Femei

Toată lumea cunoaște deja povestea acestei cărți, cum a fost lăsată deoparte după marele succes pe care l-a avut scriitoarea cu Al doilea sex. Și totuși destinul ei a fost să iasă la lumină și noi să ajungem s-o citim și să ne dăm seama cum societatea și cei care se lasă conduși de ea pot cauza tragedii.

În realitate se numeau Simone și Zaza (Elizabeth), în carte au devenit Sylvie și Andrée. Cartea a fost salvată și publicată acum în toată lumea. Romanul începe când cele două fete abia au nouă ani și vin din familii cu viziuni diferite, dar ceva le face să se apropie una de alta: Andrée admiră inteligența lui Sylvie, Sylvie e fermecată de personalitatea lui Andrée. Apariția celei din urmă e ceva extraordinar pentru naratoare (Sylvie):

„Niciodată nu mi se mai întâmplase ceva atât de interesant. Aveam chiar impresia că nu mi se întâmplase niciodată nimic."

Pe fundalul prieteniei lor apare războiul, niciodată atât de înspăimântător cum ar fi fost trăit de un adult. Lui Sylvie nu-i e frică în niciun moment, doar simte un mare interes:

„În timpul alarmelor nu coboram în pivniță; locatarii de la etajele superioare veneau să se adăpostească la noi, dormeau pe canapelele din anticameră. Toată această agitație îmi plăcea."

Andrée e o prezență insolită care o scoate pe Sylvie din închistarea ei:

„Andrée m-a studiat cu un aer puțin batjocoritor:

-Dumitale nu ți se întâmplă niciodată să visezi la un lucru sau altul?

-Nu, i-am răspuns spășită."

Relația dintre cele două fete este una ambiguă, oricât se grăbesc criticii să-i atașeze etichete care să atragă mai mult. Nu vreau să fac comparații, nici să aduc în discuție alte romane, dar n-am cum să nu mă gândesc la relația dintre Elena și Lila (Ferrante) unde există exact același gen de amor-admirație-prietenie – și nimeni nu s-a gândit s-o catalogheze ca fiind gay.

„- De ce n-o săruți? Și-a chestionat sora gemăna albastră.

-Sunt oameni la care ținem mult și nu-i sărutăm, i-a răspuns Andrée.

-Sunt oameni pe care-i sărutăm și la care nu ținem deloc, a remarcat geamăna roz."

Diferența dintre cele două tinere este că Sylvie are libertate totală să aleagă ce să facă, să aibă sau nu o carieră, să urmeze facultatea, să se căsătorească sau nu, în timp ce pentru Andrée totul este bine planificat de familie, care trebuie să urmeze regulile societății din care face parte:

„...în jurul meu femei parfumate mâncau prăjituri și vorbeau despre costul vieții; din ziua când se născuse, fusese prevăzut ca Andrée să le semene, însă nu le semăna deloc."

Acum, nu știu de ce a spus Sartre că nu trebuia publicat romanul ăsta, dar cred că meritul principal este exact relația lor, care nu trece niciodată limitele impuse de societate și de prejudecățile proprii. Simone de Beauvoir scrie aici despre cineva pe care l-a iubit foarte mult și nu e niciodată ușor să scriem despre cineva care e mereu prezent cu noi sau despre ceva ce n-am depășit. Societatea s-a schimbat, în aparență nu mai există rigiditatea de atunci, familia nu se mai impune la fel de mult, s-ar zice că azi există mai multă libertate și totuși subiectul este actual: prietenia/iubirea dintre două fete/femei.

Andrée este tot timpul sub papucul mamei, urmând conduita care se cere de la ea, și totuși reușește să scape din când în când și chiar să se îndrăgostească: întâi de Bernard, care nu este pe gustul familiei, deci se vede nevoită să-l părăsească – iar când îl revede după un timp, la brațul unei tinere „frivole”, își spune că nu erau de fapt făcuți unul pentru celălalt –; a doua oară de Pascal, care deși o iubește, are alte priorități, deci e vorba tot de o dragoste nefericită, la care contribuie evident prejudecățile mamei ei și ale lui Pascal, dar și ideile romantice ale lui Andrée, ca și dezamăgirea din trecut.

Despre naratoare, Sylvie, n-avem timp să ne facem o impresie cu adevărat, pentru că nici nu vrea asta, ea e în permanență în urma lui Andrée, vrea s-o aducă mereu în prim plan prin orice face: fie că e o prăjitură, fie că e o accidentare (voluntară) cu un topor, doar ca să mai scape de obligațiile impuse de mamă.

Sylvie este femeia puternică, emancipată, educată, care face tot ce vrea și totuși ce vrea ea cel mai mult se reduce la a fi cu Andrée, ăsta e lucrul care-i aduce cea mai mare fericire și împlinire.

Pe Andrée o condiționează familia care e, la rândul ei, condiționată de societate, dar pe Sylvie o condiționează de fapt sentimentele ei, și niciuna dintre ele nu e liberă.

Simone de Beauvoir, Inseparabilele, Ed. Litera, 2020

Alexandra NICULESCU

Prozatoare, autoarea volumelor Săptămâna merelor coapte (2012) și No, Thank You (2014), Alexandra are o specializare în cultură spaniolă și publică în mod frecvent proză scurtă, cea mai recentă apariție fiind în antologia Literomania de proză scurtă (2019).

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Surprinzătoare și stranie, proza lui Florin Spătaru trimite cu gândul la formula povestirilor cu final neașteptat. Anumite imagini poetice se imprimă în memoria cititorului, urmărindu-l multă vreme după lectură.

Catrinel POPA

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Nu voi mai vedea lumea niciodată de Ahmet Altan, Ed. Pandora M, col. Anansi, 2020

Carte recomandată de Radu PARASCHIVESCU

CĂRȚI NOI

Humanitas, 2021

Ed. Spandugino, 2021

ART, 2020

Inocență, rasism, poveste original narată.

Amazon

Casa de Pariuri Literare, 2021

VIAȚA LITERARĂ

Adi G Secară, lansare de carte la ICR Istanbul

Semnează

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro