Revistă print și online

Francezii spun: Le hasard fait bien les choses

Francezii spun că Le hasard fait bien les choses. Am început să scriu în revista Ficțiunea printr-o întâmplare ce avea să se dovedească fericită. Începusem să scriu în timpul pandemiei de covid, când eram șomer și închis în casă. Fără a fi membru al unui cenaclu literar sau colaborator al vreunei reviste, m-am pornit să trimit dintre creațiile mele publicațiilor literare din țară, cu acel curaj ce mărginește nebunia de care dau dovadă, îndeobște, cei care trăiesc mai mult înăuntrul decât în afara minții lor. Fără CV literar, fără niște "argumente" solide în spate, doar cu vaga promisiune, o, cât de subiectivă!, că scriu bine. Și iată că s-a întâmplat: cineva din redacție, poate doamna Ruști, poate altcineva a citit ce am trimis (nuvela Chindie), i-a plăcut și a publicat-o. Peste câteva luni, am câștigat premiul de debut literar "Primul roman" organizat de Editura Litera și revista Ficțiunea Opt Motive și legătura s-a făcut.

Prin colaboratorii revistei ies de sub tipar articole din cele mai diverse, care nu se cantonează strict în zona literară, ci explorează și alte zone ale creației de astăzi. Mă bucură mai ales că sunt auzite și vocile celor care nu se încadrează în "mainstreamul" cultural și ideologic. Cred că epoca noastră e una în care avem enorm de multe lucruri despre care să scriem, să creăm, să ne salvăm prin frumos. Și mai cred că, în România, se scrie mult și sunt destule creații bune. Provocarea constă în discernerea acestora, indiferent de numele autorului, de cele lipsite de valoare. Iar aici cred că revista Ficțiunea joacă un rol de primă mână, prin redacția care le dă șanse și autorilor la început de drum, dar care merită, iată, să fie publicați. Astăzi, la cifra rotundă de o sută de numere publicate, revista Ficțiunea e mai importantă ca niciodată și mă bucur să mă număr printre colaboratorii ei!

Andrei UNGUREANU

Născut pe 28 iunie 1992 în satul Valea Popii, județul Argeș, Andrei e doctorand, bursier al guvernului francez. A publicat volumul Povestiri și întâmplări din țara fumului, tema preferată fiind viața rurală contemporană. În prezent lucrează la un roman despre dezrădăcinare, imigrație și căutarea unui sens. Cel mai recent roman al său este Nașterea eroului (2022), care a obținut premiul de debut al editurii Litera - "Primul roman".