OPTm
nr. 87

Femei, bărbați, nemulțumiri

Avem aici trei cărți, trei dimensiuni: a femeii înșelate, a bărbatului care vrea să-și trăiască liber viața, și a copiilor care nu înțeleg mare lucru, dar simt tot - așa a împărțit Domenico Starnone romanul familiei care încearcă să se refacă. 

Scriitorul este un cavaler - de fapt, dacă citim atent, chiar are un stil clasic și sensibil, fără să fie demodat deloc - așa că începe prin a-i da cuvântul Vandei, soția lui Aldo. Ea, recent părăsită pentru o altă femeie, pentru un alt mod de viață, pentru libertate, se simte depășită. Este casnică și depinde material de bărbat. Și disperată. Dacă ar fi fost singură, poate s-ar fi adaptat mai repede, dar are doi copii: Sandro și Anna, cărora nu știe cum să le explice comportamentul tatălui lor. Vanda nu ne povestește nouă, cititorilor, n-are treabă cu noi, ci compune scrisori - una după alta - soțului care a abandonat familia. Are un stil educat, încearcă să-l înțeleagă, dar trece repede la amenințări și învinovățiri. Cu cât simte povara mai grea, cu atât arată cu degetul mai mult spre el, bărbatul, care e singurul vinovat, spune ea. A sedus-o, i-a făcut doi copii și, când s-a săturat de responsabilități - la revedere! Așa vede Vanda lucrurile. 

Prima treime a romanului este compusă exclusiv din acest gen de scrisori în care ea vorbește practic despre tot ce s-a întâmplat în relația lor:

„Știu că să ai o viață ordonată, să trebuiască să te retragi acasă la ora cinei, să dormi cu mine și nu cu cine ți se năzare te face să te simți un cretin.”

Are probleme practice de rezolvat și trebuie să se bazeze pe cineva, așa că spune lucruri care de obicei n-au ce căuta în scrisori:

„Lumina și gazele trebuie plătite. La fel și chiria. Și mai sunt și copiii. Întoarce-te imediat!”

De-a lungul scrisorilor ei aflăm de fapt evoluția legăturii lor, cum el pleacă la început pentru puțin timp și revine, apoi se îndepărtează tot mai mult și începe o nouă viață alături de o altă femeie, și chiar ajunge să uite de familie și să nici nu se simtă vinovat sau obligat în vreun fel.

A doua „carte”, cea mai voluminoasă, este a bărbatului - soț și tată -: el ne explică lucrurile calm și logic, fără isteriile Vandei, fără furia ei, acum, când e deja bătrân, când s-a întors de mult la soție, când pare că a lăsat în urmă aventura. Nu e multă acțiune: cei doi pleacă la mare, el nu iese din cuvântul femeii, și, la întoarcere, găsesc casa vandalizată. Când încearcă să facă puțină ordine, Aldo găsește rămăsițe din trecut, care îi aduc aminte nu numai de infidelități, dar chiar și de soție, pe care nu o privise cu suficientă atenție: „cât din ea lăsasem într-un colțișor al ochiului fără să-i dau importanță?” Găsește urme din cine fusese el și nu se mai recunoaște nici în sublinierile din cărti:

„Ce se întâmplă cu frazele frumoase care ne pătrund în minte, cum ne emoționează, cum devin lipsite de sens sau de nerecunoscut, sau stânjenitoare, sau ridicole?”

Tot ce căutase el fusese libertatea, propriul destin, fără încorsetarea familiei, care îl ținea lipit și nu-i dădea voie să fie cine voia. E un personaj destul de original, la drept vorbind, pentru că vinovăția nu prea există în gama sentimentelor lui, își vede de treabă, ignoră ce are chef, e cu cine vrea, e fericit, nu-i pasă de nefericirea celor lăsați în urmă, totul până la un punct când merge pe stradă și vede o femeie șleampătă cu doi copii după ea, și abia atunci realizează ce-a făcut și încearcă să culeagă ceva din resturile relației cu Sandro și Anna: se întâlnesc dar i se par deja „niște necunoscuți care îl privesc ca pe un necunoscut”, la asta se redusese legătura lor. Și totuși întâlnirea, chiar nereușită și forțată și aproape nedorită schimbă lucrurile prin întrebarea fetei:

„E adevărat că tu l-ai învățat să-și lege șireturile? (pe fratele ei). Asta arată că, deși fragil, exista încă un fir între ei. Ce face Aldo este o perpetuare a greșelilor părinților lui: fiecare vede lucruri în familie, le interpretează conform naturii proprii și acționează mai departe având tot acest bagaj în spinare, fie că știe, fie că-și imaginează că l-a aruncat pe undeva: „încă de mic mă antrenasem să ignor suferințele mamei când tatăl meu o chinuia (…) lăsasem un gol, cream un gol”.

Cartea a treia aparține copiilor - fiecare a fost marcat și a evoluat diferit din cauza abandonului: Sandro a avut mai multe soții și mai mulți fii și fiice, iar Anna și-a promis să nu aibă vreun copil. Ei se întâlnesc în casa părintească și încep să-și amintească exact de la întâlnirea care a reînnodat legătura cu tatăl, sunt doi copii (deși au peste patruzeci și cinci de ani) dezorientați, care au încercat să-și aleagă sau contruiască un drum opus modelului experimentat în familie, dar par că au eșuat amândoi, tocmai pentru că nu și-au înfruntat sentimentele. Nu au înțeles (chiar dacă fata crede că știe tot) nici de ce au fost părăsiți, nici de ce au fost recuperați, nici de ce părinții au ales împăcarea, în timp ce fiecare a rămas în lumea lui: femeia în cea a sacrificiului, a resentimentelor și a neîncrederii, bărbatul în cea a supunerii față de soție și a aventurilor.

Ce reușește foarte bine Starnone este să ne facă martori ai unei situații comune azi, dar care încă pune pe fiecare pe drumuri diferite față de cel pe care l-ar fi ales natural.

Alexandra NICULESCU

Prozatoare, autoarea volumelor Săptămâna merelor coapte (2012) și No, Thank You (2014), Alexandra are o specializare în cultură spaniolă și publică în mod frecvent proză scurtă, cea mai recentă apariție fiind Kyparissia (Litera, 2020).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

 

FEMEI

lumea se uita ciudat la mine, făcea mișto de mine că

pe mama o chema Johnny

 

(Leonard Ancuța)

 

NOUA LITERATURĂ

 

Proza Silviei BERDAN aduce în prim-plan personaje cu biografii complicate, marcate de evenimente existențiale dramatice (moarte, foamete, viol etc.), al căror numitor comun pare să fi ajuns a fi solitudinea. Construite cu migală și plasate într-un context istoric specific, aceste personaje au profilul, forța expresivă și anvergura potențială de a deveni memorabile.

Mihai ENE

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

 

 

 

 

 

Amărăte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX

de Constantin Gane.

Editura Corint, 2016

Carte recomandată de Doina RUȘTI

 

 

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

 

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI recomandate de OPTm

 

 

ART, 2020

 

 

 

 

 

 

LITERA, 2020

 

 

Humanitas, 2020

 

Casa de pariuri literare, 2020

 

 

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

Cristina Bogdan, înainte de a-i sosi musafirii

 

NOUTĂȚI

 

 

 

 

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

 

 

 

Editura Paralela 45, 2018, traducere: Andrei Mocuța

 

În martie 2020, înainte ca toată lumea să fie izolată, Julio Llamazares s-a instalat în Extremadura, împreună cu familia sa. Au avut trei luni de primăvară frumoasă. Viața a mers mai departe și așa a ieșit cartea de mai sus. Un fel de poveste a consolării.

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro