1. pe mama o chema Johnny
avea mâini din pâine albă și buze à la Eva Angelina
și mai tot timpul cânta prin casă
treceau batalioane române carpații.
copiii râdeau de mine la școală,
dar mama mea a fost cea mai bună din lume,
picta dimineața în fereastră
răsăritul soarelui, doar pentru mine.
îmi dăduse o lumină pe care o duceam peste tot;
lumea se uita ciudat la mine, făcea mișto de mine că
pe mama o chema Johnny,
până-ntr-o zi când niște tipi s-au luat de ea și-au bătut-o
și tata era să împuște tot cartierul.
mama avea buze roșii parcă mușcase inima unui diavol și
când a murit lumina mea a plâns până s-a făcut întuneric.
2. pe mama se băteau bărbații
mama primea în casă mulți bărbați.
le mângâia piepturile păroase, îi bărbierea
apoi îi binecuvânta înainte să plece la război.
eram mic pe atunci, îi priveam cum se duc,
mâncam cireșe scuipam sâmburii și îi îngropam
așteptând să crească alți cireși dar nu se întâmpla nimic.
bărbații o iubeau pe mama, se întorceau fără cap
doar pentru ea și cum era obiceiul la noi în sat
îi puneau în pământ și din ei creșteau cireși de mai.
tata lucra atunci pe o combină mare și fuma fără filtru,
când treiera vedeai babele cum se închină.
preotul din sat se temea până și de mine;
ca de drac se ferea când scuipam sâmburi roșii,
în timp ce cântam Johnny B Good
și mama își ascuțea cuțitul de turla bisericii.
3. pe mama a crescut o biserică
în fața blocului era o salcie, avea părul ca mama.
într-o zi au venit bărbații cu topoarele și-au lovit-o în șolduri
până a căzut iar în locul ei au ridicat o biserică albă.
n-am să mă închin, să mă rog vreodată în ea, nici dacă ar fi
cel mai tare model din lume. am să-i privesc zidurile
din care se-aud noaptea cântece de război și aștept,
aștept până se va scufunda în trupul primitor al mamei.
atunci eu și tata ne vom ascuți cuțitele unul de trupul celuilalt
și-o să plecăm să dărâmăm zidurile din lut roșu, turlele zvelte ca sânii
ei de fecioară. când va cădea ultima cărămidă, mama se va arăta
ca un duh care în loc de biserici face cârciumi în mine și tata
și vom pleca fericiți ca niște bețivi care cântă cu lupii,
dau cu pietre în felinare și trezesc lumea la viață.
Leonard ANCUȚA
Poet și prozator, reprezentat de seamă al boemei bucureștene, Leonard Ancuța (n.1974) a publicat zece cărți, fiecare în felul ei un eveniment: romanele Control (2009) și !NFERNUL (2010) îi marchează debutul. Urmează câteva volume de versuri, foarte bine prizate de public, mai ales în mediul artistic: Iubirea este amintirea unui viol (2011, cîntece pentru Jusa (2012, 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile), Mega Sutra - publicate în 2013. Se întoarce la proză printr-un experiment - Pierderea definitivă a lucidității (2013), urmat de join’t, un volum de povestiri neorealiste și de romanul Sunt un curv (2014). În prezent este editor la Shah Publishing, unde a publicat romanul Sindromul Irukandji (2018).
FEMEI
lumea se uita ciudat la mine, făcea mișto de mine că
pe mama o chema Johnny
(Leonard Ancuța)
Proza Silviei BERDAN aduce în prim-plan personaje cu biografii complicate, marcate de evenimente existențiale dramatice (moarte, foamete, viol etc.), al căror numitor comun pare să fi ajuns a fi solitudinea. Construite cu migală și plasate într-un context istoric specific, aceste personaje au profilul, forța expresivă și anvergura potențială de a deveni memorabile.
Mihai ENE
Amărăte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX
de Constantin Gane.
Editura Corint, 2016
Carte recomandată de Doina RUȘTI
Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA
ART, 2020
Humanitas, 2020
Casa de pariuri literare, 2020
Cristina Bogdan, înainte de a-i sosi musafirii
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Editura Paralela 45, 2018, traducere: Andrei Mocuța
În martie 2020, înainte ca toată lumea să fie izolată, Julio Llamazares s-a instalat în Extremadura, împreună cu familia sa. Au avut trei luni de primăvară frumoasă. Viața a mers mai departe și așa a ieșit cartea de mai sus. Un fel de poveste a consolării.
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Copyright © optmotive.ro