17 / 15 iunie, 2020

Moartea la Minneapolis

Pe 25 mai 2020, la Minneapolis, George Perry Floyd, un cetățean american de culoare, în vârstă de 46 de ani, era ucis de un polițist alb, după ce fusese arestat în urma unui denunț: Floyd ar fi încercat să plătească niște cumpărături cu o bancnotă de 20 de dolari falsă. Derek Chauvin, ofițerul care l-a încătușat, a stat cu genunchiul pe gâtul celui reținut timp de 8 minute și 46 de secunde (și a continuat chiar și după ce devenise evident că victima se sufocase). Două autopsii efectuate după moartea suspectului au concluzionat, la unison, că a fost vorba despre omor. Chauvin se face deci vinovat de crimă de gradul al doilea (omor din imprudență), iar ceilalți trei ofițeri care erau de față la arestare sunt, în consecință, complici la crimă. Pe numele tuturor agresorilor ...

Specii minore

Se știe că iubesc romanul în toate formele lui. Romanul masiv, în special. Indiferent de registru sau de temă. Pentru că scriu roman, mi se pare suficient ca motivație a iubirii mele pentru el. Îl prefer pentru că în el încap toate genurile. O fi căpcăun, nu zic nu, dar ai loc de întors.

La antipod, se află speciile minore. Iar dintre toate, pe cele ale satiricului le disprețuiesc pe față. Nu pentru că sunt minore, ci pentru că sunt parazite. Sunt ca un fel de cerșetori cu tupeu. Să stai pe margine și să faci gât mi se pare nedemn. Să te erijezi în arbitru ori în corector sub pretextul unui umor, pe care, nu știu din ce cauză, foarte multă lume îl consideră de calitate, dar ...

Invitații lui Zenob: Adriana IRIMESCU TITIENI

O știm de pe la TVR, de pe scenă sau din filme. Dar sunt și alții, ca mine, privilegiați, care-o întâlnesc zilnic, pe la atelierele de teatru din UNATC sau de la Universitate, acum mutate pe Zoom, cu examene cu tot. A fost Ofelia lui Ciulei. A jucat în Danaidele. A lucrat cu Francis Coppola și cu Tim Roth. Iar acum așteaptă să treacă pandemia, cu același sentiment care mă încearcă și pe mine, că niște inși cu buze vopsite ne pregătesc hamuri de mătase.

Are puțin peste 40, dar arată în continuare ca un spiriduș fără vârstă. Tocmai ...

Cartea ca busolă și arheologia spirituală

Interacțiunea cu un obiect este mult mai complexă decât s-ar crede și s-a vorbit îndelung despre asta. Nu voi încerca să expun aici decât o nuanță: angajarea unui obiect într-un sistem de relații cu fond simbolic – fiind, de altfel, un gest de ordinul obișnuinței cotidiene –, implică interacțiunea cu el într-un sens – și la un nivel – mai profund decât cel teleologic. Natural că diversitatea acestor interacțiuni este vastă, pe fondul caracterului individual, implicat în acest act al investirii calitative. Există, bineînțeles, și cazul unor simboluri colective, însă ceea ce mă interesează aici este resortul care pune în legătură sistemul axiologic și mediul înconjurător: ediția – și atașamentul față de ea. ...

Martha Bibescu și Marcel Proust

Când, în 1928, publica La bal cu Marcel Proust, Martha Bibescu era o scriitoare la apogeul notorietății literare. Viața și propriile alegeri din timpul războiului nu o scutiseră de atentate la imensul său orgoliu, dar lucrurile avuseseră timp să se repare. Saloanele pariziene îi erau din nou deschise, vedetele politice ale momentului erau fericite să fie așezate la masă alături de ea. Romanele ei (Isvor, Papagalul verde, Catherine-Paris ) erau nu doar apreciate, ci și citite - poate chiar mai citite decât scrierile lui Proust.

Secolul care a trecut între timp a decantat valoarea și a inversat proporțiile, ...

Păsărarul

Vă puteți închipuit încă de la început că Păsărarul are pe cap o pălărie imensă din paie, că târâie în jurul lui colivii mai mici sau mai mari și că șuieră în toate limbile păsărilor. Înfățișarea lui de zburătoare și fascinația aproape bolnăvicioasă pe care o are pentru oameni, care îl sperie și de care nu se poate lipsi însă prea mult timp, îl fac să rămână întotdeauna singur. Căci nici păsările nu îi pot alunga singurătatea și nici oamenii nu reușesc să o facă. Vara, femei parfumate, în rochii transparente își trag sufletul pentru o clipă sub umbra copacului în care se ascunde. Simțindu-se privite, femeile zăbovesc ...

Șerpi și păsări

Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Cam așa pornește la drum în această aventură tânărul Coriolanus Snow, când este propus să devină mentor pentru unul dintre cele douăzeci și patru de Tributuri alese din cele douăsprezece Districte în care este împărțită acum America.

Ne aflăm într-o societate viitoare, în care America a trecut printr-un război intern devastator (nu, nu s-au răsculat nici populația de culoare, nici nativii americani, sătui de abuzurile albilor și dornici să-și recapete drepturile firești). Dar Capitoliul a învins și rebelii au fost izgoniți cu coada între picioare. America a fost divizată în douăsprezece Districte, iar ca pedeapsă ...

Paul MANDELBAUM: Vremuri nebune aici, în Statele (încă) Unite

Paul MANDELBAUM este autorul a două colecții de povestiri: Garrett in Wedlock și Adriane on the Edge. Predă scriere creativă și literatură în Los Angeles, California, unde locuiește cu soția sa, Elena, care este scenaristă, și câinele lor, Bella.

...

Seamus Heaney: La mure

Spre sfârșitul lui august, după ploile grele și soarele

de-o săptămână, se coceau murele.

La început, doar una, un cocoloș mov, strălucitor

printre altele, roșii, verzi, tari ca niște noduri.

...

Beirut, mon amour

Anca CHEAITO - Călătorii - nr. 17 / 15 iunie, 2020

Beirutul este mic prin comparație cu Bucureștiul, dar frumusețea capitalei libaneze este frapantǎ. Ca tot Libanul de altfel, nu prea poți sǎ-l descrii, trebuie sǎ-l trǎiești. Nu seamǎnǎ cu nici un oraș. Nadia Tuéni a scris o poezie despre Beirut unde spunea : Elle est mille fois morte, mille fois revécue. Este imposibil sǎ nu iubești Beirutul, un oras magic, derutant, fascinant.

Cu cậteva ruine, care mai amintesc de un trecut furtunos, vei ȋntậlni un oraș elegant și bogat.Vechiul Beirut este dificil de gǎsit printre construcțiile moderne. Pare un oraș grǎbit sǎ ȋntoarcǎ spatele trecutului sǎu dureros și să ȋmbrǎțișeazǎ cu toată ȋncrederea viitorul. Există un amalgam de stiluri care fac ...

Elefantul vizirului

  E un moment bun să alegem o carte despre natura omului, care nu s-a schimbat odată cu trecerea anilor. Înainte să ajung la povestirile lui Andrić, am citit „Cronică din Travnik“, un roman scris de el cu trei ani înainte, în 1945, și care arată nevoia și capacitatea lui extraordinară de a înfățișa o varietate mare de tipologii umane. Ivo Andrić a obținut Nobelul pentru Literatură în 1961 pentru scrierile lui despre Bosnia, fiind preferat lui John Steinbeck și E.M. Forster, printre alții.

În colecția Povestea cu elefantul vizirului, apărută pentru prima oară în română în anul 1966 și reeditată recent de Polirom, sunt șaisprezece povestiri ...

Noua Literatură

Isabel VINTILĂ este legată de avangardă printr-o exegeză asupra operei lui Naum și cunoscută în mediile literare pentru eseuri și proză scurtă. Romanul la care lucrează acum propune o poveste exotică, o parabolă, în centrul căreia se află niște femei și-un personaj bizar. Imaginarul ei mizează pe latura vizuală, pe un topos declarat oriental, cu morfologii suprarealiste. Foarte atent lucrat, fragmentul de proză, publicat mai jos, la rubrica Noua literatură, dovedește observație prozistică și cultură, dar și un evident atașament față de poveste, ceea ce promite și arhitectură epică de rezistență. Dar asta vom vedea abia când îl termină. Portrete convingătoare, flux narativ cu accente lirice și bio-flashuri, cu încărcătură psihologică - iată numai câteva dintre atuurile povestirii Păsărarul.

Pentru a continua aventurile acestui neobișnuit personaj, Isabel stă uneori pe treptele unei case, unde am întâlnit-o și eu într-o dimineață, și vorbește cu spiritele.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Povestea cu elefantul vizirului

de Ivo Andrić

Recomandată de

Catrinel POPA

Târgul Cărții

O cronică de Alexandra Niculescu

Adriana IRIMESCU (Titieni) în Livada de vișini

NOUTĂȚI

Mircea CĂRTĂRESCU

favorit la Premiul Nobel pentru literatură

Festivalul de Teatru de la Sibiu continuă

ediția 2020

Mario Vargas Llosa – Jumătate de secol cu Borges

Eu pândesc fiecare carte nouă a lui Vargas Llosa, sunt dependentă, chiar dacă Tiempos recios (Vremuri grele), precedentul lui roman, a fost doar o umbră a altor cărți de-ale lui, tot nu mă las, știu că ceva sclipitor găsesc până la urmă.

Mulți scriitori au simțit nevoia să fie aproape de Borges, pe toți i-a atras ca un magnet, și toți au scris despre întâlnirile lor (primul care îmi vine în minte e Alberto Manguel, cu Sfârșitul bibliotecii mele, practic o odă adusă cărții și lui Borges). Ca o avanpremieră, a apărut în ziarul El país un interviu întreg luat de Vargas Llosa lui Borges, în ’81 - interviu care face parte din carte. Ce mi-a atras atenția din discuția lor savuroasă: Borges nu avea cărți de-ale lui și nici despre el în bibliotecă. Îi plăcea să recite versuri din Emilio Oribe. N-a suportat să citească Bâlciul deșertăciunilor. Susținea superioritatea prozei scurte față de roman, care, după el, este un gen canibal, ce înghite toate celelalte genuri.

Dialogul lor a avut și momente amuzante, ca secvența despre originea cuvântului ciocolată. Dar a atins și teme mai serioase, ca naționalismul (împotriva căruia Vargas Llosa a luptat întotdeauna). Și da, s-a ajuns totuși și la milongas, despre care a Borges a scris atâta! Deci: eu aștept cartea.

APARE pe 18 iunie!

Alexandra NICULESCU

În numărul acesta semnează

Recomandări OPTm

Cronică de Anca Eftenie

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Anul BEETHOVEN

Liviu Szoke recomandă cărți cu greutate

plus o cronică

CU AROME DE TIPAR

BESTSELLER

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a,

- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Pe SCENA 5, la Iași un spectacolul-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Copyright © optmotive.ro