Începusem să vă vorbesc, în intervenția anterioară, despre timp în general. Cum scriitorul apelează des la sinecdocă pentru a-și pune în circulație ideile, fie ele și precare, îmi veți permite să vă spun acum două cuvinte despre timpul liber și despre neajunsurile provocate de acesta pe scară largă, mai ales fiindcă, din câte se pare, ne vom mai găsi cu toții proiectați de hazard în situații similare. Actuala pandemie provocată de coronavirusul proaspăt instalat în lumea postmodernă a declanșat o problemă pe care unii dintre noi o intuiseră, cu acuitatea sădită în psihicul eseiștilor de neomitologiile lui Roland Barthes, cu ...

„Dacă toate orașele sunt niște labirinturi, atunci Marsilia este orașul prin excelență”, afirma René Allio, cineast care a surprins în creația sa cinematografică istoria trecută și prezentă a Marsiliei. De mai bine de două milenii și jumătate, în forfota sa cotidiană, orașul de la Mediterana a acumulat atâtea istorii adevărate, a surprins atâtea gesturi de zi cu zi, atâtea fapte diverse, momente de bucurie, drame și tristeți, o rețea de destine inextricabile care cuprinde atâtea locuri, fapte și momente, încât sfidează până și cea mai îndrăzneață ficțiune. Nu de puține ori, impulsurile mele de călătorie, de vacanță, au avut la ...

Când era studentă se împrietenise cu un cal, genul cu un corn în frunte. Așa am cunoscut-o. Ea și unicornul ăsta stăteau non-stop în biblioteca de la Litere. Iar dacă nu erau acolo, precis o luau spre Cozia, unde se adunau niște antropologi sofisticați, cu pălării negre, doamne și domni, care păreau scăpați dintr-un roman englezesc de secol al 19-lea. Cristina căuta nu știu ce uși, care zicea ea ar duce în altă dimensiune a lumii, din care cauză purta în buzunar un inel de chei de pe vremuri. Era misterioasă rău dar, intuitiv, mi-am dat seama că ușile ei ...

Îmi iubesc profesia și niciodată nu mi se pare că fac suficient cât să zic că este ok, că azi am dat tot, că am făcut tot. Șocul pandemiei mi-a arătat încă o dată cât bine sau cât rău poate face omul de la catedră, cât de multe gânduri, planuri, perspective pornesc exclusiv de la el (indiferent de vârsta de formare, de la grădiniță până la doctorat), că, în fapt, impactul spiritual al profesorului este decisiv în viața fiecăruia dintre noi. N-aveți decât să spuneți că fac poezii, că nu e chiar așa etc. Nici nu trebuie să mă uit ...

„Te plimb de două ore.” [Cu viteza melcului.] „Locuiești aici de atâţia ani de-ai voștri, ai oamenilor, și a trebuit să vin eu să-ţi arăt. Ai vrut să revezi Strada Mătăsari, fiindcă acolo stătea prietena ta Ingrid Schwalb. Te-am dus pe străduţe despre care habar nu aveai că există. Strata Bâlciului! Mi-ar fi plăcut să citesc toţi pomii ăia uriași. Am descoperit că, în urmă cu șaptesprezece generaţii de câini, a existat o prinţesă a tuturor câinilor de pe aici, și o chema Bea. Cred că eu eram.” [Ai citit tu asta?] „Evident. Tu citești cu ochelarii, eu cu nasul. ...

Cartea Mireasa tânără (La Sposa giovane, în original) este al nouălea roman al lui Baricco. Aparent este o carte a corpurilor, după cum spune scriitorul, născut în 1958, la Torino, și care a încercat să găsească răspunsuri propriilor întrebări, ivite din educația catolică primită. Ideea de la care pornește este una romantică: o tânără italiancă se întoarce din Argentina pentru a se căsători cu bărbatul ales. Deosebit este faptul că mai întâi se căsătorește cu familia lui și că personajele nu au nume, ci sunt identificate printr-o calitate esențială: Mireasa tânără (care însă, până la finalul cărții, nu participă la ...

Dați sfară în țară, fugiți pe șantiere și țipați, fugiți la metrou și țipați, fugiți prin corporații și țipați, fugiți prin lanurile de scaieți ce vestesc noile refugii rezidențiale și țipați, ziceți-le tuturor că moștenirea lui Beckett în cinematografia europeană nu a fost confiscată de Greek Weird Wave, de Yorghos Lanthimos, Babis Makridis și restul găștii, ci se întrevede o cursă democratică, condusă, de pildă, în Portugalia de João Nicolau. Cu anti-musical-ul „Technoboss” (2019), al treilea său lungmetraj, João Nicolau adaugă experimentalismului său încă o doză de exuberanță. Nu, nimic bombastic, ci un mod seducător de-a combina diverse tehnici scenografice ...

E o plăcere să te privesc, Adeline. Sigură pe tine, fiecare gest al tău pare studiat și exersat, jucăm o partidă de șah în care tu deții controlul. Știi să asculți, pentru că ai învățat că bărbații ca mine, de vârsta tatălui tău, cu verighetă pe deget, au nevoie și de asta, nu numai de sex. Nu-i vorbă, în pat ești la fel de profesionistă ca în afara lui, e normal, pui suflet în ceea ce faci, clientul trebuie să vadă că te implici. Asta e cheia către fidelizare în orice meserie. Sunt convins că ăsta nu e numele tău ...

Credeți în coincidențe? Sau, mai bine spus, sunteți de părere că acestea au vreo semnificație, vreun sens ascuns ce trebuie să ni se reveleze? Nu joc cărți, dar v-aș pune în față joker-ul. Ce oracol din Delphi, ce divinitate, ce destin?! De fapt, să fim serioși, trăim în haos. Singura putere ordonatoare sunt propriile noastre dorințe imediate sau...raționale! Eu le prefer pe ultimele, dar, na... fiecare cu propriile plăceri...Trebuie să recunosc însă că unele coincidențe sunt fermecătoare. Merg deunăzi printr-o librărie, singura deschisă la etajul doi al unui mall, și găsesc un volum al lui Modiano. În general, îmi place ...

Ei spun că am privit înapoi din curiozitate. Dar poate am avut și alte motive. Poate îmi părea rău după vasele mele de argint. Sau din neatenție, când îmi încheiam sandala. Ca să nu mai văd ceafa virtuoasă a soțului meu, Lot. Înțelegând brusc că nici de-aș cădea moartă el nu s-ar opri din drum. Sau din nesupunerea omului umilit. Să văd dacă suntem urmăriți. Înfricoșată de tăcerea lui Dumnezeu, sperând că s-a răzgândit. Fiicele noastre dispăruseră după deal. Îmi simțeam vârsta. Distanța. Inutilitatea fugii. Lehamitea. Mi-am pus desaga la pămînt și am întors capul. Mi-era teamă să mai fac ...

Există mulți eroi duși cu pluta în literatura română. Unii sunt doar puțin deranjați, alții, doar abulici. Există și nebuni creionați în notă sumbră, ca Ion din Năpasta lui Caragiale, dar cei mai mulți sunt veseli, bizari, caraghioși ori inspiră compasiune. Am ales opt sonați care-mi sunt simpatici și de la care consider că putem învăța multe. Primul ar fi Leiba Zibal, din nuvela O făclie de Paște (1889-1890) a lui Caragiale. Leiba, pe cale de-a deveni victimă, se transformă în torționar. Îi este frică, e terorizat, paralizat. Privește cum se carbonizează mâna hoțul dar nu poate să facă ...