Amintiri de scriitor

Domnul Silaghi își făcuse un obicei, ca măcar o dată pe lună să apară duminica la ora prânzului în curtea noastră. Era, inevitabil, invitat la masă. Unde, știa bine, urma să fie ospătat cu o frumoasă găină de țară. Chestia asta mi-a fost de folos în clasa a treia.

A fost cam așa. Când am ajuns în clasa a treia, pe la sfârșitul anului, învățătorul meu, domnul Silaghi Gheorghe, ne-a anunțat solemn că câțiva dintre noi, nu prea mulți, desigur, numai cei mai buni, vor fi făcuți pionieri. A spus câteva nume, printre care se număra și al meu. Să fii făcut pionier nu era de colea, era primul pas pentru a intra în minunata lume nouă pe care o construiau comuniștii și în care urma să trăim. Taică-meu a rămas indiferent la veste, era deja sătul de lumea nouă, dar maică-mea a găsit în chestia asta un bun prilej pentru a se fuduli. Ne mutaserăm deja pe Calea Moșilor și în blocul în care stăteam locuia și familia dentistului Nusenbaum, care avea un băiat, Benedict, de vârsta mea. Și Benedict, care învăța la Cantemir, o școală mult mai bună decât amărâta mea de școală, urma să fie făcut pionier.

Așa că maică-mea, Marioara, era mândră că băiatul ei nu e mai prejos decât băiatul ovreicei cu nasul pe sus. Nu știu ce s-a întâmplat în realitate, dar atunci când s-au pus în discuție, în clasă, candidaturile celor câțiva propuși să fie făcuți pionieri, împotriva mea s-a ridicat un băiețel care a spus foarte hotărât că eu nu merit să fiu făcut pionier deoarece nu am nici un respect pentru bețivi. Cu o zi înainte, chiar el fusese martor cum îmi bătusem joc de un bețiv, imitându-i mersul clătinat. Chestia asta a fost de ajuns ca să fiu scos de pe lista propunerilor. M-am dus acasă destul de cătrănit și maică-mea s-a prins că e ceva în neregulă. M-a descusut ce și cum și când s-a lămurit și-a scos șorțul, m-a luat de mână și m-a tîrît la școală, care era la o aruncătură de băț de noi.

L-a întâlnit pe învățător chiar pe treptele de la ieșirea din clădirea școlii și l-a luat pe nepregătite, fără să-i dea nici măcar bună ziua: „Ascultă, mă, porcule, am auzit că nu vrei să-l faci pe fie-miu pionier. Păi, nu ți-e un pic de rușine? Să ne mănânci găina duminica îți place, da’ să-l faci pionier, nu! Să nu te mai prind pe la ușa mea, milogule!“. Eu intram în pământ de rușine și de frică, dar a doua zi același coleg care mă criticase a zis că între timp mă îndreptasem și, uite-așa, am fost făcut pionier în clasa a treia.

Maică-mea, Marioara adică, era certată cu majoritatea vecinelor din curte, iar cu vreo două era în proces. Bașca lăptăreasa, care aducea cu o brișcă lapte celor abonați la serviciile ei. Maică-mea se bătuse cu ea și, cu toate că femeia era vânjoasă, nervii și hotărârea maică-mii au contat enorm în scurta păruială dintre ele. Învinsă în înfruntare, lăptăreasa o dăduse în judecată. Dreptatea era de partea ei, dar asta nu avea nici o importanță în ochii femeii care mă născuse. Așa că am fost tîrît la proces, ca martor, și trebuia să mint că lăptăreasa o atacase pe maică-mea și nu invers, cum se întâmplase de fapt. Aveam cinci ani și, mort de frică și de rușine, participam la un proces civil, ca martor mincinos. Ar fi putut să fie un început de carieră, dar cineva, în care deja nu mai credeam “ a hotărât altfel. Întrebată ce martori are pentru a dovedi cele spuse, maică-mea, adică Marioara, m-a tîrît în fața judecătorului și a spus: „Fiul meu a fost de față!“, ceea ce era perfect adevărat. Asta se întâmpla prin ’52.

Judecătorii nu fuseseră toți schimbați de comuniști, că nu aveau pe cine să pună în loc. Cel în fața căruia fusesem tîrît, așa îmi închipui azi, era unul din ăia vechi, dar știa că, într-un proces dintre o exploatatoare a sângelui poporului, lăptăreasa, și o femeie curajoasă, care își creștea cu greu cei doi copii (între timp apăruse pe lume și soră-mea), dreptatea era de partea amărîtei cu doi copii. Eu, prin mărturia mea mincinoasă, trebuia să înclin hotărît balanța în favoarea amărîtei. Cum am spus, mă cam căcam pe mine de frică și de rușine. Maică-mea spusese că, avînd copiii bolnavi, o rugase pe femeie să-i vîndă un kil de lapte, iar aceasta refuzase, pe motiv că nu are nici o picătură de lapte în plus. Pînă aici era adevărat. În fața refuzului, maică-mea a luat-o pur și simplu la bătaie pe nenorocita aia de lăptăreasă. Eu trebuia să confirm că se întîmplase exact invers. Judecătorul m-a privit pe deasupra ochelarilor, a înțeles despre ce era vorba și a anunțat că un copil minor nu poate fi martor. Așa am scăpat de o mare rușine, aceea de a fi martor mincinos. Bănuiesc că, în lipsă de martori, procesul nu s-a mai judecat pînă la urmă.

Nu aveam, poate, nici șase ani când maică-mea, o femeie de 32 de ani, ajunsese la maximul ei de randament în ceea ce privește relațiile cu ceilalți. Îl înșela fără să clipească pe taică-meu, fura, nu din vreo nevoie stringentă, ci mai mult ca să nu-și strice mâna, mințea așa cum respira și la toate astea eu eram martor și, câteodată, părtaș. Așa s-a întâmplat cu curcanul Marietei. Marieta era o vecină care locuia într-o curte imensă, lipită de a noastră, unde păzea un depozit de lemne. Nu era măritată, dar avea o fetiță din flori, pe care o chema tot Marieta. Cu fetița mă mai jucam din când în când. Marieta a bătrînă avea un amant, mașinist la un teatru important, așa că, profitând de slujba iubitului, mergea des la teatrul respectiv. În afară de faptul că mergea la teatru, creștea și vreo zece curci și curcani. Maică-mea se împrietenise binișor cu ea, discutau despre curvăsăreala lor, își ghiceau în cafea, se înțelegeau bine… Asta până când, într-o seară, Marieta s-a dus din nou la teatru, luându-și cu ea și fiica. Maică-mea, Marioara, i-a urat petrecere plăcută, m-a luat de mâna și ne-am dus cuminți acasă. Cum s-a întunecat, taică-meu nu apăruse încă, Marioara mea mi-a zis că are nevoie de mine, să o ajut într-o treabă importantă. Curios, m-am luat după ea. S-a apropiat de gardul care despărțea curtea noastră de cea a Marietei. Câinele nu ne-a lătrat, că ne știa de-ai casei. A dat la o parte două scânduri din gard, pe care, probabil, le desprinsese în altă seară, și m-a tras după ea în curtea vecinei. Curcanii Marietei dormeau într-o boltă de viță-de-vie. A luat un scaun care era prin preajmă, s-a suit pe el și a prins o curcă. Eu primisem sarcina să țin de șase, ca nu cumva să se întoarcă Marieta pe nepusă masă. Nu s-a întors. Curcile chirăiau speriate, dar Marioarei mele nu i-a păsat de chirăielile lor și și-a ales una mai măricică. I-a rupt gâtul și a vârât-o într-o sacoșă de mușama pe care o avea pregătită. Lui taică-meu i-a spus că a cumpărat-o de la Obor cu o sută de lei, un chilipir, bani pe care îi împrumutase de la o vecină. Așa că a primit o sută de lei pe curca furată. Marieta, prietena ei cea mai bună, văzând că îi lipsește o curcă, a rupt relațiile cu mama mea.”

Fragment din Scriitor in comunism (niște amintiri)

Ștefan AGOPIAN

Unul dintre promotorii postmodernismului, Ștefan Agopian (n.1947) a deschis drumul prozei experimentale, în special prin Manualul întâmplărilor (1984), carte avangardistă, publicată un an înainte de Zenobia lui Naum. Romanele sale au suscitat interes încă de la apariție prin originalitate și umor, în momentul de față, opera sa fiind adunată într-o ediție de autor clasic, la Editura Polirom. Dintre cărțile sale amintim: Tache de catifea (1981; 2004); Tobit (1983), Sara (1987), Însemnări din Sodoma (proza; 1993); Fric (proza; 2003), Republica pe esafod (teatru, 2000), Scriitor în comunism. Niște amintiri (2014). Unele dintre scrierile sale au fost traduse în mai multe limbi. Premiul Uniunii Scriitorilor/1984, Premiul ASPRO pentru experiment/2004, Premiul revistei „Cuvântul” la categoria „Superlativele anului 2003”, Premiul Asociației Scriitorilor din Bucuresti/1989, 2000, Premiul Observator cultural/ 2014.

Bogdan Tănase,

așteptându-și studenții

Cartea săptămânii

Gumele​

de Alain Robbe-Grillet

Recomandată de

Cătălin Ghiță

Dumitru ȚEPENEAG

la Radio Trafika Europe

NOUTĂȚI

Ioana Pârvulescu, la BNR

Recomandări OPTm

Lisa Wingate: The Book of Lost Friend, Laurențiu Ciprian Tudor: Jurnal de cuplu, Dean Koontz: Ochii întunericului.

Andrew Singer

la Penn University State

O carte despre București, semnată de Adrian Majuru - Timpul orașului... aici

CRONICHETE & PREZENTĂRI

Una dintre cărțile importante ale anului trecut este Staze și metastaze carcerale, semnată de Ioana Cistelecan, un volum consistent despre literatura închisorilor comuniste, de la producțiunile orale (Radu Gyr) la memorialistica de după detenție (Nichifor Crainic, Paul Goma). Documentată, scrisă cu pasiune, cartea aduce și o viziune asupra epocii de teroare. Un fragment din carte a fost publicat în revista OPT motive.

Doina RUȘTI

N.K. Jemisin este prima scriitoare afro-americană laureată a Premiului Hugo și singura care a primit această distincție timp de trei ani consecutiv. Romanele sale au fost traduse la Nemira (seria Vise ucigașe, colecția Nautilus, 2015) și Paladin (Cele o sută de mii de regate, 2016; Pământul sfânt, 2017). Ultima ei carte, The City We Became, este o ficțiune speculativă bazată pe o intrigă ce amintește de pandemia cu care ne confruntăm în prezent.

În condiții normale, romanul s-ar fi bucurat, la finele lunii mai, de o lansare pe măsură, în cadrul Book Expo America (BEA) din New York, însă Javits Center – spațiul care găzduiește acest târg de carte - este, momentan, transformat în spital de campanie.

Fiecare carte își are soarta sa.

Sandra OPRESCU

Anul BEETHOVEN

Edituri mici, cărți importante

Cărți de succes

Un fragment - în nr 3 al revistei OPTm

Apărută la Humanitas, mai, 2020

Încă în top: Mihaela Apetrei: Cină cu ficat și inimă

Grupul Editorial ART:

Faimosul roman Povestea Slujitoarei a primit Premiul Governor General și trofeul Arthur C. Clarke. Serialul cu același nume, realizat de HBO, s-a bucurat de un imens succes. Recent apărut în românește și continuarea poveștii: Testamentele, o carte mult așteptată, semnată de Margaret Atwood (Booker Prize). Mai multe aici.

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 15 iunie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

ART

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Copyright © optmotive.ro