Alexandra NICULESCU

Prozatoare, autoarea volumelor Săptămâna merelor coapte (2012) și No, Thank You (2014), Alexandra are o specializare în cultură spaniolă și publică în mod frecvent proză scurtă, cea mai recentă apariție fiind în antologia Literomania de proză scurtă (2019).

Femei, bărbați, nemulțumiri

Avem aici trei cărți, trei dimensiuni: a femeii înșelate, a bărbatului care vrea să-și trăiască liber viața, și a copiilor care nu înțeleg mare lucru, dar simt tot - așa a împărțit Domenico Starnone romanul familiei care încearcă să se refacă.

Scriitorul este un cavaler - de fapt, dacă citim atent, chiar are un stil clasic și sensibil, fără să fie demodat deloc - așa că începe prin a-i da cuvântul Vandei, soția lui Aldo. Ea, recent părăsită pentru o altă femeie, pentru un alt ...

Ian McEwan indignat

Am vrut să citesc noul roman în miniatură al lui McEwan, pentru că așa se întâmplă: citești o carte, două, trei, de același autor și decretezi că gata, îți place, e de-al tău, deci, logic, cum apare ceva scris de el, te năpustești și citești. Cât de bine sunt scrise Pe plaja Chesil și Legea copiilor, ca să nu mai zic de povestirile din Prima dragoste, ultimele ritualuri. Între așternuturi!

Știu foarte bine ce a vrut Ian McEwan cu romanul ăsta, pot să îi înțeleg ...

Piața Troffea

  Pe 31 decembrie 2015, Paul și Camelia erau într-un hotel din Strasbourg. Ea se dichisea de zor în baie și, din când în când, striga câte ceva, observații de-ale ei: cum i se văd porii și alunița de sub ochiul drept în oglinjoara rotundă, cum e crăpat vasul de veceu, cât de repede se murdărește chiuveta sau cum i se înroșește imediat pielea când o atinge, la care el răspundea cu un aha, îhâm, da, păi da, în timp ce-și scotea șosetele, le arunca într-un colț ca să nu le vadă ea și își lipea tălpile de caloriferul care scotea un țârâit nervos, ca și cum s-ar fi căznit să se încălzească mai tare sau ar fi vrut să strige că face tot ce poate, dar astea sunt condițiile și să se mulțumească și el cu ce se oferă, dacă voia mai mult, să aleagă un hotel mai acătării și nu unul pentru ...

Autobiografia – José Luís Peixoto

Citisem deja câte ceva din Peixoto, îl întâlnisem și-l ascultasem vorbind despre copilăria lui și despre ce înseamnă literatura pentru el, și ideea pe care o aveam despre proza pe care o scrie era că se simte peste tot aerul poetic. Îmi place propoziția cu care se încheie cartea, este căutată, este voită, dar este și firească:

„Jose a scris prima frază a romanului”, și atunci evident îmi amintesc de cum începe volumul: Saramago a scris ultima frază din roman”.

Se numește Autobiografia și ne gândim la viața scriitorului, nu? Aici înseamnă ...

Roddy Doyle – Zâmbește

Roddy Doyle a câștigat premiul Booker în 1993 (pentru Paddy Clarke Ha Ha Ha), a scris unsprezece romane, opt cărți pentru copii și o grămadă de povestiri. Cel mai recent volum al lui este Love.

Cartea despre care o să spun aici cam ce cred, Zâmbește, a apărut în 2020 la noi.

Să-și amintească – asta încearcă naratorul, Victor Forde, să reușească, și, în același timp, să evite. Punctul forte, dar chiar forte al cărții este că Doyle ne arată fără nicio problemă, rușine sau jenă că același scriitor, în aceeași ...

Fernando Aramburu: o carte așteptată

  De curând am dat peste niște liste întocmite de spanioli în care fiecare alege o carte care a fost așa, un fel de bum în viața lor, un antes y después (înainte și după), cum le place lor să spună, și acolo sunt cot la cot: Patria și Solenoidul (da, chiar el). Să nu mă îndepărtez, pentru că sunt multe de spus și pentru că e o carte serioasă de peste șapte sute de pagini și mai îmi plac și citatele. În primul rând, ca să alegi o temă ca ETA trebuie să ai mult curaj și multă informație.

  Aramburu se asigură de la început, din primele pagini, că ne prinde. Cum? Exact așa: pune singur întrebări pe care le-am pune noi, cei din afară, cei care ...

Alessandro Baricco: Mireasa tânără

Cartea Mireasa tânără (La Sposa giovane, în original) este al nouălea roman al lui Baricco. Aparent este o carte a corpurilor, după cum spune scriitorul, născut în 1958, la Torino, și care a încercat să găsească răspunsuri propriilor întrebări, ivite din educația catolică primită.

Ideea de la care pornește este una romantică: o tânără italiancă se întoarce din Argentina pentru a se căsători cu bărbatul ales. Deosebit este faptul că mai întâi se căsătorește cu familia lui și că personajele nu au nume, ci sunt identificate printr-o calitate esențială: Mireasa tânără (care însă, până la finalul cărții, nu participă la nicio nuntă), Tatăl, Mama, Fiul, Fiica și ...

Alberto Moravia – Amorul conjugal

  Scriu despre cineva care scrie despre cineva care scrie, cam așa se întâmplă, dar să nu m-arunc direct în subiect ca într-o piscină, pentru că prefer să încerc apa mai întâi.

  • Ciociara* și Conformistul sunt printre cele mai cunoscute cărți ale lui Alberto Moravia, sigur știți și filmul cu Sophia Loren, regizat de Vittorio de Sica. La Amorul conjugal abia acum am ajuns, prin ediția din 2020.

    E o carte cu siluetă (nu are nici două sute de pagini). A renunțat la toate straturile de care nu avea nevoie și arată fațete ale celui care vrea să fie ...

Berta Isla – Javier Marías

  Eu spun MI5 sau MI6 și imediat îmi vine în minte James Bond, dar n-o să-l găsim în paginile cărții lui Javier Marías - sper să nu repet foarte mult numele lui, dar sună foarte melodios.

Cine a citit vreo carte de-a lui, știe cum scrie, eu mi-o amintesc mereu pe prima în care l-am cunoscut: Todas las almas, și îmi revine imediat în minte atmosfera de la Oxford spre care tânjește din când în când să se întoarcă.

Volumul are patru părți: la început, naratorul ne face cunoștință cu Tomás Nevinson și cu Berta Isla și suntem puși la curent cu originea tuturor ...

Pavese - Meseria de a trăi

Noapte de sărbătoare și alte povestiri (1946), Vara de neuitat. Plaja (1971, 1974), Luna și focurile (1950), Satele tale (1941) sunt câteva dintre scrierile lui Pavese pe care le-am citit până să pun mâna pe jurnalul lui. Cu fiecare volum terminat voiam încă unul și când n-am mai găsit, m-am întrebat de ce nu au apărut la noi, în română, și celelalte, mai ales că avem și o librărie dedicată lui Pavese. Am fost întotdeauna curioasă despre viața scriitorilor care m-au fascinat, adică totuși cum să nu vrei să știi ce făcea, ce gândea, ce simțea, ce visa omul care a scris ceva ce ți s-a părut cu adevărat extraordinar (sunt cam zgârcită, nu arunc așa cuvinte mari, cum se aruncă orezul la cununie, cu toate urările de bine). Probabil că nu e o cronică obiectivă, probabil să o ...

Dorința – Mathias Énard

În 2008, Mathias Énard (căruia i-a dispărut accentul în versiunea românească a volumelor sale) a publicat un roman de 500 de pagini, Zone, scris dintr-o singură frază, iar în 2015 a câștigat Goncourt-ul cu volumul Busola. În prezent predă la Barcelona.

Dorința nu e roman, nu e nuvelă, nu e povestire, eu spun că e un fel de suflu sau val cald plin de muzică. Chiar prima pagină prefigurează întreg subiectul: simplu, cel mai simplu, o poveste de dragoste, doi bărbați și o femeie, și consecințele ei. Este o poveste a simțurilor, a imaginilor și a culorilor. După prima citire, te încrunți și zici: ce-a fost asta? Sau: gata? Sau: asta-i tot? ...

Un roman de succes

  Încep cu începutul: citesc pe copertă ce-au spus cei de la The New York Times despre roman: „plin de dialoguri fruste” și cred că „frust” este chiar unul dintre cuvintele potrivite. Cartea a fost nominalizată la Man Booker Prize în 2018 și a câștigat Costa Book Awards în 2019, premiu pe care l-au luat de-a lungul anilor și Ali Smith, Sebastian Barry, Colm Tóibín, Zadie Smith și Ian McEwan, printre alții. Deci am pornit cu mari așteptări și cu scepticism în același timp, cum s-ar zice: cu o sprânceană ridicată în semn de „ia să vedem”. Mai aflu că Rooney a fost numită „Salinger al generației Snapshot” și am fost curioasă, pentru că totuși Salinger e printre favoriții mei.

...

Elefantul vizirului

  E un moment bun să alegem o carte despre natura omului, care nu s-a schimbat odată cu trecerea anilor. Înainte să ajung la povestirile lui Andrić, am citit „Cronică din Travnik“, un roman scris de el cu trei ani înainte, în 1945, și care arată nevoia și capacitatea lui extraordinară de a înfățișa o varietate mare de tipologii umane. Ivo Andrić a obținut Nobelul pentru Literatură în 1961 pentru scrierile lui despre Bosnia, fiind preferat lui John Steinbeck și E.M. Forster, printre alții.

În colecția Povestea cu elefantul vizirului, apărută pentru prima oară în română în anul 1966 și reeditată recent de Polirom, sunt șaisprezece povestiri ...

Camera lui Giovanni

Să încep abrupt și fără înflorituri: romanul Camera lui Giovanni a fost publicat în 1956 și a ajuns la noi în 2018. Dacă poate nu știți cărțile lui Baldwin, sigur ați auzit de filmul documentar I Am Not Your Negro (2016), care a fost nominalizat la Oscar. James Baldwin este cunoscut ca scriitor emigrant – a părăsit SUA și a ales Franța, a fost apărător al drepturilor gay-lor și ale afro-americanilor, așa că poate să surprindă o clipă prezentarea lui David, naratorul volumului de față, încă de la început: „părul meu blond strălucește”.

Cartea are două părți: prima este un fel de apropiere de camera lui Giovanni, din Paris. Doi tineri, David și Giovanni, se cunosc, se plac imediat, flirtează ...

Piele întoarsă

  Marele clișeu legat de femei: pantofii. Unele parcă n-ar ști, așa că îl împănează în continuare: le vezi pe stradă în pantofi cu toc subțire, înalt bine, și câteva reușesc să meargă drept-aproape normal, dar altele n-au cum, pentru că unii pantofi sunt cum sunt, așa că labele picioarelor se sprijină pe partea din față și pe cea exterioară și atunci mersul iese crăcănat și seamănă cu o încercare stângace de a imita mersul masculin a lui Ellen Barkin.

Toată copilăria mă gândeam -când venea gândul la încălțăminte- că o să fiu mare și o să am papuci și sandale și pantofi cu toc. În mintea mea tocul era ceea ce delimita fata de femeie. În clasa a șasea aveam doișpe ani, o canadiană ...

Orașul lui Aslı Erdoğan

  „O carte dură despre Brazilia“, am auzit înainte să citesc „Orașul în mantie purpurie“. Știam doar că autoarea, Aslı Erdoğan, e o scriitoare turcă, așa că am vrut s-o citesc. Până la Aslı Erdoğan am citit cu atenție doar doi scriitori turci: Orhan Pamuk și Elif Șafak, și când am văzut că Pamuk spune despre cartea asta că e „textul literar perfect“ am fost și mai curioasă, chiar dacă în general nu prea țin seama de recomandări -asta e o ironie, având în vedere că eu acum tocmai asta fac, un soi de recomandare.

Aslı Erdoğan e cunoscută acum în toată lumea mai mult ca scriitoare și jurnalistă persecutată politic, din păcate. E născută în 1967, la Istanbul, și a ...

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

Anii 90

Anii 2000: 1998-2005

NOUA LITERATURĂ

Cris ISAL scrie proză densă, tema preferată fiind psihologicul, zona labirintică în care emoțiile, aspirațiile ratate sau impactul social generează complexe și boli. Confesivă, cu incongruențe voite, povestirea lasă să se vadă un personaj atent studiat și un discurs constructiv.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Ludmila Ulitkaia: Pachet de autor - 3 cărți

Cazul doctorului Kukotki

Soniecika. Înmormantare veselă. Minciunile femeilor

Scara lui Iakov

HUMANITAS

Recomandare OPTm

NU UITAȚI: Peretele (Lia Bungar), aici

CĂRȚI NOI

Patru tineri și magia angelică.

LITERA

Xacobe Pato (Ourense, 1987) – Seré feliz mañana (Mâine voi fi fericit)

Cartea este un omagiu adus lucrurilor și întâmplărilor mărunte. Este, de fapt, jurnalul celui mai popular librar spaniol de pe instagram. Xacobe scrie jurnale de când avea șapte ani și, în vara lui 2018, s-a gândit să publice fragmente din ele pe instagram, fără să aibă vreo așteptare sau vreo iluzie, dar răspunsul cititorilor a fost extraordinar. Este o odă adusă cotidianului ce ascunde dorința de a reține fiecare clipă și voinței de a descoperi bucuria, ironia și frumusețea în ceea ce este obișnuit. Cartea e o oglindă a fiecăruia dintre noi, azi, când dăm prea multă importanță rețelelor sociale, care ne ocupă prea mult timp.

Alexandra NICULESCU

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

Dorotheea PETRE

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Foto-poeme de

Bianca ZBARCEA

Mutability [The flower that smiles to-day]

by Percy Bysshe Shelley

The flower that smiles to-day

        To-morrow dies;

All that we wish to stay

        Tempts and then flies.

What is this world's delight?

Lightning that mocks the night,

        Brief even as bright.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro