Toate trec – la Veneția

Iată-mă din nou în Veneția. Nu mă întrebați de ce. Pot spune că sunt aici ca să mă regăsesc. Voi sta două săptămâni întregi.

Andra tutto bene – proclamă în continuare curcubeiele din desenele copiilor, afișate pe ușile caselor sau lipite pe geamuri. Este mantra pandemiei, impusă prin teoria lui Coué.

În august 2020, orașul carnavalului romantic este orașul măștilor chirurgicale, obligatorii în toate spațiile închise: muzee, magazine, biserici, restaurante. Dar și în cele cvasi-închise, dar foarte aglomerate, cum sunt faimoasele mijloace de transport în comun, renumitele vaporetti.

Cu umor, eleganță și mândrie națională, comercianții poartă adesea măști în culorile tricolorului italian sau cu Leul din San Marco. „La masquerina” este esențială și a devenit un obicei.

Niște afișe menționează evenimente care n-or să mai aibă loc. Altele promovează alegeri amânate. Fețele candidaților la alegerile regionale din Veneto sunt deja mâncate de umezeală și sfâșiate. Va trebui refăcut tot ceea ce ține de această comunicare electorală. Dar nu asta se face în continuu în acest oraș: se refac fațadele?

Găsesc într-un dulap un reportaj vechi despre Raymond Roussel, ilustrat de fotografiile lui Sarah Moon. Unul dintre pasaje evocă „nimic”-ul. În acest oraș plin-ochi, observ câteva goluri, la fel de evocatoare ca spațiile albe din buclele literelor dintr-un scris înghesuit: spațiul răcoros dintre lamele obloanelor închise; urnele de caritate, deschise ca niște guri, în piatra bisericilor; spațiul agitat de picioarele copiilor care aleargă pe un campo. Dar, de asemenea, uimitorii kilometri de bălării, printre care zăresc ici și colo câte-o ruină octogonală din cărămidă sau spinarea rotundă și indestructibilă a unei cazemate, pe insula Lido.

Citesc o biografie a Margueritei Duras.

Citesc poezii ale lui Bukowski în limba sa, fără traducere, pentru că uppercut-ul n-are nevoie de traducere.

Citesc Jurnal-ul lui Jules Michelet.

Privesc fotografii de Jacques-Henri Lartigues. Unele mă străpung. Plec din palatul de pe insula Giudecca, unde sunt expuse. Las în urmă, pentru o clipă, imaginea mea în oglinzile de cupru, din tavanul unei încăperi mici și stranii, unde, îmi vine să-mi imaginez, că n-ai intra decât pentru a privi pe fereastră Veneția, pentru a te distanta de Serenissima, fixată între cer și ape. Mi-l reprezint în minte pe constructorul palatului, un semi-dizident al Libro d’Oro.

Mă uit la expoziția lui Henri-Cartier Bresson, alcătuită din perspectiva a cinci artiști și colecționari. Îmi cumpăr la ieșire o vedere cu una dintre fotografiile mele preferate, din seria sa spaniolă. Fotografiile pe care le-a făcut în această țară, cred că sunt printre cele mai frumoase. Poate din cauza intensității dramatice a persoanelor fotografiate. Poza arată o fațadă imensă, străpunsă de ferestre mici, care par plasate la întâmplare. În prim-plan – copiii, din care văd doar părul bogat și ochii înflăcărați.

E cald, cântecul greierilor răsună până-n inima sestierului San Marco. Vegetația, destul de discretă în acest oraș de apă și piatră, este totuși prezentă. Minuscule flori de regina-nopții în jardiniere, ghirlande de luleaua-turcului, sprijinindu-se de un portic, apariția rece și neașteptată a unui smochin tânăr, aici, în vârful unui gard de piatră, chiar sub ferestrele mele. Și apoi chiparoșii, laurii roșii și albi de la Academia, în curtea Palatului Franchetti, unde am văzut mai multe tablouri de Chirico, emoționându-mă de amintirea unor perspective de altădată, populate mai mult de idei decât de oameni.

Sub ferestrele mele trece un canal îngust, dimineața devreme, o barca cu motor încărcată cu baloți albaștri și albi acostează în spatele hotelului vecin: iată serviciul de spălătorie industrială! Percolatoarele distribuie neobosit espresso, salahorii din bucătărie fac teancuri de farfurioare și teancuri de cești, distribuindu-le apoi perechi, toacă și trimit la tejghea norișorii de salată verde, feliază sute de roșii, scot mii de mozzarella din zer.

În camera din spate a magazinului de suveniruri, două muncitoare asiatice, cu degetele amorțite pe butoane, par hipnotizate de automatele de jocuri.

În vecini, o mașină de spălat își începe ciclul de clătire. Andra tutto bene. Toate trec.

Laure HINCKEL

Jurnalistă, traducătoare scriitoare. Laure a tradus un număr considerabil de prozatori români, printre care se numără Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Dan Lungu și multi alții.

NOUA LITERATURĂ

O știam pe Iulia MICU SIMUȚ ca pe un eseist rafinat, iar acum i-am citit proza și sunt atât de încântată, încât trebuie s-o spun și public: Strada Luminii Nr. 2A este o povestire frumoasă și scrisă cu voluptate. Ceea ce te frapează, în ciuda subiectului care mizează pe zona stranie a vieții, este veridicitatea extraordinară. Dar scrisul Iuliei este înrudit cu al poeziei, vine dintr-o realitate care îi poartă amprenta. E ceva descins din Doctor Faustus (Mann fiind și romancierul ei preferat), care ajunge subtil aproape de Materiile întunecate ale lui Philip Pullman. Tensionată, inteligentă, învăluitoare. Oarecum înrudită cu proza lui Tudor Runcanu, alt prozator pe care-l iubesc maxim.

Doina RUȘTI

EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII

Expoziția Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, alcătuită din fotografii realizate cu drona de antropologul Cătălin D. Constantin, își continuă itinerariul început anii trecuți. Irlanda este cea de-a noua țară care găzduiește expoziția.

Proiectul de antropologie vizuală poate fi văzut, până pe 29 august 2020, la sediul Irish Architectural Archive, într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stilul epocii georgiene din Dublin, situată la doar câteva numere distanță de casa în care a locuit Oscar Wilde, în Merrion Square no. 45, cea mai veche piață a capitalei irlandeze.

Mai multe despre proiect: www.intothesquare.org

Recomandat de OPTm

Catrinel POPA recomandă

La sfârșitul lecturii parcă îți vine să mai cauți o altă carte de-a autorului (după ce am citit mai demult Moartea pinguinului și Legea melcului, mă grăbesc să încep Lăptarul de la miezul nopții). Presimt că voi râde copios. Printre lacrimi.          

Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Pitești, Editura Paralela 45, 2019

Anton Pann, prin București. Cultura in direct, MNLR

Alexandra NICULESCU recomandă

Jordi NOPCA – En la sombra ( În umbră)

Este o carte ambițioasă despre identitatea personală în zilele noastre. Vara lui 2011: Pere, un tânăr din Barcelona locuiește cu părinții, ascultă muzică electronică, lucrează la un proiect cultural și are întâlniri cu Kate, o violonistă britanică, în timp ce fratele lui, Joan, este deja profesor, dar are și un fel de viață secretă, care nu-l afectează doar pe el. Cam asta este tema centrală: rivalitatea fraților, pe lângă criza economică. Frații sunt ca două râuri sau ca două mașini care au alte drumuri de parcurs și totuși se întâlnesc din când în când. Nopca a scris cartea în catalană, a încercat să combine drama cu ironia, și spune că se simte invizibil ca scriitor, deși a avut mare succes cu volumul de povestiri Vente a casa (Vino acasă), din 2015.

Expoziție-eveniment: Constantin CIOC - Museikon, Alba Iulia. La vernisaj a vorbit Cristina BOGDAN

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

CĂRȚI vechi, lecturi actuale

Eu încă mă surprind găsind dificilă întoarcerea la realitate, după ce citesc o carte densă, iar Zenobia lui Gellu Naum îmi pare a fi una dintre cărțile care nu încearcă să creeze o realitate, ci să o descopere, să o ajute să ne nască. Mai că auzi cum foșnesc oamenii și lucrurile, ai senzația aproape palpabilă că, dacă îți treci degetele peste cuvinte, vezi întrega viață din carte. Adesea nici nu mai știi dacă ai dezlipit pelicula de pe ficțiune sau dacă nu era decât o pliu al realității.

Zenobia e Limbaj, oamenii ar putea lesne să meargă năuci pe stradă și să strige pagini întregi cu voce tare azi, pentru ca mâine doar să și le spună cu voce ștearsă, dacă simt că își respiră tânguirea sau că le e urât în ei. Căci e o carte din care fraza răstită țâșnește, la timpul potrivit, de sub învelișul deloc fragil al poeziei.

Sanda OPRESCU

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

CARTE DE VACANȚĂ

Anul BEETHOVEN

Noutăți

„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale. Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.

Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini.

Copyright © optmotive.ro