POEME

autoportret cu saxofon

nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că

limba veacului

e peltică

și rea la gust.

o să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,

să ridic turnuri

în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci

cu glasul fiului meu?

cheamă-mă

și o să-ți povestesc în amănunt ultimele progrese ale

tehnocraților care îmi înlocuiesc sângele

și poartă negocieri cu luna plină de deasupra

bursei de mărfuri eu când

aud un saxofon este brooklyn

iar placiditatea de metal iresponsabil a paternității mă

lasă lat

ca metodele cele mai sofisticate

pe care ai mei le-au brevetat de la

ultima febră bubonică-ncoace desigur nu e

mare lucru să crăpi craniul

unei primate melancolice care nu vrea decât să se

întoarcă printre ai ei să i-l umpli cu electrozi desigur

aceste experimente ne vor ajuta să aflăm totul

despre supraviețuire chiar și

în absența iertării despre ce lăsăm în urmă

și despre privilegiu la subiecții ce râd prea des și fără motiv

aproape epuizați aproape euforici

înaintând prin

praful care se joacă așa de frumos în lumină.

*

secvențe

cum se scurge

lumina leșioasă pe

zidul

din spatele cazarmei

cum se scurg ochii

soldaților

după fetele vioaie

ce se-ntorc

târând prin praf

geamantane

și sacoșe de rafie

către poarta

internatului

am văzut un câine

mâncând chiștoace

un graur

șchiop

cu ciocul de culoarea

mierii

o pisică ce îl pândea

pe treptele unei

cafenele cu faimă

un miel adormit

în brațele micuțului

cerșetor

trecând din

vagon în vagon

șireturile lui rupte

soioase

ca inima unui

popor veteran în

lamentații și ciudă

bărbați încă-n putere

urlând alcoolizați

agitându-se pentru o

cauză

deplorabilă

se împlinea un an

de la moartea

tatei

n-am priceput

nimic din

toate astea

și nici de acum încolo

nu-mi fac

iluzii că o să

Ne trezim înainte de răsărit,

o masă bună în zori, cerealele, cafeaua cu lapte

și un efort prelungit de voință să nu cedăm.

Către prânz ne apucă pe toți deodată sughițul

(sigur dincolo vorbesc iar despre noi

dincolo nu dau doi bani pe alibiurile stângace care

credeam că ne vor salva de orice-o să vină.)

Vizitele nu sunt permise celor în carantină

deși e destul spațiu pentru obișnuitele

scuze și procese de conștiință ale inocenților care

încearcă să mai răzbească în ciuda a tot ce ni s-a arătat.

Fiecare o face din motivele lui.

Desigur, merge și blindați cu măști N95 și cu

telefonul vârât într-o punguță-n buzunarul de la spate –

e o chestiune de sinceritate pe care și-o pun

toți ăștia care-și zâmbesc pierduți din mașinile oprite

la barieră.

Multă vreme de-acum încolo bariera nu se va ridica,

nădăjduiesc că ți-ai făcut provizii serioase

în așteptarea următoarei pandemii

și ești la zi cu exercițiile de stăpânire a panicii.

Ziua este aproape egală cu noaptea,

etic vorbind putem percepe realitatea și cu ochii închiși.

Totul e doar o chestiune de perspectivă, spune iubita mea.

Iubita mea poartă kimono vișiniu și tranșează

plâmânii celor mai pregătiți candidați.

Cei mai pregătiți candidați nu vor decât să-nceteze.

Va înceta, deși ne-am pregătit în toți anii ăștia pentru

intervențiile care nu dor și nu lasă urme.

Va înceta, deși am crezut că vom apuca ziua când

suferința o să fie doar amintire

pentru copiii nepăsători din antropocen.

Va înceta, îți promit, dar

acum mergi la culcare, dragule,

mergi la culcare și uită, dacă mai poți.

Claudiu KOMARTIN

Claudiu Komartin (n. 1983, București), liderul generației 2000, remarcabil prin formula care a creat o școală lirică, a publicat poeme, adunate în volumele Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009), Hemoragia soarelui (ediție bibliofilă în două exemplare, 2009), cobalt (2013), Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017. Unele dintre ele au fost traduse în mai multe limbi și reeditate. Printre altele, Claudiu a tradus șase cărți de proză și patru de poezie, semnate de: Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a. Este redactor-șef al revistei Poesis internațional și al Casei de Editură Max Blecher și vicepreședinte al PEN România (2019). Este și editorul mai multor antologii de poezie recentă și contemporană. Premii: Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" (2003), Premiul „Iustin Panța" pentru debut, Premiul pentru debut al revistei „România literară” (2003), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2005), Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru literatură (2017), Premiul „Cartea de poezie a anului 2017”, acordat la Festivalul Național „George Bacovia”, Premiul „PEN România”.

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Noua Literatură

Isabel VINTILĂ este legată de avangardă printr-o exegeză asupra operei lui Naum și cunoscută în mediile literare pentru eseuri și proză scurtă. Romanul la care lucrează acum propune o poveste exotică, o parabolă, în centrul căreia se află niște femei și-un personaj bizar. Imaginarul ei mizează pe latura vizuală, pe un topos declarat oriental, cu morfologii suprarealiste. Foarte atent lucrat, fragmentul de proză, publicat mai jos, la rubrica Noua literatură, dovedește observație prozistică și cultură, dar și un evident atașament față de poveste, ceea ce promite și arhitectură epică de rezistență. Dar asta vom vedea abia când îl termină. Portrete convingătoare, flux narativ cu accente lirice și bio-flashuri, cu încărcătură psihologică - iată numai câteva dintre atuurile povestirii Păsărarul.

Pentru a continua aventurile acestui neobișnuit personaj, Isabel stă uneori pe treptele unei case, unde am întâlnit-o și eu într-o dimineață, și vorbește cu spiritele.

Doina RUȘTI

Cartea săptămânii

Povestea cu elefantul vizirului

de Ivo Andrić

Recomandată de

Catrinel POPA

Târgul Cărții

O cronică de Alexandra Niculescu

Adriana IRIMESCU (Titieni) în Livada de vișini

NOUTĂȚI

Mircea CĂRTĂRESCU

favorit la Premiul Nobel pentru literatură

Festivalul de Teatru de la Sibiu continuă

ediția 2020

Mario Vargas Llosa – Jumătate de secol cu Borges

Eu pândesc fiecare carte nouă a lui Vargas Llosa, sunt dependentă, chiar dacă Tiempos recios (Vremuri grele), precedentul lui roman, a fost doar o umbră a altor cărți de-ale lui, tot nu mă las, știu că ceva sclipitor găsesc până la urmă.

Mulți scriitori au simțit nevoia să fie aproape de Borges, pe toți i-a atras ca un magnet, și toți au scris despre întâlnirile lor (primul care îmi vine în minte e Alberto Manguel, cu Sfârșitul bibliotecii mele, practic o odă adusă cărții și lui Borges). Ca o avanpremieră, a apărut în ziarul El país un interviu întreg luat de Vargas Llosa lui Borges, în ’81 - interviu care face parte din carte. Ce mi-a atras atenția din discuția lor savuroasă: Borges nu avea cărți de-ale lui și nici despre el în bibliotecă. Îi plăcea să recite versuri din Emilio Oribe. N-a suportat să citească Bâlciul deșertăciunilor. Susținea superioritatea prozei scurte față de roman, care, după el, este un gen canibal, ce înghite toate celelalte genuri.

Dialogul lor a avut și momente amuzante, ca secvența despre originea cuvântului ciocolată. Dar a atins și teme mai serioase, ca naționalismul (împotriva căruia Vargas Llosa a luptat întotdeauna). Și da, s-a ajuns totuși și la milongas, despre care a Borges a scris atâta! Deci: eu aștept cartea.

APARE pe 18 iunie!

Alexandra NICULESCU

În numărul acesta semnează

Recomandări OPTm

Cronică de Anca Eftenie

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Anul BEETHOVEN

Liviu Szoke recomandă cărți cu greutate

plus o cronică

CU AROME DE TIPAR

BESTSELLER

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a,

- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Pe SCENA 5, la Iași un spectacolul-lectură: Sindromul Quijote de Carmen DOMINTE, (regia: Radu Ghilaș). Carmen a publicat teatru și în OPTm

Copyright © optmotive.ro

Echipa