OPTm
nr. 74

Fabricile mele - Berlin 2008 (1)

 Mă contraziceam o dată pe internet cu cineva, zicea că n-am stil la haine. În anii 90 mă îmbrăcam de la second-hand și purtam numai United Colours of Benetton și geci de piele dintr-o bucată din Londra. Mi-amintesc de firma United Colours pentru că era pe eticheta bluzei și am văzut-o mai târziu în centrul unui oraș european, pe un magazin imens. Dar altfel, nu știam ce e și nu-mi păsa. În Botoșani erau trei punkeri declarați, la doi din ei li se zicea Punky și Punkerul. Joaca de-a punkereala conștientă, ca și cea de-a hiphopul sau depeșismul erau ale copiilor din familii cu bani. Își cumpărau haine speciale punk de la magazine de firme din București. Am mai văzut și mai târziu asta, puști burghezei care se dădeau punk. Aveau atitudine dar nu trăiau punk cu adevărat. La o petrecere într-un apartament, gașca de rockeri din oraș, toți dezbrăcați la bustul gol, dădeau din cap în sufragerie, asudați, pe metale grele. Stăteam în balcon și le schimbam volumul la combină cu telecomanda, să mă distrez. Cred că mă văzuseră dar încă nu mi se întâmplase nimic, poate au urlat la mine unii dar atâta. Voiam să ies afară din apartament, mi-era rău de la băutură. Am luat o pereche de teniși din hol, semănau cu ai mei, chinezești, și m-am trezit cu un polonic peste cap de la Punky. Mi-a zis că-s ai lui, din colecția Trainspotting, a dat nu știu cât pe ei. Ne-am luat la harță și m-au înconjurat rockerii, cel mai matahală dintre ei, Micuțul, stătea în spatele meu. Punky i-a zis să mă prindă și Micuțul m-a strâns în clește, cu brațele mele strânse pe sub ale lui. Mi-am manevrat repede un braț și l-am prins de păr, avea coadă la spate. L-am dat cu capul de perete de câteva ori și am luat-o la fugă. Au fugit după mine, dar cumva îi lăsasem destul de mult stupefiați ca să am avantaj și să nu mă mai ajungă pe casa scărilor. A doua zi m-am dus, ca de obicei, la terasa Unirii, unde ne adunam toți puștanii. Îmi spuneau de la mese să plec, că vine Micuțu și mă rupe. Am rămas și a venit și Micuțu, cu gașcă după el. A venit spre mine și a întins mâna. Pentru mine, stilul e așa ceva, doar un travesti, ca la Punky. Tipul ăsta cu care mă contraziceam pe internet zicea că după nu știu ce criterii axiomatice, e clar că n-am stil. Așa-mi zicea și o fată americană, dar ea cu drag, îmi fredona în pat ,,And thats why/I love you/couse you got no style". Dar cui îi pasă de criterii. Au fost ani în Iași când purtam haine de la tovarășele mele, de la Didi mai ales, cu care umblam toată ziua și toată noaptea prin baruri. Nu mi le alegeam, mi le puneam una peste alta.

Cât am stat în Berlin, am fost primit în cele mai legendare cluburi. Și erau unii puși la punct, stăteau la coadă ore în fața fostelor fabrici și nu erau primiți. Cei bine puși la punct sunt de multe ori și securiști de la antidrog, asta mai ales în București. Îi vezi că au pantaloni speciali de dansat, de-ăia în care nu transpiri. Și încearcă să pară cât mai cool, ca o sacoșă de la supermarket cu tineri cool desenați și pe care scrie Cool și Urban.  Dar în Berlin, selecția era misterioasă. Pe mine mă primeau mereu. Pentru că e despre cum ești așa în general. Unele chestii nu se pot cumpăra. Vorbeam cu un tip cu care voiam să fac o colaborare video și îi propusesem niște muzică electro care se lipise de mine în 2008, anul meu la Berlin. Mi-a zis că l-a surprins că ascult așa ceva. Nu păream genul. Se uita probabil la cămașa mea sau nu știu. Dar înțelegeam de unde vine el. Pentru el, muzica electronică era ca tenișii lui Punky, o chestie exterioară, bovarică, o dorință de afiliere la o categorie specială, cât mai opusă părinților care se uită la televizor. Cu cămășile mele și cu fața mea suptă, marcată de o mie de ani de excese, arătam desuet ca un maistru de la o fabrică de pe vremuri, unul de-ăia care fumau Carpați și beau votcă proastă. Și muzica electronică pe care o ascultam eu era în mare parte diferită de a băiatului ăluia și a celor ca el. Ei erau cu minimalul fin, eu eram cu ,,manelele,,, cum le ziceau hipsterii mai eleganți din București bubuiturilor angoasate, tehno, dark tehno, dark electronica și altele, nu că le-aș fi dat vreo atenție etichetelor. Pentru mine erau altceva.

Nu era ceva cool de făcut. Nu era distracție. Nu era o seară în oraș, la club, nu era clubbing. Veneam din frig spart cu iarbă, pastile și uneori acid, intram în halele imense, în colțurile cele mai întunecate, îmi aruncam pe jos, prin noroi, paltonul suedez, cumpărat cu 80 de euro dintr-o poezie despre muncă, publicată într-o gazetă stângistă din Stockholm și mă aruncam în ritm ca într-o altă viață. Mă mișcam autist acolo de pe un picior pe altul, cu mâinile agitate pe sus, tropăiam pe loc ca la popularele moldovenești, cât mai aproape de boxe, să le simt vibrațiile în tot corpul. Mă mutam din hală în hală să schimb muzica și uneori stăteam pe holuri în punctele de unde se auzeau cât mai multe muzici deodată. Și mergeam dansând, nu mă puteam opri, picioarele mi se învârteau repede repede ca niște roți fluide. Dimineața, când ieșeam la lumină, mă simțeam renăscut.

Dan SOCIU

Poet (n. 1978) reprezentativ al generației 2000, tradus, premiat, Dan Sociu este autorul volumelor borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (2002), fratele păduche (2004), cîntece eXcesive (2005), Mouths Dry with Hatred (2012) Poezii naive și sentimentale (2012), Vino cu mine știu exact unde mergem (2013). De asemenea, scrie romane, traduce poeme. Premii: „Ronald Gasparic”, Canada (2002), Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu (2002).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

 

Surprinzătoare și stranie, proza lui Florin Spătaru trimite cu gândul la formula povestirilor cu final neașteptat. Anumite imagini poetice se imprimă în memoria cititorului, urmărindu-l multă vreme după lectură.

 

Catrinel POPA

 

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Nu voi mai vedea lumea niciodată de Ahmet Altan, Ed. Pandora M, col. Anansi, 2020

Carte recomandată de Radu PARASCHIVESCU

 

 

CĂRȚI NOI

Humanitas, 2021

 

Ed. Spandugino, 2021

 

 

 

 

ART, 2020

 

 

Inocență, rasism, poveste original narată.

Amazon

 

Casa de Pariuri Literare, 2021

 

 

 

 

VIAȚA LITERARĂ

 

 

Adi G Secară, lansare de carte la ICR Istanbul

 

 

 

Semnează

 

 

 

 

 

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro