Alice COMAN este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte. A participat la atelierul de film și poezie Super "Ce ne facem cu Revoluția?". Timpul liber și-l petrece printre cărți, dans, filme și muzică. Este câștigătoarea Marelui Premiu (secțiunea Liceu) a Concursului de poezie 408, organizat de Asociația Studenților de la Litere (ASLUB), Universitatea din București, în anul 2020.

Ленинградский Блюз (Leningradskiy Blues)

Curajul îmi reapare când dansez –

Atunci începe viața în afara căsuței de păpuși.

Uit de mâna care mă ține în întuneric, la dentist,

La micul ritual dintre blocurile socialist-realiste.

De acum încolo mă vei ști doar după strălucire,

Nu te lăsa purtat spre lucruri pe care nu le poți avea.

Apropie-te prea mult și fragilitatea asta

ne va face mai uniți.

Am ales corect ce frici trebuie învinse.

Coldwave

fugim de ochii deschiși ai orașului atomic,

un grup compact de fii și fiice risipitori stând la coadă.

nimeni nu mai are timp pentru afecțiune aici,

într-un oraș cu o gară mică și plină de cunoscuți,

cu soarele deasupra noastră gata să ne devoreze.

atinge-mă și o să explodez ca un tub de confetti

luat de la magazinul chinezesc.

în fiecare dimineață,

o iau de la început într-o cameră murdară.

undeva, acum, altă fată se urcă în tren

roșie la față.

o tristețe industrială se încolăcește

pe toate străzile.

cineva verifică dacă a încuiat poarta

încă o dată.

30 august

în timp, memoria mea va conserva

doar mirosuri și hărți,

bilete de tren Moscova-Irkutsk:

îmi vei pierde urma ușor.

depopulare masivă în pampasul argentinian.

ne întoarcem acasă pe drumuri

știute doar de noi, alergăm

până când corpurile devin de necontrolat

și durerea împrăștie totul ca un torent.

atâtea încercări de a anihila rutina,

plină de dispariții și reveniri spectaculoase.

dansul în apartamentul neamenajat,

dimineți în care plec pe ascuns.

What would you like from this world? Nothing.

aici frica se dezlănțuie în toți:

o împărțim egal și cinstit.

creierele noastre amorțite și alunecoase,

toți vagabonzii de care am fugit prin oraș.

capul căprioarei s-a plecat când am vrut să-l mângâi.

coastele mi s-au desprins pe rând,

ca niște abțibilduri vechi lipite pe dulap.

mi-am așteptat cu entuziasm deformarea

și i-am lăsat pe alții să ia parte la ea.

pentru tine era doar un corp de copil.

corpul unei dansatoare amatoare,

mică enciclopedie personală.

începi să rozi la creierul meu ca o carie,

mă strivești cu corpul celui care face foamea.

atât de multă energie închid în mine

vreau să fiu cât o figurină de jucărie

cu eroul tău preferat.

ora de deschidere la Lidl

emitem sunete toxice,

niște electrocasnice stricate care

zgârie adânc în pereții carcaselor noastre

orice spațiu pe care nu l-ai ocupat

devine inutil.

păcălim singurătatea, o înțepăm ușor

ca musculițele apărute după ploaie,

jonglăm cu atașamente prost diagnosticate.

nu mai spunem de mult la ce ne gândim cu adevărat.