Orașul lui Aslı Erdoğan

  „O carte dură despre Brazilia“, am auzit înainte să citesc „Orașul în mantie purpurie“. Știam doar că autoarea, Aslı Erdoğan, e o scriitoare turcă, așa că am vrut s-o citesc. Până la Aslı Erdoğan am citit cu atenție doar doi scriitori turci: Orhan Pamuk și Elif Șafak, și când am văzut că Pamuk spune despre cartea asta că e „textul literar perfect“ am fost și mai curioasă, chiar dacă în general nu prea țin seama de recomandări -asta e o ironie, având în vedere că eu acum tocmai asta fac, un soi de recomandare.

Aslı Erdoğan e cunoscută acum în toată lumea mai mult ca scriitoare și jurnalistă persecutată politic, din păcate. E născută în 1967, la Istanbul, și a obținut Premiul Bruno Kreisky pentru Drepturile Omului, Premiul pentru Pace Erich-Maria Remarque și Premiul Simone de Beauvoir. Are un master în fizică, iar primul roman a fost „Omul scoică“, publicat în ’94. 

În august 2006 scria pentru ziarul Özgur Gündem când a fost plasată în custodia poliției pentru propagandă kurdă, dar la scurt timp acuzațiile au fost retrase. A fost judecată pentru „activități teroriste“, dar achitată chiar pe 14 februarie 2020. Ea continuă să locuiască în exil.

„Orașul în mantie purpurie“ a fost publicat în 1998 și tradus până acum în engleză, franceză, norvegiană, germană, bosniacă, arabă, bulgară, suedeză și română. În România a apărut abia în 2019.

Probabil suntem mulți cei care atunci când spunem Brazilia sau Turcia nu ne gândim în primul rând la sărăcie, la regimul politic, la Bolsonaro sau la Erdoğan, la violență, la drepturile omului, sau tortură, ci ne gândim la mare-nisip-căldură-simplitate-candoare-spirit copilăros. Dar astea toate nu prea au mare legătură cu romanul lui Aslı Erdoğan.

Cartea este construită simplu, pe două planuri: unul aparține lui Özgür, o scriitoare turcă ce a decis să trăiască în Rio de Janeiro cât de mult poate și să vadă că reușește să facă față unui loc sălbatic și înfricoșător pentru ea, iar celălalt îl constituie romanul -sau mai bine zis frânturile din roman- la care lucrează Özgür. Cum și ceea ce i se întâmplă lui Özgür și ceea ce i se întâmplă lui Ö, personajul din romanul ei, au accente autobiografice, putem să vedem cum o trăire se transformă și capăta alte semnificații în scris.

Acum, orice loc și orice subiect pot să aibă nenumărate feluri în care sunt receptate și contează ce cuvinte alege scriitorul ca să vorbească despre ele. Chiar Özgür spune: „diferite perspective creeaza adevăruri cu totul diferite“.

  Mulți autori au ca personaj central un oraș, cum este și la Pamuk - Istanbulul, văzut cu iubire, cu atașament, chiar dacă îi cunoaște toată urâțenia și sărăcia. Aici Rio este un fel de personaj, dar este privit ca un dușman, ca un loc al pericolelor, al încercărilor, oricât spune Özgür că devine orașul ei, ea nu reușește să simtă dragoste față de el, ci doar dependență.

  Özgür vine dintr-o familie înstărită, dar și dintr-un mediu strict în care există tradiții puternice, iar în Rio se vede deodată liberă (asta înseamnă și numele ei), nu are pe nimeni care să-i spună ce are voie să facă și ce nu: „pot să mint cât vreau, să inventez un trecut după placul meu și să-mi explorez cele mai îndrăznețe fantezii“. E tânără și, ca orice scriitor, caută experiențe care s-o ajute să scrie ceva adevărat, în care să se regăsească. Parcurge cu îndârjire și rapiditate trepetele degradării: la început e profesoară de engleză la universitate și stă într-un loc central, apoi e dată afară și e nevoită să se mute tot mai spre periferie, tot mai în mijlocul sărăciei și ajunge să locuiască pe o stradă de care și localnicii se feresc. Se droghează dar renunță pentru că nu-și permite să-și cumpere cocaină, fumează aproape tot timpul și se luptă în permanență cu clima din oraș. Sunt zile în care doar asta face: transpiră, fumează și încearcă să găsească o băutură răcoritoare. În Rio-ul ei chiar și mersul până la chioșc și cumpăratul unui suc de guarana înseamnă luptă: în priml rând drumul, apoi vânzătorul, care își dă seama că e o străină -o gringa- și nu o bagă în seamă, și apoi ceilalți consumatori care o privesc într-un mod care o înspăimântă. Îi vede ca pe niște animale de pradă gata să se năpustească asupra ei. Aici Aslı Erdoğan vorbește de fapt despre o frică mult mai comună a omului care trăiește o situație limită și ajunge să i se pară totul periculos.

Tot din frică și din prea multă izolare începe relații care nu duc nicăieri, cu bărbați pasionali, care trăiesc doar pentru plăcerea momentului și în urma cărora ea rămâne să se zbată în propriile amintiri și vise: „singurătatea o zăpăcise atât de tare, încât se mulțumea și cu cea mai mică aluzie la dragoste pe care putea s-o perceapă în relațiile astea egoiste“.

Multora dintre noi, ca să nu zic tuturor, ne plac artificiile, ne duc cu gândul la sărbătoare-veselie-euforie. Și totuși aici vedem o altă semnificație a lor: pentru cei din Rio - spune Özgür- artificiile sunt legate de droguri și înseamnă că au fost livrate. E ca și cum Aslı Erdoğan încearcă să dea de pământ cu toate visele noastre referitoare la un loc paradiziac - și încearcă din răsputeri: pentru ea Rio devine locul cel mai urât din lume, dar nici gând să plece, rămâne zi după zi, cu suferința ei, cu decăderea ei, cu frica ei, și cu cât e mai mult chinuită, cu atât se simte mai atașată de oraș.

Există o îngemănare între Brazilia și Turcia, pe care unii o știam sau intuiam dinainte, și într-un fel Aslı Erdoğan transferă din spaimele ei din țara natală asupra Braziliei. Nu e întâmplător că nu și-a putut clădi o viață în Istanbul, că țara a alungat-o și că a făcut-o să simtă groaza celui vânat. Cartea are multe imagini care amintesc de poze din Istanbul: cerșetori, oameni în zdrențe, prostituate, boschetari, travestiți, copii fără copilărie.

  Universul lui Özgür este pupulat de cuvinte ca: război, luptă aprigă, străzi întunecate, grenade, căldură infernală: „Orașul s-a transformat într-un cuptor imens în care oamenii se coceau încet, dar sigur (..). Soarele și-a smuls masca de regină generoasă (…) și a început să se poarte ca un tiran însetat de sânge“. La fiecare câteva pagini ne spune câte grade sunt, ceea ce arată obsesia ei legată de căldură. Prin tot ce spune despre Rio, prin toate expresiile pe care alege să le folosească, arată de fapt imensa ei suferință sufletească și lupta continuă, și prin asta cartea capătă forță și nu te lasă s-o cataloghezi simplu ca exagerată.

Özgür stă într-o garsonieră (asta înseamnă un spațiu mic din care vrea să scape, doar că afară înseamnă mai mult pericol), are baia plină de lipitori, de care a renunțat să încerce să scape, iar „prin geam intră termite, șopârle carnivore, lăcuste, gândaci de bucătărie cu aripi mari cât o palmă întinsă, uneori chiar și pisici sălbatice“.

„Orașul în mantie purpurie“ este și numele cărții pe care o scrie Özgür și arată că din prima zi Rio i se pare iadul pe pământ; singurul moment în care se bucură este când ajunge în centrul Copacabanei. Romanul din roman are un stil mult mai lucrat, mai căutat, mai poetic și mai muzical - chiar dacă ce se întâmplă este de fapt același lucru-; în timp ce restul cărții este mai brutal, direct, realist și aruncă tot fără menajamente, așa cum trăiește eroina.

Özgür are crize de astm, alergii cauzate de insecte, care o fac să se scarpine tot timpul, s-a ales cu toate „infecțiile posibile“ și totuși nu pleacă.

  Singurul om care îi chestionează alegerea este mama ei: o sună des și nu o ia pe ocolite: „Dar ce faci tu în orașul ăla oribil, de fapt? Și de ce nu te-ai întors încă? Măcar dacă ai rezolva o treabă. Dar nu faci nimic, o lălăi dintr-o parte în alta“. Asta este și părerea ei despre ea însăși, dar știe că trebuie să reziste, așa cum spune singură: „vrea să epuizeze experiența din Rio“.

În afară de Özgür și de Rio, cele două personaje care luptă unul cu altul, mai apar câteva, care deși sunt abia schițate, sunt foarte puternice: Eduardo, cel mai notoriu vagabond din Santa Teresa, un artist talentat și cel care o ajută când nu reușește să-și cumpere nici sucul de guarana; Eli - nebunul din Santa Teresa, care știe poezii întregi și o hipnotizează de câte ori se întâlnesc; și Roberto - amantul de culoare, actor și bețiv, despre care spune: „singura urmă lăsată în sufletul ei era cea de murdărie“.

Citatul următor rezumă întreaga ei atitudine: „capitula înainte ca ziua să fi început, ziua care îi pregătea doar capcane, trucuri ieftine, conflicte, minciuni și dezamăgiri“. Özgür nu reușește sau nu vrea să vadă frumosul în nimic și nici să fie recunoscătoare. Ajunge să ia ore de balet și nici aici nu vrea să vadă partea bună a lucrurilor: grația fetelor, arborii de mango, maimuțele din grădină, în schimb ea vede doar un motan turbat și sălbatic. Stările ei amintesc de cele ale unui adolescent rebel, îmbufnat tot timpul, care stă închis în el și în casă și care învinovățește pe toată lumea și mai ales suferă.

  Cu toată exagerarea îndârjirii lui Özgür de a nu găsi nimic care s-o facă fericită, cartea e atât de bine scrisă încât vrei totuși să știi până când sau până unde reușește să ajungă personajul.

Declanșează sentimente contradictorii: când plictiseala de la atâta repetiție și insistență asupra urâțeniei orașului, când curiozitate, când repulsie, când compasiune, când enervare, și asta o face dinamică. Ce e intrigant e că după ce te chinuiești cu tot ce trăiește Özgür în carte, și după ce ai spus de nenumărate ori „come on“, odată ce termini de citit rămâi cu o senzatie de frumos, și foarte ironic, astea sunt cuvintele cu care începe cartea: „cel mai frumos loc din lume“.

Alexandra NICULESCU

Prozatoare, autoarea volumelor Săptămâna merelor coapte (2012) și No, Thank You (2014), Alexandra are o specializare în cultură spaniolă și publică în mod frecvent proză scurtă, cea mai recentă apariție fiind în antologia Literomania de proză scurtă (2019).

Bogdan Tănase,

așteptându-și studenții

Cartea săptămânii

Gumele​

de Alain Robbe-Grillet

Recomandată de

Cătălin Ghiță

Dumitru ȚEPENEAG

la Radio Trafika Europe

NOUTĂȚI

Ioana Pârvulescu, la BNR

Recomandări OPTm

Lisa Wingate: The Book of Lost Friend, Laurențiu Ciprian Tudor: Jurnal de cuplu, Dean Koontz: Ochii întunericului.

Andrew Singer

la Penn University State

O carte despre București, semnată de Adrian Majuru - Timpul orașului... aici

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

N.K. Jemisin este prima scriitoare afro-americană laureată a Premiului Hugo și singura care a primit această distincție timp de trei ani consecutiv. Romanele sale au fost traduse la Nemira (seria Vise ucigașe, colecția Nautilus, 2015) și Paladin (Cele o sută de mii de regate, 2016; Pământul sfânt, 2017). Ultima ei carte, The City We Became, este o ficțiune speculativă bazată pe o intrigă ce amintește de pandemia cu care ne confruntăm în prezent.

În condiții normale, romanul s-ar fi bucurat, la finele lunii mai, de o lansare pe măsură, în cadrul Book Expo America (BEA) din New York, însă Javits Center – spațiul care găzduiește acest târg de carte - este, momentan, transformat în spital de campanie.

Fiecare carte își are soarta sa.

Sandra OPRESCU

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cărți de succes

Un fragment - în nr 3 al revistei OPTm

Apărută la Humanitas, mai, 2020

Încă în top: Mihaela Apetrei: Cină cu ficat și inimă

Grupul Editorial ART:

Faimosul roman Povestea Slujitoarei a primit Premiul Governor General și trofeul Arthur C. Clarke. Serialul cu același nume, realizat de HBO, s-a bucurat de un imens succes. Recent apărut în românește și continuarea poveștii: Testamentele, o carte mult așteptată, semnată de Margaret Atwood (Booker Prize). Mai multe aici.

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 15 iunie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

ART

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro