ceea ce ne dorim să întâlnim la ceilalți, deja în relația cu aceștia nu se mai pune problema de așteptări și de standarde. Nu mai avem așteptări, iar lucrurile se cern fin, pur și simplu rămân în jurul nostru oamenii care ne seamănă, care au aceeași calitate umană și care împărtășesc aceleași valori ca și noi. Soluția pentru a vedea în jur frumusețe este deci să cultivi frumusețe în tine însuți. Poate sună ca fiind desprins din cărțile de dezvoltare personală, dar e mai simplu și mai comod să spunem că acelea sunt niște teorii răsuflate – în felul acesta nu suntem nevoiți să schimbăm absolut nimic la noi. Și dacă nu schimbăm nimic la noi, în noi, dacă facem mereu aceleași lucruri și gândim în același mod, dacă nu depunem eforturi cu noi înșine în primul rând, ar fi și absurd să vedem sau să avem pretenția să vedem vreo schimbare în viața noastră exterioară. În cazul acesta, ar rămâne doar așteptările, frustrarea și învinovățirea lumii exterioare, care nu ajunge la nivelul perfecțiunii noastre – că doar de asta nu avem nevoie de cărți de dezvoltare personală, pentru că le știm pe toate și suntem perfecți, nu? Nu. Și este "nu" din motivele pe care le-am spus mai sus.

În ceea ce mă privește, în rezonanță cu ceea ce am spus, încerc să nu am așteptări cu privire la lumea exterioară pentru anul acesta. Dar am speranță. Speranță că vom fi mai buni ca oameni în primul rând, cred că asta este esențial. Mai adevărați. Mai sinceri cu noi înșine. Mai buni unii cu alții. Sper că vom citi cărți bune, că vom vedea filme emoționante, manifestări culturale de calitate și că ne vom bucura sufletele cu cât mai multă frumusețe.

Andrei Ungureanu

În 2023 îmi propun să continui promovarea romanului "Nașterea eroului", lansat în decembrie la Târgul de Carte Gaudeamus. Pentru mine, un "intrus" în ale publicisticii (în sensul în care vin din exteriorul fenomenului literar românesc contemporan, fără studii de specialitate, fără o veche rețea de cunoștințe din interior, deconectat în cea mai mare parte de la dezbaterile actuale), e o experiență interesantă și sper să mă achit cu bine de aceste obligații, amuzându-mă pe parcurs și căutând să nu care cumva să capăt un orgoliu scriitoricesc "afar den socoteală". Sunt lucruri noi pentru mine, le trăiesc pentru prima dată și nu știu la ce să mă aștept. Am credința, însă, că totul va fi bine.

Prioritatea mea rămâne să termin cel de-al doilea roman, intitulat provizoriu "Insule". Am avansat mult, am scris deja mai bine de jumătate și am materialul pregătit mintal pentru cealaltă jumătate. De altfel, am publicat un fragment din roman în numărul de Crăciun al revistei. E o operă ambițioasă, mult diferită stilistic de "Nașterea eroului" și îmi propun să călătoresc prin realismul dur din primul roman, să adaug elemente halucinante de realism magic și să arunc, pe ici pe colo, absurd și umor negru.

Nu mă aștept ca situația socio-economică din lume și din România să se îmbunătățească, dimpotrivă. Vreau să citesc literatură "grea", nu mai e momentul pentru dulcegării, pentru iluzii, pentru wishful thinking. Suntem într-o situație extrem de complicată, trebuie să scriem despre asta, trebuie să căutăm soluții (nu e obligatoriu să le găsim, însă e muszáj să le căutăm). Trag nădejde că se scrie deja (bine!) pe aceste teme, vreau să descopăr și să citesc aceste cărți. Mi-aș dori să nu ne cufundăm într-un pesimism sans lendemain, într-o dezamăgire sterilă și resemnată, ci să știm când să plângem și când să visăm. Vremurile sunt atât de interesante (în sensul pasiv-agresiv al celebrei urări chinezești), încât simt că în acești ani se pot scrie opere foarte valoroase, eliberate (pe cât este omenește posibil) de balastul subiectelor și răspunsurilor facile, de clișee și ideologii.

Florin Spătaru

Sper ca acest an să fie cel în care Nobelul va fi acordat unui autor mai tânăr, având în vedere că doar doi autori au dus limita inferioară spre 40 (Camus și Kipling). Cu tot respectul pentru toate generațiile mai cărunte, lumea de azi și de mâine e a celor de douăzeci de ani. Iar această lume nouă e radical diferită de tot ceea ce a fost până acum. Eu pe cineva foarte tânăr aș nominaliza, iar dacă m-aș întoarce în timp, i-aș nominaliza pe Rimbaud sau pe Verlaine.

Aș vrea să citesc în literatura română pe cineva care să se descătușeze de frustrările noastre de țară mică și insignifiant de balcanică, dar mă tem că nu se va întâmpla acest lucru.

Personal, studiez greaca veche și sper să ajung într-o zi să scriu o povestire în elină.