OPTm
nr. 87

Sandrino

     Da, îl ura. Dacă ar fi fost prozator și nu un modest poet care-și cunoștea lucid locul, (undeva pe la poziția 123 dintr-un clasament al poeților români contemporani, asemănător celui din tenisul mondial), ar fi putut adăuga: „îl ura cu toate puterile sufletului său”. Asta în timp ce obiectul urii sale, Sandrino, dădea în curtea casei sale ceva de mâncare câinelui mare, blând, alb și flocos, legat inutil cu un lanț gros de o cușcă în paragină.

De pe terasa aflată la nivelul acoperișului casei bătrânești, din căruciorul său de invalid, profesorul vedea prin binoclu cum veselul Sandrino îi pune câinelui în cușca pătrățoasă, ruginită, de soldat neamț din al doilea război mondial, o bucată mare de mămăligă, peste care toarnă ceva, probabil un rest de ciorbă.

Terasa o construise tot Sandrino, la rugămintea lui („Îmi place să văd de-aici apusurile de pe Someș”), ba mai mult, pe lângă scara cu trepte de ciment urcând spre acoperișul-platformă, adăugase și un plan înclinat  neted, oblic, și un sistem ciudat de scripeți căruia îi atașase, numai Sandrino știa cum, un motor de tăiat lemne funcționând pe benzină, astfel încât profesorul putea urca fără mari eforturi, cu cărucior cu tot, ajutându-se și de propriile brațe pe balustradele de inox, până sus, nu ca să admire apusurile de pe Someș (amurguri banale, cu soarele portocaliu coborând cuminte întra două   dealuri), ci să-l spioneze pe Sandrino, să-i savureze dezastrele ce-l încercau periodic, urându-l în același timp „cu toate puterile sufletului său”, cum ar spune, gândi, un prozator de pe locul 89.

 Mda, oare câți scriitori sunt în țară? „Vreo 2000”, îi spusese nu demult un amic, membru al Uniunii Scriitorilor din România. El, profesorul (nu mai preda de doi ani, se pensionase, dar, cum se-ntâplă de obicei, pentru toată lumea din sat rămăsese „profesorul”), nu era membru al Uniunii, avea o singură carte, de poeme, „Nord statornic”, apărută la o editură locală și fără mari ecouri critice, cum se cerea, pare-se, mai nou, ca să poți intra în Uniune. Ba „Nord”-ul său chiar avusese un ecou, unul nefericit, din păcate, într-o revistă din Cluj, unde se cita, comentat sarcastic un vers din volum: „În Nordu-ntreg slănina e regină!”

Doar amintindu-și de comentariu, se roșea de enervare și picioarele-i zvâcneau spasmodic în cărucior și dacă l-ar fi avut în apropiere pe malițios, i-ar fi sfărmat țeasta cu bastonul noduros de invalid, pe care tot Sandrino i-l meșterise.

Sandrino! Blândul, veselul, prostu’ de Sandrino!

     (fragment din povestirea cu același titlu)   

Ioan GROȘAN

Prozator reprezentativ al postmodernismului românesc, dramaturg și publicist, Ioan Groșan are studii filologice (Universitatea „Babeș‑Bolyai”, Cluj‑Napoca) și o îndelungă activitate publicistică. A fost redactor la Contrapunct și la Academia Cațavencu și publicist‑comentator la cotidianul Ziua. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A scris: Caravana cinematografică (1985) - Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România -, Trenul de noapte (1989), Școala ludică (1990), Planeta mediocrilor (ed. I, 1991; ed. a II‑a, 2002; ed. a III‑a, Polirom, 2008), O sută de ani de zile la Porțile Orientului (ed. I, 1992), volum recompensat cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Jurnal de bordel (1994), Jurnal de Cotroceni (1998), Județul Vaslui în NATO (2002), Un om din Est (2010), Lumea ca literatură. Amintiri (2014). Volumul de povestiri Caravana cinematografică a fost tradus în Rusia, Germania și Anglia, iar nuvela Trenul de noapte – în Franța, Germania, Polonia și Anglia.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

Noua Literatură

Allex Trușcă scrie proză fantastică, în special pe filon folcloric. A publicat două romane fantasy și scrie în mod curent proză scurtă. Mi-au atras atenția modul firesc în care se înlănțuie episoadele, fraza scurtă și percutantă.

Doina RUȘTI

 

În mod obișnuit, copiii își lipesc capul de geam să privească ploaia sau zăpada căzând, dar în povestirea lui Allex Trușcă, firescul este înlocuit de imaginea sugestivă a omului care cade, și nu oricum, ci ca un sac de cartofi, cu toată greutatea. Părinții încearcă să se poarte normal, n-au prea multe de vorbit, după cum constată Tibi, copilul, dar tensiunea dintre ei e evidentă, și când el pune o întrebare, tatăl îl trimite la mamă, care îl trimite la internet. Ce atrage la proză este contrastul dintre activitatea lor: urmăresc documentare - despre șerpi și despre viața pe Marte -  și ce se întâmplă în realitate, pe care par s-o nege sau s-o evite. Viziunea copilului este una ingenuă: el vede nu oameni striviți de asfalt, ci „un desen frumos”, deși are deja zece ani și înțelege tot, știe ce înseamnă fiecare gest al mamei și știe ce înseamnă afecțiunea ei bruscă față de el. Mai mult decât prin metafora propusă și prin umorul actual, proza e bună prin ușurința cu care e zugrăvită o situație anormală.

Alexandra NICULESCU

 

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Autenticitatea, sensuri și nonsensuri

de Ștefan FIRICĂ

Ed. TracusArte

Recomandată de Paul CERNAT

 

 

 

 

 

 

 

Recomandată de Doina RUȘTI. Ed Litera

 

 

 

 

 

 

 

PREZENTĂRI & CRONICHETE

 

Strada iluziilor- La avenida de las ilusiones – Xavi Barroso

Scenarist și profesor de literatură, foarte tânăr, Barroso a crescut în cartierul Paral·lel din Barcelona ascultând povestirile bunicilor despre fiecare colț, fiecare cafenea, fiecare casă, fiecare familie, așa că a adunat material și a creat un personaj puternic: o fată care vrea (ca mai toate fetele, la un moment dat) să fie cântăreață și actriță, care trebuie să fie servitoare mai întâi, dar care, până la urmă, devine María Green, muza din Paral·lel. Barroso vrea de fapt să spună istoriile unei micro-lumi, în care împletește realitatea cu fantezia.

 

Alexandra NICULESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎN NUMĂRUL ACESTA SEMNEAZĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

și până la urmă

din ziua de ieri datează

plutirea cearșafului 

(Alexandru Ovidiu Vintilă

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandări OPTm

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

 

 

Noutăți

 

 

 

 

Ed. LITERA

 

Roman contemporan românesc

 

 

Herg Benet

 

Anul BEETHOVEN

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro