Dacă numeroșii philosophes din secolul al XVIII-lea francez s-ar trezi în lumea est-europeană de astăzi, șocul descoperirii unui teritoriu intelectual reacționar, dar perfect familiar lor ar fi, fără îndoială, considerabil. La aproape două veacuri și jumătate de când o revistă berlineză îi invita pe oamenii de cultură germani să răspundă la întrebarea Was ist Aufklärung? și de când Kant își formula celebrul deziderat sapere aude ("îndrăznește să știi"), lumea contemporană din Europa de Răsărit nu se deosebește foarte tare de universul conservator construit de biserică odinioară și vârât apoi cu forța în creierele puțin antrenate ale maselor credule.

Societatea românească este, din păcate, mai înapoiată decât media europeană, iar acest lucru transpare din reacția Bisericii Ortodoxe la o campanie moderată, inițiată de Uniunea Europeană și destinată combaterii discriminării de gen și de orientare sexuală. Astfel, în București, au apărut câteva panouri înfățișând chipuri ale unor persoane în vârstă, care-și afirmă orientarea sexuală cu simplitate demnă: "Numele meu este Maria și sunt bisexuală" sau "Numele meu este Lucas și sunt gay". Aceste panouri modeste au provocat reacții virulente și disproporționate, venite din partea bisericii autohtone.

Concret, Patriarhia a emis un comunicat abracadabrant și lipsit de sens, care debutează astfel:

"Ofensiva obscenității publice cocoțată sfidător pe panouri stradale îi dezvăluie pe ideologii pansexualismului galopant în toată nuditatea lor ideatică".

Este obscenitate publică afirmarea senină a unui adevăr biologic privind sexualitatea asumată deschis de adulți responsabili, dar nu este obscen comportamentul revoltător al atâtor preoți și călugări creștini, care-i supun la abuzuri sexuale pe copii lipsiți de apărare (vezi doar cazul recent al episcopului de Huși, Corneliu Onilă)?

Comunicatul continuă:

"A promova public, adică inclusiv în văzul copiilor cu bunici decenți de mână, personaje grotești care își afirmă țanțoș bi-orientarea sexuală, ca și cum ne-ar comunica ceva esențial pentru binele nostru comun, indică în primul rând nivelul înalt de trivialitate al concepției ideologice ce animă asemenea acțiuni (progresismul neo-marxist en vogue)".

Discursul amestecă, în mod dadaist, socialismul cu sexologia (ați remarcat și secvența bucolică a inocenței, cu amendamentul că nepotul știe ceva mai mult despre diferențele de orientare sexuală decât "decentul" său antecesor), iar scrâșnetul din dinți virtual audibil al celui care a compus acest paragraf încărcat de ură și de venin demonstrează absența din psihicul autorului a oricărui sentiment de înțelegere și de empatie față de diferența de orientare sexuală. Un individ care practică o religie a umilinței și a iertării nu ar putea genera niciodată un astfel de text, care s-ar putea regăsi în orice manifest legionar interbelic. Comunicatul unei biserici înțelepte și sigure pe sine ar fi sunat astfel:

"Îi înțelegem, îi sprijinim și îi iubim pe toți oamenii din societatea românească, indiferent de convingerile și de comportamentul acestora".

Dar am cere prea mult de la o instituție care s-a remarcat doar prin fundamentalism de-a lungul ultimelor trei decenii.

Totul se reduce la civilizația toleranței: o astfel de campanie este inutilă în Scandinavia, acolo unde aproape toată lumea acceptă și chiar susține un atare demers, dar foarte utilă în Europa de Est, acolo unde politicile de incluziune socială au de parcurs un drum lung, iar prejudecățile comune sunt toxice. Până la urmă, credincioșii de la noi, menținuți într-o stare de teamă artificială față de tot ce nu este prescris explicit de biserica odinioară atotputernică, trebuie să afle, privind aceste panouri, un lucru foarte simplu: "normală" nu este doar majoritatea heterosexuală, din care fac eu însumi parte, ci și minoritatea LGBT.