59 / 12 aprilie, 2021

Din șaua calului

„Cică la început Dumnezeu îl făcuse pe om cu aripi, ca să poată zbura. Calul l-a rugat pe Dumnezeu să-i ia aripile, zicând că-l va duce în spinare ca vântul.” (Gh. F. Ciaușanu)

Se spune că cel mai bun prieten al omului este câinele, dar asta ar fi valabil, să zicem, pentru secolele din urmă, când menirea unui câine s-a dovedit a fi, de cele mai multe ori, îmblânzirea unei singurătăți neprihănite. Dar câte nu a făcut omul alături de un alt prieten patruped, partener de nădejde, înlăturat pe nedrept de pe culmea clasamentului prieteniei?

Câte nații nu au răzbit alături de ecvidele lor? Când „dădeau” turcii sau tătarii, caii erau cei care îi purtau în șa spre meleagurile care au stârnit pofta de cucerit. Nu mârșavul Francisco Pizzaro i-a supus pe incași, ci imperiul lui Atahualpa s-a prosternat în fața cailor ce întrupau niște ființe venite din lumea zeilor.

„Civilizația s-a dezvoltat în viteza calului” spune o vorbă celebră, și pe bună dreptate. De altfel, chiar inventarea roții ar fi fost mult mai puțin eficientă fără forța de tracțiune care să o pună în mișcare... și ce ar fi fost mai la îndemână să urnească o căruță, dacă nu un cal?

Și țările s-au întemeiat printr-un descălecat – că a fost al lui Dragoș, că a fost al lui Bogdan, cineva a trebuit să se dea jos din șa pentru a pune piciorul acolo unde mai întâi a călcat copita. Dar, la fel de bine, un regat se poate da la schimb pe un astfel de prieten la nevoie, după exemplul lui Richard al III-lea.

Numele cailor implică întotdeauna exerciții de imaginație și provocări creative. De pildă, Napoleon și-a numit caii după numele așezărilor unde a ieșit învingător. Cine nu a auzit de Ducipal/Bucefal al lui Alexandru Macedon, după al cărui chip vestitul strateg a bătut monedă și după numele căruia a numit o cetate – Bucephalia (pe lângă multele Alexandrii care-i poartă propriul nume)? Cine nu a rămas uimit aflând că în istorie a existat un cal cu o funcție importantă într-un Senat, Incitatus, numit consul de un țicnit precum Caligula? De la legendarul Pegas (pe care generația mea îl știe mai degrabă cu roți, decât cu coama deasă), la centauri, unicorni/inorogi și la mai mult sau mai puțin mitologicul Cal Troian ori la Rosinante al lui Don Quijote, cu câți cai nu ni s-au intersectat cărările vieții sau măcar poveștile din auzite?

Însuși calendarul este plin de cabaline, de la caii de foc ai Sfântului Ilie, la Sfântul Gheorghe care îl biruiește pe balaur din șaua calului, la caii lui Sântoader care pedepseau fetele cu prea mult chef de treabă în prima săptămână a postului Paștelui și până la cei patru cai ai Apocalipsei. Dar parcă nu ai vrea, totuși, să aștepți ceva până la Paștele Cailor.

Calul vorbește, de multe ori, pe limba vreunui făptaș atunci când bați șaua și pricepe iapa, dar să nu-l cauți niciodată la dinți, de l-ai primit în dar, și să nu îl întrebi de ar vrea niscaiva ovăz, dacă n-ai de gând să-i umpli staulul. Dacă cineva se dovedește a fi îndărătnic, se spune despre acesta că ar fi calul dracului sau că nu poți pune șaua pe el. Poți umbla după potcoave de cai morți sau după cai verzi pe pereți, la fel cum poți avea ochelari de cal sau poți fi pe cai mari. Uneori, ar fi mai bine să ai grijă să nu sari calul sau să nu fii calul de bătaie al cuiva și tratat ca hoții de cai. Se poate să faci din cal măgar sau din țânțar armăsar, dar nu mor caii când vor câinii. Iată cum și limba română a mers pe cărări lexicale alături de vreun cal, armăsar, iapă sau mânz, ori de mai nefericitele mârțoage sau gloabe.

În cadrul armatei, exista și o ierarhie cabalină: caii din rasa Shagya Arab și Gidran erau destinați cavaleriei, ofițerimea având onoarea de a-i încăleca, în timp ce pe rasa Furioso puneau șaua trupeții, iar cei din rasa Nonius – caii de atelaj – erau cei mai potriviți să urnească tunurile. Așadar, în frământările omenirii, calul l-a ajutat pe ostaș să învingă în lupte, s-a sacrificat sau a fost pradă de război, l-a ajutat pe țăran să-și are ogorul și tot calul a fost acela care îl purta pe răposat pe cel din urmă drum.

De altfel, până nu demult, exista mentalitatea că acest mijloc de transport, uneori psihopomp, nu ar fi trecut peste mormântul unde ar fi odihnit vreun strigoi. Asemenea povești au supraviețuit prin unele regiuni unde caii sunt și azi la mare cinste, cum ar fi așezările de momârlani din vecinătatea Parângului, unde nu mare ar trebui să-ți fie mirarea de te vei întâlni pe potecă cu vreun cioban călare sau de vei găsi caii păscând liberi pe coamele bogate în fânețe. La fel cum să nu te mire când, în Duminica Tomei, prima duminică după Paște, străzile Brașovului ce duc din Șchei până în Piața Sfatului se umplu de junii brașoveni, fălindu-se călare pe cei mai frumoși cai, adunați de pe la hergheliile din toată țara și centrele hipice dintre cele mai vestite. Iar de caii de la Letea nu aș putea crede că nu ai auzit, măcar în treacăt... sau în goana calului.

Literatura română are și ea câțiva eroi din lumea hipică. Cine nu s-a înfiorat de soarta lui El Zorab al lui Ben-Ardun, stăpânul care spune că „Pentru calul meu/ Mă prind de piept cu Dumnezeu.” sau nu a deplâns soarta lui Bator, „calul acela mare, ciolănos, în care Fefeleaga și-a iubit copilașii”?

Încă din Antichitate, calul a fost singurul animal care a participat alături de om la probele olimpice. Și pe tabla de șah calul este cel care are un rol primordial. El poate face prima mutare, fără a fi nevoie să clintești vreun pion din calea sa. Care este prima jucărie preferată a unui copil, dacă nu un cal de lemn, bun de călărit din fragedă pruncie? Poate că progresul a fost nedrept că a îndepărtat caii din viața noastră și ne-a dat în schimb alte ajutoare motrice cu șa (motocicletele, bicicletele), pe care zadarnic am încerca să le însuflețim cu emoțiile sau cu gândurile noastre căci nu vor necheza cu coama în vânt.

„Când doi cai sunt antrenați să tragă împreună la o căruță, la început vor trage și vor împinge unul în direcția celuilalt, fiecare urmându-și propriul ritm. Dar, după ani de lucru împreună, sfârșesc prin a acționa ca unul singur, trăgând căruța fără frică, cu mare viteză, printre obstacole și prin apă, în cursele pe teren accidentat.” (Frans de Wall, Mama, ultima îmbrățișare. Ce ne spun emoțiile animalelor despre noi înșine) Pornind de la psihologia cabalină s-a format și metafora căsniciei – de aici vine și termenul „conjugal”, înhămați la același jug.

Orice-ar fi, calul rămâne „cea mai nobilă cucerire făcută vreodată de către om!”, după cum bine a constatat contele de Buffon. Iar eu am încălecat pe-o șa...

Cornelia FLOREA

Licențiată în geografie, cu un masterat în Etnologie, Antropologie culturală și Folclor și un doctorat în Studii culturale, Cornelia este preocupată de studiul comunităților, lucrând la un proiect despre minerii din Valea Jiului.

în același număr

Alegeri și vise

pasiunea e o pisică

rănită mortal

Olga Ștefan

NOUA LITERATURĂ

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, te ține atent la fiecare rând. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Personajul-narator își deapănă istoria, punctând din când în când întâmplările cu pasaje în care privește realitatea și selectează acele detalii care o pot recompune în mintea cititorului. Scenele se construiesc ca niște cadre cinematografice, alternând planului îndepărtat cu cel apropiat, iar ritmul este dat de structurile dialogale – scurte, intense, pe alocuri repetitive, ca o țesătură care introduce o anumită linie-refren.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) - a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Proză fantastică de Cezar Petrescu,

Anticariatul de noapte, 2020

Recomandată de OPTm

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI NOI

Bestseller, 2020

Ed. Hoffman, 2020

Polirom, 2020

REEDITĂRI

Curtea-Veche, 2020, prin Cartepedia

Contemporanul, 2020

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

George Piștereanu și Alex Iordăchescu, înainte de pandemie

Humanitas, 2020

Cartex, 2020, prin Libris

În nr.-ul acesta semnează

Crow Blacker than Ever
by Ted Hughes

When God, disgusted with man,
Turned towards heaven.
And man, disgusted with God,
Turned towards Eve,
Things looked like falling apart.

But Crow... Crow
Crow nailed them together,
Nailing Heaven and earth together –

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

ART, 2020, prin Libris

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro