O istorie în cheie ludic-minoră

Terry Eagleton afirma undeva că, printre fenomenele contradictorii ale lumii moderne, naționalismul și umorul ocupă poziții privilegiate. Cel din urmă mai cu seamă în măsura în care se dovedește capabil să cenzureze, să demaște și să dizolve conflicte de tot felul (inclusiv pe acelea generate de primul), printr-o expresie de veselie dezarmantă.

Mi-am amintit de această observație a lui Eagleton citind, zilele trecute, Scurta istorie ironică a literaturii române de Cătălin Ghiță. Având o miză iconoclastă (și totodată ambițioasă, dacă acordăm credit subtitlului – „În contrapunctul lui G. Călinescu”), cartea își propune să deconstruiască, ludic și parodic, toate acele idei preluate cu entuziasm și perpetuate inerțial – în bună măsură prin intermediul școlii – din „monumentala” istorie.

Într-o cultură relativ tânără și măcinată de complexe de tot felul, fenomenul în sine nu a trecut cu totul neobservat (și nici nu e de natură să ne surprindă). De altfel, investigații similare ale unor puseuri de efervescență mitogenetică întâlnim și la critici din generațiile anterioare (printre aceștia numărându-se Mircea Martin, cu studiul său, G. Călinescu și complexele literaturii române, respectiv Eugen Negrici, cu volumul Iluziile literaturii române, ambii amintiți de autor în paginile introductive). Însă, ca element de noutate, excursul critic executat de Cătălin Ghiță „în cheie ludic-minoră”, după cum singur mărturisește, aduce, dimpreună cu simpaticele note autorionice (vezi formule ca tentativa de a calibra „pușca de catifea”) și un aer proaspăt, de critifiction, de multe ori spectacolul asocierilor neașteptate acaparând prim-planul, așa cum se întâmplă mai rar în discursul criticilor și mai frecvent în proza scurtă optzecistă, să spunem (parcurgând capitolul consacrat miturilor fundamentale m-am amuzat copios, pe măsură ce îmi reveneau în minte pasaje din textele unor optzeciști ca Nedelciu și Groșan)

Dincolo de toate acestea, demersul criticului craiovean mi se pare, în sine, unul binevenit. Cu toate exagerările asumat provocatoare și voit ofensatoare, el atinge punctele nevralgice ale unei culturi măcinate prea adesea de obsesia autorității critice „pontificale” și de complexele – mereu reînnoite – ale onorabilități, menite să disimuleze, în fond, un frustrant sentiment de inferioritate. Deși nu cred că asemenea plimbări agreabile prin „tundra literară autohtonă” au șansa de a preschimba peste noapte năravuri străvechi și prejudecăți adânc înrădăcinate, începutul este promițător.

Scrisă cu inteligență critică, umor și imaginație, această carte se adresează nu doar specialiștilor și studenților de la Litere, ci tuturor celor interesați – la limită – de radiografierea, prin mijlocirea literaturii, a mentalității și a comportamentului nostru colectiv.

Cătălin Ghiță, O scurtă istorie ironică a literaturii române. În contrapunctul lui G. Călinescu, Editura AIUS, Craiova, 2020

Profesorii gravi și pedanți se vor grăbi să-mi atragă atenția asupra unui pleonasm dublu: literatura română are o istorie scurtă, iar literatura în cauză, neputând fi altfel decât română (ca să-l parafrazez pe tânărul rebel Eugen Ionescu), este, în chip inevitabil, generatoare de ironie (și aceasta se întâmplă și în cazul unor literaturi cu sonorități la fel de exotice, precum cea letonă sau, pace Cioran, cea paraguayană). Totuși, neatenți la aceste două chestiuni de bun-simț, criticii de până acum s-au grăbit să producă tomuri groase, uneori tipărite cu litere de-o șchioapă, menite să trezească, în papilele gustative livrești, dar intrinsec obosite ale lectorului autohton, plăcerea lecturii arborelui genea- logic al literaturii române. Pentru că nu mă pot război, din nou, asemenea junelui Ionescu, absolut cu toată lumea, mi-am ales drept obiect al ironiei o voce canonică. (Cătălin Ghiță)

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

NOUA LITERATURĂ

O știam pe Iulia MICU SIMUȚ ca pe un eseist rafinat, iar acum i-am citit proza și sunt atât de încântată, încât trebuie s-o spun și public: Strada Luminii Nr. 2A este o povestire frumoasă și scrisă cu voluptate. Ceea ce te frapează, în ciuda subiectului care mizează pe zona stranie a vieții, este veridicitatea extraordinară. Dar scrisul Iuliei este înrudit cu al poeziei, vine dintr-o realitate care îi poartă amprenta. E ceva descins din Doctor Faustus (Mann fiind și romancierul ei preferat), care ajunge subtil aproape de Materiile întunecate ale lui Philip Pullman. Tensionată, inteligentă, învăluitoare. Oarecum înrudită cu proza lui Tudor Runcanu, alt prozator pe care-l iubesc maxim.

Doina RUȘTI

EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII

Expoziția Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, alcătuită din fotografii realizate cu drona de antropologul Cătălin D. Constantin, își continuă itinerariul început anii trecuți. Irlanda este cea de-a noua țară care găzduiește expoziția.

Proiectul de antropologie vizuală poate fi văzut, până pe 29 august 2020, la sediul Irish Architectural Archive, într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stilul epocii georgiene din Dublin, situată la doar câteva numere distanță de casa în care a locuit Oscar Wilde, în Merrion Square no. 45, cea mai veche piață a capitalei irlandeze.

Mai multe despre proiect: www.intothesquare.org

Recomandat de OPTm

Catrinel POPA recomandă

La sfârșitul lecturii parcă îți vine să mai cauți o altă carte de-a autorului (după ce am citit mai demult Moartea pinguinului și Legea melcului, mă grăbesc să încep Lăptarul de la miezul nopții). Presimt că voi râde copios. Printre lacrimi.          

Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Pitești, Editura Paralela 45, 2019

Anton Pann, prin București. Cultura in direct, MNLR

Alexandra NICULESCU recomandă

Jordi NOPCA – En la sombra ( În umbră)

Este o carte ambițioasă despre identitatea personală în zilele noastre. Vara lui 2011: Pere, un tânăr din Barcelona locuiește cu părinții, ascultă muzică electronică, lucrează la un proiect cultural și are întâlniri cu Kate, o violonistă britanică, în timp ce fratele lui, Joan, este deja profesor, dar are și un fel de viață secretă, care nu-l afectează doar pe el. Cam asta este tema centrală: rivalitatea fraților, pe lângă criza economică. Frații sunt ca două râuri sau ca două mașini care au alte drumuri de parcurs și totuși se întâlnesc din când în când. Nopca a scris cartea în catalană, a încercat să combine drama cu ironia, și spune că se simte invizibil ca scriitor, deși a avut mare succes cu volumul de povestiri Vente a casa (Vino acasă), din 2015.

Expoziție-eveniment: Constantin CIOC - Museikon, Alba Iulia. La vernisaj a vorbit Cristina BOGDAN

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

CĂRȚI vechi, lecturi actuale

Eu încă mă surprind găsind dificilă întoarcerea la realitate, după ce citesc o carte densă, iar Zenobia lui Gellu Naum îmi pare a fi una dintre cărțile care nu încearcă să creeze o realitate, ci să o descopere, să o ajute să ne nască. Mai că auzi cum foșnesc oamenii și lucrurile, ai senzația aproape palpabilă că, dacă îți treci degetele peste cuvinte, vezi întrega viață din carte. Adesea nici nu mai știi dacă ai dezlipit pelicula de pe ficțiune sau dacă nu era decât o pliu al realității.

Zenobia e Limbaj, oamenii ar putea lesne să meargă năuci pe stradă și să strige pagini întregi cu voce tare azi, pentru ca mâine doar să și le spună cu voce ștearsă, dacă simt că își respiră tânguirea sau că le e urât în ei. Căci e o carte din care fraza răstită țâșnește, la timpul potrivit, de sub învelișul deloc fragil al poeziei.

Sanda OPRESCU

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

CARTE DE VACANȚĂ

Anul BEETHOVEN

Noutăți

„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale. Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.

Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini.

Copyright © optmotive.ro