Andrew Singer povestește

Andrew SINGER este poet american, boem și cult, manierist și revoltat. Organizează ateliere de poezie și podcasturi literare la Bowery Poetry Club, în Manhattan. Profesor de scriere creativă (Penn University State), editor, traducător și realizator radio, Andrew este și directorul revistei Trafika Europe), care publică literatură europeană. Un număr a fost dedicat literaturii române.

Un interviu realizat de Bianca Zbarcea

1. ​Cum arată coronavirusul din perspectiva unui poet?

Ca poet, pot cel mai bine să răspund printr-o poezie: Ziua Mamei/Pandemie. Am scris-o de Ziua Mamei, care în SUA s-a sărbătorit duminica trecută, pe 10 mai. O pun mai jos.

2. În ce oraș din Europa ți-ar plăcea să-ți petreci vacanța de vară (poate într-un univers paralel unde nu există virusuri mortale)?

Sunt atâtea orașe frumoase! Îmi plac Amsterdam și Berlin, Liov și Londra. Orice loc ar fi minunat dacă îmi pot vizita prietenii.

3. Care este structura podcastului tău literar? De unde provine inspirația pentru crearea lui și ce speranțe ai cu privire la proiect?

Trafika Europe Radio este o platformă deschisă scriitorilor-parteneri pentru lansarea de podcasturi care prezintă și se concentrează pe diferite aspecte ale literaturii și ale comunităților literare din cele 47 de țări ale Consiliului Europei și nu numai. Lansăm 5 serii de podcasturi chiar din primul nostru sezon:

Dalkey Archive Press: Black on White (Dalkey Archive Press: Negru pe alb);

Swiss Literature Today (Literatura elvețiană astăzi);

Women in Translation (Femeile în traduceri);

Turkish Sofa (Canapeaua turcească) și

Bowery Poetry Speaks (O conversație despre Bowery Poetry – Clubul poeților).

Facem eforturi pentru a extinde aceste propuneri literare în cel de-al doilea sezon. În principiu, luăm în considerare propunerile și căutăm scriitori care dețin energia, dedicarea literară, abilitățile de comunicare, dar și resursele și mijloacele tehnice necesare pentru a crea o serie podcast care să se plieze pe scopurile platformei noastre. De asemenea, avem capacitatea de a prezenta live evenimente unice și speciale, de a putea transmite știri literare, „muzică literară” ș.a.m.d. În ansamblu, am creat un radio comunitar pentru literatura din Europa. Las aici și un link către un scurt videoclip introductivcare oferă mai multe detalii despre contextul, amploarea și idealurile acestui proiect radio.

În ceea ce privește speranțele pentru viitor, menționez oportunitatea de a îmbina toate componentele Trafika Europe – de la revistă la interviurile radio, canal lansat azi (17 mai). Bineinteles, avem un calendar al evenimentelor viitoare, al promoțiilor. De asemenea, sper ca pe viitor materialele noastre radio să poată fi căutate și găsite fără probleme online, pentru a sprijini cercetarea academică și orice alte tipuri de studii literare. Cam asta îmi doresc de la acest proiect pe viitor.

4. Cum transformi o revistă literară prestigioasă de tipul Trafika Europe într-un radio? Pare un truc magic.

A fost un proces îndelungat. Mi-a luat timp să studiez câteva dintre numeroasele comunități literare din Europa. Dar cel mai dificil a fost să-mi însușesc tehnicile realizării unui radio online, desigur. Oricum, odată ce ideea este pusă în funcțiune, dezvoltarea și evoluția proiectului încep să pară niște lucruri complet naturale și totul vine de la sine. Atunci când toate elementele necesare conceperii unei anumite părți au format în sfârșit un întreg, am reușit să progresăm destul de ușor. Este minunat să descoperi că există o mulțime de oameni care împărtășesc acest ideal, de a face literatura mai accesibilă și mai vizibilă la nivel internațional și de a dezvolta un nou spațiu media – un fel de nouă pagină online – unde această conversație poate continua să se dezvolte din punct de vedere al deschiderii și al respectului reciproc.

5. Care este primul lucru pe care vrei să-l faci după ce trece pandemia?

As merge direct la filiala din New York a unei vechi gelaterii preferate din Boston, care servește niște înghețate delicioase.

Mi-ar plăcea și să călătoresc din nou în Europa, să pot prezenta Trafika Europe Radio în mod direct, în cadrul festivalurilor literare europene, să le transmit ascultătorilor ceea ce se întâmplă în cadrul acestora și să organizez noi colaborări pentru ca radioul nostru să continue să se dezvolte. Este un mediu vast, deschis, cu mult timp care trebuie folosit în consecință – și există atât de multă literatură și numeroase activități literare grozave, care ar putea profita din plin de platforma noastră. Practic, consolidarea proiectului reprezintă un proces creativ, iar călătoriile ar ajuta mult această inițiativă.

6. Ce versuri îți vin acum în minte? Poate vreo strofă specială dintr-o poezie scrisă de tine?

Îmi vine în minte poezia lui Derek Walcott, „The Season of Phantasmagorical Peace” (Anotimpul păcii fantasmagorice), care începe așa:

Atunci toate speciile de păsări au ridicat împreună

plasa imensă a umbrelor acestui Pământ

și-n dialecte felurite, în limbi ciripitoare

au cârpit-o și traversat-o. (...)

7. Care este creatura ta mitică preferată?

Geea (sau Gaia) pare foarte tare.

NB

Primul podcast din prima serie lansată pe Trafika Europe Radio redă o discuție cu un scriitor român: Dumitru ȚEPENEAG.

Mai multe detalii pe: https://www.trafikaeurope.org/trafika-europe-radio-launches-with-5-new-literary-podcast-series.

Mother's Day / Pandemic

by Andrew Singer

Living on in a body
after the scourge arrives.

How are there still tornadoes,
heart trouble, thievery & glamour?

Not friendly-historical
like performance anymore —

friendly-helpful now
like washing dishes

rushing into eternity

as Phoebe Aristophanes
tries to command:

Cull their livestock;
Burn the extra wheat,
Keep their numbers down

Marigolds on a golfcourse
a picnic with plastic cups
as the old rains return. . . . .

Mother with your hands
bulbous like ginger root

when you could not open
jars anymore I helped you

could not shut off hot water
I followed behind to

when you could not anymore
seal stay-fresh plastic boxes

I researched keeping food
fresh one more day

There is a dance for each part that's awry

(My own teakettle only whistles
as I'm taking it off the light)

They start walking their fingers around

If you don't want to meet him
you don't want to meet him

Anything for seven in a pinch
(They say......

Bianca ZBARCEA

Cu un master în traducere de text literar (Universitatea din București), Bianca s-a specializat în traducere de film, fiind implicată în numeroase proiecte cinematografice și literare.

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Bogdan Tănase,

așteptându-și studenții

Cartea săptămânii

Gumele​

de Alain Robbe-Grillet

Recomandată de

Cătălin Ghiță

Dumitru ȚEPENEAG

la Radio Trafika Europe

NOUTĂȚI

Ioana Pârvulescu, la BNR

Recomandări OPTm

Lisa Wingate: The Book of Lost Friend, Laurențiu Ciprian Tudor: Jurnal de cuplu, Dean Koontz: Ochii întunericului.

Andrew Singer

la Penn University State

O carte despre București, semnată de Adrian Majuru - Timpul orașului... aici

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

N.K. Jemisin este prima scriitoare afro-americană laureată a Premiului Hugo și singura care a primit această distincție timp de trei ani consecutiv. Romanele sale au fost traduse la Nemira (seria Vise ucigașe, colecția Nautilus, 2015) și Paladin (Cele o sută de mii de regate, 2016; Pământul sfânt, 2017). Ultima ei carte, The City We Became, este o ficțiune speculativă bazată pe o intrigă ce amintește de pandemia cu care ne confruntăm în prezent.

În condiții normale, romanul s-ar fi bucurat, la finele lunii mai, de o lansare pe măsură, în cadrul Book Expo America (BEA) din New York, însă Javits Center – spațiul care găzduiește acest târg de carte - este, momentan, transformat în spital de campanie.

Fiecare carte își are soarta sa.

Sandra OPRESCU

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cărți de succes

Un fragment - în nr 3 al revistei OPTm

Apărută la Humanitas, mai, 2020

Încă în top: Mihaela Apetrei: Cină cu ficat și inimă

Grupul Editorial ART:

Faimosul roman Povestea Slujitoarei a primit Premiul Governor General și trofeul Arthur C. Clarke. Serialul cu același nume, realizat de HBO, s-a bucurat de un imens succes. Recent apărut în românește și continuarea poveștii: Testamentele, o carte mult așteptată, semnată de Margaret Atwood (Booker Prize). Mai multe aici.

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 15 iunie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

ART

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro

Echipa