OPTm
nr. 75

dacă te-am atins vreodată

Vista

nu știi tu contextul, dar îl saluți:

de 20 de ani

poezia e trimisă

la masa copiilor.

nu și la colț, nu și la colț.

tu nu ți-i arăți, nici nu-i ai.

uite un om într-un istoric de redundanțe. ne ocolim sistematic.

uite un om care mi-a fost prieten și nu mai îmi e.

comuni, celebritățile literare, pe minimum de interacțiune,

maximum de afectare: iată cu cine mă-nsoțesc,

de la cine mă contaminez. cui scrii

când scrii, când te lași din pasiune

și pasiunea e o pisică

rănită mortal? ție

îți scrii, dar ești vecinul de salon din poemele ftizice

ale lui Cezar

și lucrurile se îngustează ca pleoapele într-o caricatură,

viața ta de viță aleasă, când cei pe care-i interesai sincer

își schimbă tectonica, iar tu, situată pe falie

dispari

& sincerele felicitări

pentru micile tale realizări

devin pură

 ironie a bulgărelui de pământ

care sună ca și cum ar lovi

un diapazon – 

toracele Poe via Tim Burton – 

o inimă-gong,

nu sicriul modest

în care-ți odihnești carnea –

adolescența de pe care ai ros creativ

toate oasele.

Vista 2

există mâini care te-mping de la spate, te caută, te pipăie și decid.

există Pink Floyd edulcorat în (The) Division Bell

și binele pe care ți l-a făcut (The) Divsion Bell

țesălându-te, iapă a nopții, în anticamera coșmarului,

anul pictat

cu acrilic,

2004, sloganul:

succesul e să cred că încă sunt un om bun.

îți iau creierul (expus în păreri aparent monologate), îl cântăresc,

te etichetează.

cu nerăbdare aștept doar

să redevenim străini

sau prieteni. fata tristă și urâțică 

ți-a scris la subsol

codului unui

gif și bobocul de trandafir se deschide:

e exact ce n-o să ni se întâmple niciodată.

dar pentru că am stat ca doi frați

în aceeași păstaie internautică, A.,

mi se pare că am chiar locuit într-o vilă frumoasă,

iar

dialogul din ultima seară

a devenit contestare, emoție, anxietate,

urgență a relevanței, presiunea degetului pe rană.

în media antisocială,

cu mici andrele de liliputan

înțepi (ca pe-un chist)

călcâiul lui Ahile. și pentru ce? n-am cules flori

și n-am prins pești

cu mâinile goale

în Styx. natura mea e cum ți-ai nota

în agendă

violuri la care

ani de zile ai avut impresia

că ai consimțit.

între muzica falsă a promisiunii că te vei desface

ca o perlă

din carnea acestei midii industriale

și luna august, când dragostea toarce mutant

la picioarele

unei primăveri mutilate

și câteodată

ne taie limbile. 

Îți scriu dintr-un an al restanțelor

mi-au trebuit câțiva ani

să te captez în chihlimbar:

ești frumos ca distanța imperceptibilă

dintre caniculă

și răcoare, 

dar eu

de frumusețea asta pe care timpul o traduce prin

candoare

mă feresc.  

altcineva și-ar face 

imagini prețioase din

cenușă, 

un diamant. eu

te refac din patru simțuri. dormi în creierul meu

izolat 

ca-ntr-o păstaie. desfăcut din gingie, bolnav,

un canin.

dacă te-am atins vreodată,

ai fost apă, plaja din Vamă într-o zi înnorată, 

masa caldă, electricitatea statică, toamna-n cetate, 

dava, 

și nu-mi amintesc. 

2. 

cânți cu o altă voce a mea

și

dezgropi din nisip

un cap de femeie 

căreia-i plăcea să vorbească, un cec pe care

nu-l pot

acoperi. Lee: tu mergi

prin păduri

și treci înot ape

care ne-au despărțit cu blândețe,  ape

care  n-au acoperit lumina

și ape care nu s-au rupt. 

fiul meu a fost 

o amuletă din ceară

despre care mi-a vorbit un singur bărbat,

 tu.

3. 

imaginează-ți că citești

o spovedanie 

și preotul

are timp, spun:

taie-ți cărare

prin culturile distruse,

orașele perfide

și femeile din fard auriu

ale țării tale.

de la tine, 

aș fi primit nu doar un copil în burtă,

ci și un glonte, un pumnal, și chiar am primit

seara-n care râsul tău zgomotos a stins o lumină

în camera păpușilor, și încă una

la capătul acestor ani 

care ne-au făcut tot mai puțin sănătoși, verbali

și tineri

se răsucește-n mine previzibil – 

ca un cuțit. 

te-am acceptat, drag glonte, drag pumn,

drag tratament amar, 

cum accepți

ridicolul unui premiu literar, 

am făcut școală, istorie și realitate

din lumea noastră mereu în altă gamă

decât cea-n care se cântă

imnul

cu mâna pe inimă și pistolul la tâmplă.

 când iluziile acestei intimități

cum alta nu va mai fi

se destramă, 

final de sezon, „îți scriu

din anul restanțelor noastre”.

cineva mi-a deschis 

camera de hotel ca pe-o vamă

(în acest moment, lumea uită să fie

loteria vizelor și o câștig.

eu 

sunt chiar pașaportul meu

mototolit).

dar patul n-a fost desfăcut

și corpul tău s-a odihnit 

în altă parte.

am adormit înghiontită din 

vară spre toamnă,

în așternuturi curate

port bronzul, medalia loserului, 

un copil

despre care nu mi-a vorbit nimeni de parcă

s-ar naște-n ‘90 într-o vară

pe asfaltul tău, vara lui ‘90, sfârâie

sânge din ultima arteră întreagă,

țara mea e o heroinomană

care donează sânge

unei maternități de stat,

iar acest AB4 

traversează

corpul tău 

ca pe-un șanț,

trăind, ies afară din Ariel,

dau drumul vocii, lui Caliban,

sunt civilizatorul, un mag, 

cerneala simpatică și instrumentul.

(…)

nu-mi pare rău că am vorbit, am vorbit,

iar corpurile nu s-au recunoscut,

s-au jignit

cu metamorfozele lor inverse:

când duci prea departe

o glumă,

un joc sexual

o hârjoneală prin casă,

iar luna de miere se varsă deja

în oala cu ciorbă,

plăcerea e o întamplare jenantă

din care abia aștepți să scapi.

nu știu franceza, nici acest lanț.

n-am devenit,

în spuma măduvei zilelor, oală

sub presiune,

sursă de apă

care nu potolește setea

și nici nu spală,

vasul de aur nu mi-a căzut

din mâini și 

nu, n-a zdrobit falange,

luna de miere n-a curs de pe fagure.

Olga ȘTEFAN

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesor, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (2016) și Charles Dickens (2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei). În anul 2020 a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el la Premiile „Sofia Nădejde”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

Alegeri și vise

pasiunea e o pisică

rănită mortal

 

Olga Ștefan

 

 

 

NOUA LITERATURĂ

 

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, te ține atent la fiecare rând. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Personajul-narator își deapănă istoria, punctând din când în când întâmplările cu pasaje în care privește realitatea și selectează acele detalii care o pot recompune în mintea cititorului. Scenele se construiesc ca niște cadre cinematografice, alternând planului îndepărtat cu cel apropiat, iar ritmul este dat de structurile dialogale – scurte, intense, pe alocuri repetitive, ca o țesătură care introduce o anumită linie-refren.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) - a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Proză fantastică de Cezar Petrescu,

Anticariatul de noapte, 2020

 

Recomandată de OPTm

 

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

 

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI NOI

Bestseller, 2020

 

 

Ed. Hoffman, 2020

 

 

Polirom, 2020

 

 

REEDITĂRI

 

Curtea-Veche, 2020, prin Cartepedia

 

Contemporanul, 2020

 

 

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

George Piștereanu și Alex Iordăchescu, înainte de pandemie

 

 

 

 

 

 

 

Humanitas, 2020

 

Cartex, 2020, prin Libris

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

Crow Blacker than Ever by Ted Hughes

When God, disgusted with man, Turned towards heaven. And man, disgusted with God, Turned towards Eve, Things looked like falling apart.

But Crow... Crow Crow nailed them together, Nailing Heaven and earth together –

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

ART, 2020, prin Libris

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

Anul BEETHOVEN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro