Poem cu tractor

Astă-noapte am visat un vis pentru care nu am studii: am visat că sunt tractorist, dar eu nu am făcut niciodată școala de tractoriști.

Speriat, căci eram totuși la volan fără carnet de tractorist, cu motorul pornit, duduind, cu plugul cu trei brăzdare înfipt la mijlocul ogorului, am întors cheia în contact și am oprit motorul. Am coborât din pat, am privit în oglindă și m-am văzut: un copil de vreo șase ani, în pantaloni scurți, cu o mică pufoaică pe umeri, cu picioarele subțiri pătate de motorină și vaselină, ținând în mână cheia de contact a tractorului (cheia ca un penis mic și argintiu). Nu era țipenie de om pe tot ogorul. La urma urmei, mi-am zis, tractorul este ușor de condus, că doar cel de la volan îi vede mereu roțile din față, Așa că nu-mi mai trebuie școală de tractoriști – mi-am mai zis. Am vrut să urc din nou la volan, dar m-am lovit la genunchi de marginea patului de care era prinsă o tăbliță metalică pe care scria cu litere înclinate UNIVERSAL 450, iar pe tăblia de la capătul patului am văzut un medalion emailat cu o inscripție în relief: UTOS (adică Uzina de Tractoare Orașul Stalin). Aici, pentru câteva clipe, visul „mi s-a rupt”. Apoi, brusc, patul meu a început să trepideze, să mă zgâlțâie, să mă zdruncine. M-am trezit și am văzut că roata volantă prinsă pe partea dinspre fereastră a patului a început să se învârtească cu o viteză nebună. Peste ea era trecută o curea lată de piele, curea de transmisie, ce ieșea pe fereastră șuierând. Cureaua de piele ce pornea de la patul meu punea în mișcare o batoză mare, cafenie și foarte zgomotoasă. M-am urcat pe pervazul ferestrei și am văzut că la noi în curte, pe lângă batoză, trebăluiau o mulțime de bărbați și femei cu pălării de paie pe cap: unii ridicau cu furcile snopi pe batoză, alții trăgeau paiele de la gura batozei, iar femeile legau sacii cu grâu. Mătușa mea, Tinuca, m-a zărit în geam și a strigat speriată: „Du-te, măi copile, și dormi, căci somnul tău e motorul ce pune în mișcare tractorul și batoza. Du-te, rogu-te și dormi, ca să putem termina de treierat măcar stogul acesta!”. Așa că am pus capul pe volan și am dormit ca să-i ajut pe oamenii aceia. După un timp m-a trezit mama. Ea și tata erau îmbrăcați în haine de duminică. „Te rugăm frumos să ne duci la biserică, căci e tare departe – a zis mama – și deja a tras clopotul de slujbă!”. Am prins o remorcă albastră, nouă-nouță, la tractor, ei s-au urcat în remorcă, am băgat în viteză și am pornit spre biserică. Am oprit în fața bisericii. Popa a adus un scăunel cu covoraș țesut cu motive naționale, l-a pus lângă remorcă și i-a ajutat pe mama și pe tata să coboare. Consătenii adunați pe scările de piatră din fața bisericii m-au privit cu admirație. De sus i-am făcut preotului o plecăciune, aplecându-mă peste volan. Scurt mi-a fost momentul de răsfăț! Căci din spatele bisericii, de după un prun, ai apărut tu, Ana. Erai îmbrăcată într-o rochiță albă cu buline albastre. Stăteai, mândră, la manetele unui tractor uriaș, galben, cu șenile (Doamne, ce mai duduia motorul puternic al tractorului tău, tractor Kirov!). Cu multă gingășie și pricepere ai condus tractorul tău mare, cu șenile, tot în fața bisericii. Popa a adus același scăunel cu covoraș țesut cu motive naționale și i-a ajutat și pe părinții tăi să coboare dintr-o remorcă roșie, nouă-nouță. Toate privirile m-au părăsit. Acum tu erai în centrul atenției. Umilit și nervos, am pornit tractorul meu Universal 450 cu plăcuță de UTOS (Uzinele de Tractoare Orașul Stalin) și, ocolind casa parohială, am coborât pe uliță, iar, când am ajuns în fața casei mele, am adormit la volan și am intrat cu tractor cu tot în pat, sub plapumă. Cum nu am nici acum carnet de tractorist, povestesc visul acesta numai oamenilor în care am mare încredere.

Ion MUREȘAN

Ion Mureșan s-a născut la 9 ianuarie 1955, în localitatea Vultureni, județul Cluj. În 1981, a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A publicat volumele de poezie: Cartea de iarnă (1981 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Poemul care nu poate fi înțeles (1993 – Premiul Uniunii Scriitorilor), cartea Alcool (2010 – Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei Române). A publicat, de asemenea, Cartea pierdută – o poetică a urmei, eseuri (1998) - Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor); Pahar (2015); Oglinda aburită, eseuri conversaționale (2013 - Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor), volumele Le mouvement sans Coeur de l’image (trad. Dumitru Țepeneag și Olivier Apert), Editions Belin, Paris, 2000; Zugang verboten/Acces interzis (trad. Ernest Wichner, Büroarcrasch, Viena, 2008), The Book of Winter and Other Poems (trad. Adam J. Sorkin și Lidia Vianu, University of Plymouth, 2011), Le livre Alcool /Cartea Alcool (trad. Pierre Beaume-Mitu), editions Ressouvenances, Paris. 2020). Este prezent în antologii de poezie apărute în Anglia, Franța, Germania, Italia, Serbia, Ungaria etc. În Franța, a publicat în revistele Po&sie, L’Europe, Passages și Poésie. În 2014, i s-a decernat, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

NOUA LITERATURĂ

O știam pe Iulia MICU SIMUȚ ca pe un eseist rafinat, iar acum i-am citit proza și sunt atât de încântată, încât trebuie s-o spun și public: Strada Luminii Nr. 2A este o povestire frumoasă și scrisă cu voluptate. Ceea ce te frapează, în ciuda subiectului care mizează pe zona stranie a vieții, este veridicitatea extraordinară. Dar scrisul Iuliei este înrudit cu al poeziei, vine dintr-o realitate care îi poartă amprenta. E ceva descins din Doctor Faustus (Mann fiind și romancierul ei preferat), care ajunge subtil aproape de Materiile întunecate ale lui Philip Pullman. Tensionată, inteligentă, învăluitoare. Oarecum înrudită cu proza lui Tudor Runcanu, alt prozator pe care-l iubesc maxim.

Doina RUȘTI

EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII

Expoziția Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, alcătuită din fotografii realizate cu drona de antropologul Cătălin D. Constantin, își continuă itinerariul început anii trecuți. Irlanda este cea de-a noua țară care găzduiește expoziția.

Proiectul de antropologie vizuală poate fi văzut, până pe 29 august 2020, la sediul Irish Architectural Archive, într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stilul epocii georgiene din Dublin, situată la doar câteva numere distanță de casa în care a locuit Oscar Wilde, în Merrion Square no. 45, cea mai veche piață a capitalei irlandeze.

Mai multe despre proiect: www.intothesquare.org

Recomandat de OPTm

Catrinel POPA recomandă

La sfârșitul lecturii parcă îți vine să mai cauți o altă carte de-a autorului (după ce am citit mai demult Moartea pinguinului și Legea melcului, mă grăbesc să încep Lăptarul de la miezul nopții). Presimt că voi râde copios. Printre lacrimi.          

Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Pitești, Editura Paralela 45, 2019

Anton Pann, prin București. Cultura in direct, MNLR

Alexandra NICULESCU recomandă

Jordi NOPCA – En la sombra ( În umbră)

Este o carte ambițioasă despre identitatea personală în zilele noastre. Vara lui 2011: Pere, un tânăr din Barcelona locuiește cu părinții, ascultă muzică electronică, lucrează la un proiect cultural și are întâlniri cu Kate, o violonistă britanică, în timp ce fratele lui, Joan, este deja profesor, dar are și un fel de viață secretă, care nu-l afectează doar pe el. Cam asta este tema centrală: rivalitatea fraților, pe lângă criza economică. Frații sunt ca două râuri sau ca două mașini care au alte drumuri de parcurs și totuși se întâlnesc din când în când. Nopca a scris cartea în catalană, a încercat să combine drama cu ironia, și spune că se simte invizibil ca scriitor, deși a avut mare succes cu volumul de povestiri Vente a casa (Vino acasă), din 2015.

Expoziție-eveniment: Constantin CIOC - Museikon, Alba Iulia. La vernisaj a vorbit Cristina BOGDAN

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

CĂRȚI vechi, lecturi actuale

Eu încă mă surprind găsind dificilă întoarcerea la realitate, după ce citesc o carte densă, iar Zenobia lui Gellu Naum îmi pare a fi una dintre cărțile care nu încearcă să creeze o realitate, ci să o descopere, să o ajute să ne nască. Mai că auzi cum foșnesc oamenii și lucrurile, ai senzația aproape palpabilă că, dacă îți treci degetele peste cuvinte, vezi întrega viață din carte. Adesea nici nu mai știi dacă ai dezlipit pelicula de pe ficțiune sau dacă nu era decât o pliu al realității.

Zenobia e Limbaj, oamenii ar putea lesne să meargă năuci pe stradă și să strige pagini întregi cu voce tare azi, pentru ca mâine doar să și le spună cu voce ștearsă, dacă simt că își respiră tânguirea sau că le e urât în ei. Căci e o carte din care fraza răstită țâșnește, la timpul potrivit, de sub învelișul deloc fragil al poeziei.

Sanda OPRESCU

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

CARTE DE VACANȚĂ

Anul BEETHOVEN

Noutăți

„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale. Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.

Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini.

Copyright © optmotive.ro