59 / 12 aprilie, 2021

dacă te-am atins vreodată

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

când scrii, când te lași din pasiune

și pasiunea e o pisică

rănită mortal? ție

îți scrii, dar ești vecinul de salon din poemele ftizice

ale lui Cezar

și lucrurile se îngustează ca pleoapele într-o caricatură,

viața ta de viță aleasă, când cei pe care-i interesai sincer

își schimbă tectonica, iar tu, situată pe falie

dispari

& sincerele felicitări

pentru micile tale realizări

devin pură

ironie a bulgărelui de pământ

care sună ca și cum ar lovi

un diapazon –

toracele Poe via Tim Burton –

o inimă-gong,

nu sicriul modest

în care-ți odihnești carnea –

adolescența de pe care ai ros creativ

toate oasele.

Vista 2

există mâini care te-mping de la spate, te caută, te pipăie și decid.

există Pink Floyd edulcorat în (The) Division Bell

și binele pe care ți l-a făcut (The) Divsion Bell

țesălându-te, iapă a nopții, în anticamera coșmarului,

anul pictat

cu acrilic,

2004, sloganul:

succesul e să cred că încă sunt un om bun.

îți iau creierul (expus în păreri aparent monologate), îl cântăresc,

te etichetează.

cu nerăbdare aștept doar

să redevenim străini

sau prieteni. fata tristă și urâțică

ți-a scris la subsol

codului unui

gif și bobocul de trandafir se deschide:

e exact ce n-o să ni se întâmple niciodată.

dar pentru că am stat ca doi frați

în aceeași păstaie internautică, A.,

mi se pare că am chiar locuit într-o vilă frumoasă,

iar

dialogul din ultima seară

a devenit contestare, emoție, anxietate,

urgență a relevanței, presiunea degetului pe rană.

în media antisocială,

cu mici andrele de liliputan

înțepi (ca pe-un chist)

călcâiul lui Ahile. și pentru ce? n-am cules flori

și n-am prins pești

cu mâinile goale

în Styx. natura mea e cum ți-ai nota

în agendă

violuri la care

ani de zile ai avut impresia

că ai consimțit.

între muzica falsă a promisiunii că te vei desface

ca o perlă

din carnea acestei midii industriale

și luna august, când dragostea toarce mutant

la picioarele

unei primăveri mutilate

și câteodată

ne taie limbile.

Îți scriu dintr-un an al restanțelor

mi-au trebuit câțiva ani

să te captez în chihlimbar:

ești frumos ca distanța imperceptibilă

dintre caniculă

și răcoare,

dar eu

de frumusețea asta pe care timpul o traduce prin

candoare

mă feresc.

altcineva și-ar face

imagini prețioase din

cenușă,

un diamant. eu

te refac din patru simțuri. dormi în creierul meu

izolat

ca-ntr-o păstaie. desfăcut din gingie, bolnav,

un canin.

dacă te-am atins vreodată,

ai fost apă, plaja din Vamă într-o zi înnorată,

masa caldă, electricitatea statică, toamna-n cetate,

dava,

și nu-mi amintesc.

  1. cânți cu o altă voce a mea

    și

    dezgropi din nisip

    un cap de femeie

    căreia-i plăcea să vorbească, un cec pe care

    nu-l pot

    acoperi. Lee: tu mergi

    prin păduri

    și treci înot ape

    care ne-au despărțit cu blândețe, ape

    care n-au acoperit lumina

    și ape care nu s-au rupt.

    fiul meu a fost

    o amuletă din ceară

    despre care mi-a vorbit un singur bărbat,

    tu.

  2. imaginează-ți că citești

    o spovedanie

    și preotul

    are timp, spun:

    taie-ți cărare

    prin culturile distruse,

    orașele perfide

    și femeile din fard auriu

    ale țării tale.

    de la tine,

    aș fi primit nu doar un copil în burtă,

    ci și un glonte, un pumnal, și chiar am primit

    seara-n care râsul tău zgomotos a stins o lumină

    în camera păpușilor, și încă una

    la capătul acestor ani

    care ne-au făcut tot mai puțin sănătoși, verbali

    și tineri

    se răsucește-n mine previzibil –

    ca un cuțit.

    te-am acceptat, drag glonte, drag pumn,

    drag tratament amar,

    cum accepți

    ridicolul unui premiu literar,

    am făcut școală, istorie și realitate

    din lumea noastră mereu în altă gamă

    decât cea-n care se cântă

    imnul

    cu mâna pe inimă și pistolul la tâmplă.

    când iluziile acestei intimități

    cum alta nu va mai fi

    se destramă,

    final de sezon, „îți scriu

    din anul restanțelor noastre”.

    cineva mi-a deschis

    camera de hotel ca pe-o vamă

    (în acest moment, lumea uită să fie

    loteria vizelor și o câștig.

    eu

    sunt chiar pașaportul meu

    mototolit).

    dar patul n-a fost desfăcut

    și corpul tău s-a odihnit

    în altă parte.

    am adormit înghiontită din

    vară spre toamnă,

    în așternuturi curate

    port bronzul, medalia loserului,

    un copil

    despre care nu mi-a vorbit nimeni de parcă

    s-ar naște-n ‘90 într-o vară

    pe asfaltul tău, vara lui ‘90, sfârâie

    sânge din ultima arteră întreagă,

    țara mea e o heroinomană

    care donează sânge

    unei maternități de stat,

    iar acest AB4

    traversează

    corpul tău

    ca pe-un șanț,

    trăind, ies afară din Ariel,

    dau drumul vocii, lui Caliban,

    sunt civilizatorul, un mag,

    cerneala simpatică și instrumentul.

    (…)

    nu-mi pare rău că am vorbit, am vorbit,

    iar corpurile nu s-au recunoscut,

    s-au jignit

    cu metamorfozele lor inverse:

    când duci prea departe

    o glumă,

    un joc sexual

    o hârjoneală prin casă,

    iar luna de miere se varsă deja

    în oala cu ciorbă,

    plăcerea e o întamplare jenantă

    din care abia aștepți să scapi.

    nu știu franceza, nici acest lanț.

    n-am devenit,

    în spuma măduvei zilelor, oală

    sub presiune,

    sursă de apă

    care nu potolește setea

    și nici nu spală,

    vasul de aur nu mi-a căzut

    din mâini și

    nu, n-a zdrobit falange,

    luna de miere n-a curs de pe fagure.

Olga ȘTEFAN

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesor, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (2016) și Charles Dickens (2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei). În anul 2020 a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el la Premiile „Sofia Nădejde”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

în același număr

Alegeri și vise

pasiunea e o pisică

rănită mortal

Olga Ștefan

NOUA LITERATURĂ

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, te ține atent la fiecare rând. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Personajul-narator își deapănă istoria, punctând din când în când întâmplările cu pasaje în care privește realitatea și selectează acele detalii care o pot recompune în mintea cititorului. Scenele se construiesc ca niște cadre cinematografice, alternând planului îndepărtat cu cel apropiat, iar ritmul este dat de structurile dialogale – scurte, intense, pe alocuri repetitive, ca o țesătură care introduce o anumită linie-refren.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) - a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Proză fantastică de Cezar Petrescu,

Anticariatul de noapte, 2020

Recomandată de OPTm

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI NOI

Bestseller, 2020

Ed. Hoffman, 2020

Polirom, 2020

REEDITĂRI

Curtea-Veche, 2020, prin Cartepedia

Contemporanul, 2020

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

George Piștereanu și Alex Iordăchescu, înainte de pandemie

Humanitas, 2020

Cartex, 2020, prin Libris

În nr.-ul acesta semnează

Crow Blacker than Ever
by Ted Hughes

When God, disgusted with man,
Turned towards heaven.
And man, disgusted with God,
Turned towards Eve,
Things looked like falling apart.

But Crow... Crow
Crow nailed them together,
Nailing Heaven and earth together –

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

ART, 2020, prin Libris

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro