Într-o zi de vară din 2018, mă plimbam prin Sibiu la vânătoare de experiențe și fotografii, în timpul Festivalului Internațional de Teatru. Curiozitatea pentru muzee și pasiunea pentru povești ale obiectelor nu m-au lăsat, însă, să umblu prea mult pe străzi. Aproape fără să-mi dau seama, m-am trezit în Piața Mică, la intrarea în ceea ce era pe-atunci sediul Muzeului de Etnografie Universală "Franz Binder", parte a Complexului Muzeal Național "ASTRA". Pe perete, un titlu al unei expoziții care, într-o țară cu o cultură a expozițiilor temporare mai matură decât a noastră, ar fi fost un blockbuster exhibition – "Daruri din Epoca de Aur: din colecția Nicolae și Elena Ceaușescu". 

Pasul în răcoarea muzeului, pe podeaua de piatră a holului lung, îngust și întunecos, avea să fie primul într-un nou teritoriu de interes și într-o nouă temă ce cercetare. "Un pas mic pentru un vizitator...." Următoarele două ore le-am petrecut într-o aventură, departe în jurul lumii, prin culturi și civilizații, din africa Sub-Sahariană, prin Orientul Mijlociu și Până în Țara Soarelui-Răsare. Un univers fragmentar, care se recompunea în ochii mei, din artefacte din toată lumea, măști, statuete, sculpturi în fildeș sau țesături prețioase, un univers îndepărtat, care avea un portal deschis pe o stradă pavată cu piatră, lângă un turn cu influențe gotice, într-un oraș călător prin timp. 

Colecția "Nicolae și Elena Ceaușescu" este alcătuită din obiecte pe care cei doi le-au primit în dar, de la alți conducători de state, în vizite oficiale. Aflam din textele de sală despre ideea de dar în context diplomatic, iar din titlurile mai mult ghicite în ziarele expuse în sala întunecoasă de la etaj, despre vizitele cuplului în țări îndepărtate, și încercam să asociez obiectele ale căror origini nu erau specificate, cu un spațiu cultural sau chiar cu o țară anume. Totuși, cea mai mare parte dintre obiecte rămâneau indescifrabile, iar informațiile de pe etichete nu erau decât un teaser. "Ce înseamnă obiectele astea?", "Când au fost făcute" și, mai ales, "Ce au vrut să spună cei care le-au oferit?". Despre ce vorbesc, de fapt, aceste obiecte? Despre ce sunt ele? 

În acest vârtej de întrebări, obiectivul aparatului foto mi s-a oprit pe o sculptură în lemn, înfățișând două personaje negre, nativi africani, ducând pe umeri, ca într-un fel de hamac, un personaj alb, care ținea în mână o țigară. "Asta e chiar...." Fiind făcut în Tanzania, obiectul părea o amintire nefastă a trecutului colonial. Am încercat să îl integrez într-un context mai larg, să găsesc artefacte similare, obiecte-poveste, obiecte-mesaj, care să se lege de ceea ce știam despre relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu liderii țărilor africane și despre discursul acestuia, orientat spre promovarea egalității și a prieteniei între popoare, în lupta contra capitalismului imperialist. 

Discuția purtată cu Adriana Avram, curatorul expoziției, urmată de o serie de întâlniri cu profesori ai Școlii Doctorale "Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu", din cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, m-au determinat să conturez tema unei cercetări doctorale. O cercetare cu multe întrebări și puține răspunsuri "de-a gata"; o călătorie în care am plecat cu ceva cunoștințe de antropologie, cu un interes special pentru mesajele obiectelor și cu fascinația pentru călătoriile de câteva ore printre artefactele de origine africană din magazinele de antichități din Marolles, Bruxelles. 

Cercetâtnd imagini ale obiectelor din colecție, am descoperit unul cu totul special – o sculptură în fildeș pe care sunt reprezentate scene care pot fi plasate în secolul XX: soldați africani înarmați cu mitraliere, de-o parte, săteni cu macete, de cealaltă, prinși în scene dramatice, de conflict și luptă corp la corp. Din mânile sătenilor se ridică un steag cu două sectoare orizontale, având în mijloc o stea cu cinci colțuri. 

Scenele de violență sunt adesea întâlnite în sculpturile în fildeș de origine africană. Acestea ilustrează detalii din intervenția brutală a euoropenilor asupra populației locale – scene de luptă sau secvențe ale diferitelor etape din comerțul cu sclavi. De altfel, o parte importantă dintre artefactele de fildeș sculptat din muzeele și colecțiile occidentale se încadrează în categoria de fildeș afro-portughez. Aceste obiecte au apărut ca urmare a interacțiunii navigatorilor portughezi cu populațiile de pe coastele de Vest ale Africii. Ajunși în zone noi, aceștia căutau obiecte valoroase pe care să le aducă acasă, ca o mărturie despre aventura lor. Navigatorii le cereau artizanilor locali să transpună, în fildeș, scene din viața cotidiană a localnicilor sau diferite narațiuni cu însemnătate specială pentru călătoria respectivă. Rezulta, astfel, un obiect hibrid, de interacțiune, realizat de mâini africane, într-un material specific Africii, dar cu conținut prezentat conform principiilor narative de factură europeană – o poveste a europenilor, scrisă într-un obiect african. Cu timpul, artizanii locali au introdus în poveste propriile comentarii, impresii și nuanțe, rezultatul fiind  un fenoment de hibridizare, denumit în literatura de specialitate "Traveller s art".  

Prin urmare, nimic ieșit din tipar, în cazul unui obiect care ilustrează scene de conflict în lumea africană. Ceea ce este, însă, cu totul special, și conferă obiectului statutul de raritate, este posibilitatea de a identifica narațiunea cu o serie de evenimente recente. Majoritatea scenelor ilustrate în obiectele studiate în literatura de specialitate se desfășoară fie într-un univers atemporal-idilic al satului african, fie pot fi plasate, ținând cont de costumele personajelor europene, în veacurile XVI-XIX. Niciunul dintre obiectele întâlnite nu face, însă, referire la un eveniment defășurat în secolul XX. Obiectul devine cu atât mai interesant cu cât el aparține colecției de daruri diplomatice, iar evenimentele ilustrate sunt cvasi-contemporane cu momentul primirii sale. 

În registrele colecției, țara de origine menționată pentru acest artefact este Angola. Originea poate fi confirmată prin identificarea steagului cu cel al Mișcării Populare pentru Eliberarea Angolei, organizație compusă din simpatizanți comuniști, care funcționa după o doctrină de sorginte marxist-leninistă. Steagul compus din două sectoare paralele, cel superior de culoare roșie, ca simbol al luptei și al vărsării de sânge din perioada colonială, iar cel inferior de culoare neagă, ca simbol al continentului african (conform descrierii din Constituția Angolei), a fost adoptat ca drapel național în 1975, fiindu-i adăugate maceta și roata dințată, alături de steaua aurie în 5 colțuri. 

Maceta nu apare, încă, pe steag, dar este prezentă în mâinile sătenilor, atât ca simbol al muncii agricole, cât și datorită caracterului său de armă a poporului, folosită adesea în contexul revoltelor împotriva opresiunii coloniale, inclusiv în evenimente care fac parte din Războiul de Independență, izbucnit în 1961 și încheiat în 1975. Confruntările frecvente dintre militari și populația civilă, soldate adesea cu atrocități care au marcat desfășurarea acestui război, își regăsesc, de asemenea, elementele reprezentative în imaginile surprinse pe obiectul de fildeș. Contrastul dintre uneltele simple, folosite ca arme de populația civilă, pe de-o parte, și pistolul mitralieră al personajelor înarmate, pe de altă parte, creează o tensiune simbolică ce susține dramatismul scenei. 

Prima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în Angola se desfășoară în 1979, în perioada finală a președinției lui Agostino Neto, care avea să moară spre sfârșitul anului. Acesta jucase un rol cheie în Războiul de Independență, ca lider important al Mișcării Populare pentru Eliberarea Angolei, și reușise, în 1975, să-și impună propria organizație la putere, în detrimentul facțiunilor rivale. Victoria MPLA în Războiul de Independență și în lupta internă pentru putere se datora, în bună măsură, intervenției Cubei și, parțial, a Uniunii Sovietice. Faptul că Neto găsea atât inspirație, cât și sprijin, în țări socialiste face ca relația cu România, transpunsă în întâlnirea personală cu Nicolae Ceaușescu, să fie una deosebit de interesantă. 

Modul în care elementele acestei relații, precum și experiența și dezideratele lui Neto, se exprimă printr-un dar diplomatic materializat într-un artefact neobișnuit, rămâne un subiect deschis pentru cercetarea mea. Mai există, oare, în colecții europene, astfel de obiecte de origine africană, care să ilustreze, în atâtea detalii specifice, evenimente ale secolului XX? Cum a fost produs acest obiect și de unde a pornit ideea creării lui? Este pe deplin corectă analiza pe care am propus-o? Pot fi principalele ei fire logice generalizate, pentru a fi aplicate și altor obiecte din colecție?