Sub semnul lui Boris Vian, al lui Raymond Queneau și al lui Lewis Carroll...

Ca o avanpremieră la cele două volume de Corespondență care vor încheia Integrala operei lui N. Steinhardt de la Polirom (e vorba de volumele 20 și 21), propun pentru acest număr al revistei OPT motive două scrisori ale lui N. Steinhardt către Monica Pillat (cunoscută poetă, prozatoare, eseistă, memorialistă, îngrijitoare de ediții, profesoară de literatură engleză și americană – între 1973 și 2005 – la Catedra de Engleză a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București). Monica Pillat este, după cum se știe, fiica lui Dinu Pillat, coleg de „lot” în procesul Noica-Pillat și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui N. Steinhardt („un Înger Păzitor”, cum îl descrie într-o scrisoare către Virgil Ierunca), și ai Corneliei Pillat.

Monica Pillat l-a cunoscut pe N. Steinhardt, după ieșirea acestuia și a lui Dinu Pillat din închisoare, cu prilejul unor întâlniri memorabile, care aveau loc în casa părinților ei, la care alături de cei doi prieteni participau și alți prieteni sau colegi de „lot” ai tatălui ei. Aceste întâlniri sunt evocate cu multă căldură în capitolul „Prietenii moștenite”, din volumul Cultura ca interior (Editura Vremea, 2001), în care se face și un portret fascinant al lui Steinhardt, din care reproduc un paragraf:

"În neuitatele seri împreună cu tata, cu Sergiu Al-George, Theodor Enescu, cu Alecu Paeologu, cu Sebi Munteanu, îl urmăream pe Nicu Steinhardt cum asculta. Atunci vorbea foarte puțin, dar exaltarea cu care participa la discuțiile celorlalți era atât de intensă, încât, deși nu scotea niciun cuvânt, îmi părea că era ca și cum nu tăcuse niciun moment. Avea aerul de a înconjura destăinuirile ori descoperirile semenilor săi cu o atenție ce îi făcea pe aceștia să se simtă pe neașteptate proiectați în centrul universului și să creadă, pentru un răstimp, că de judecata lor atârnă soarta întregii omeniri."

(Să nu uităm că e vorba de niște intelectuali ieșiți de curând din închisoare.)

Era, explică autoarea acestor memorii, un mod de a-i responsabiliza pe vorbitori și de a-i pune într-o cumpănă morală.

Monica Pillat l-a evocat, de asemenea, pe Steinhardt cu diverse alte prilejuri, în volume de convorbiri, volume colective (a se vedea, de pildă, eseul memorialistic „Acasă”, din volumul Cum să fii fericit în România, Humanitas, 2017), interviuri sau emisiuni TV. Jurnalului fericirii i-a consacrat două articole: „Jurnalul fericirii”, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2/1992, pp. 85-88 și „Hamlet și Jurnalul fericirii”, în volumul Cultura ca interior (ed. cit., pp. 228-233). N. Steinhardt a dedicat o cronică volumului de versuri Imaginația ecoului de Monica Pillat (Cartea Românească, 1981), publicată în Orizont, nr. 2 (724)/15 ianuarie 1982, p. 3, și reluată, cu titlul „O poezie sătulă de zile, dar nu de viață”, în Critică la persoana întâi (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983/Mănăstirea Rohia-Polirom, Iași, 2011).

O prietenie născută și fortificată, așadar, în circumstanțe dramatice, care stă sub semnul afecțiunii, al credinței, al libertății și al beatitudinii intelectuale. Nu în ultimul rând, sub semnul ludicului, cum se poate vedea și din cele două scrisori (care provin din arhiva doamnei Monica Pillat, căreia îi mulțumesc pe această cale).

Scrisorile sunt adnotate conform protocolului editorial care stă la baza Integralei N. Steinhardt.

*Către Monica Pillat *

14 Mai 1968

Dragă duduie Monica,

Pentru un aprig cetitor al lui Boris Vian, Raymond Queneau și Lewis Carroll, ivirea în românește a unei cărți [E vorba de romanul pentru copii Cei 13 și Misterul (inspirat din poveștile născocite de Dinu Pillat pentru Monica în perioada copilăriei acesteia), publicat în 1968 la Editura Tineretului, carte recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor la secțiunea „Literatură pentru copii”. N.m., G.A.], în care gingășia, dragostea de animale (și familiaritatea cu ele), simțul misterului, setea de aventură, acuitatea uitatului iz al uliței copilăriei, spectacolul absurdului, istețimea care se ascunde sub mulcomeală, nevinovăția care știe mai mult decât acra și seaca înțelepciune a dezamăgiților (în sens cât mai propriu), curajul afirmării încrederii în minuni și fantastic, joaca de-a cuvintele, obsesia mustăților pisicii alcătuiesc laolaltă un amalgam încântător și dătător de euforie.

Dă-mi voie să-ți spun bucuria mea ca cetitor și recunoștința mea ca „beneficiar” al volumului oferit cu atâta gentilețe și promptitudine și cu o atât de dulce dedicație.

Tatăl d-tale, duduie Monica, a fost și este cu mine uimitor, covârșitor și înduioșător de bun.

Iată că îi datorez – pe lângă multe altele – și prilejul de a te fi cunoscut și a fi petrecut – mai devreme ca cetitorii ceilalți – clipe de duioșie și rafinată sfătoșenie în minuni și fantastic, joaca de-a cuvintele, tovărășia unor eroi (pardon, indivizi) pe care la orice aparentă vârstă suntem gata să-i aflăm lângă noi, mereu proaspeți, mereu veseli (chiar dacă-s triști), mereu nepăsători de deșertăciunile lumii, furișându-se mereu departe de obositele noastre pretenții de înțelegere rațională.

Cartea dtale mi s-a părut iute ca isma și blândă ca mierea, jucăușă ca noul val, sprintenă și inteligentă ca tot ce e mioritic și liniștitoare ca toate basmele și romanele polițiste care știm că ne duc într-o lume unde – până la urmă – toate vor fi bune.

Frazele: „Principalul e să-ți vezi de treabă și din când în când să te oprești și să te uiți puțin cruciș” și „Principalul e ca în viață să nu înțelegi nimic și dacă tot înțelegi ceva, trebuie să te faci că nu pricepi ce înțelegi” [Replici rostite în roman de către măgarul Petcu cel blând. N.m., G.A.] mi-au fost întotdeauna principii călăuzitoare. E ușor de înțeles cât de bucuros am fost găsindu-le consemnate în scris, după rostirea unui măgar.

Cetind cartea pe îndelete am constatat ce biruință grafică este, din toate punctele de vedere: al hârtiei, al punerii în pagină, al corpului de literă, al chenarelor cu fundițe, al ilustrațiilor (excelente).

Nu râde prea tare, duduie Monica, de cele scrise mai sus de bătrânul d-tale cetitor și binevoiește a crede că rămâne al d-tale devotat și recunoscător,

Nicu Steinhardt

Iubite Iepure [Aluzie la personajul din poveștile despre o familie de iepuri, compuse de Dinu Pillat pentru fetița sa, Monica. N.m., G.A.],

O pisică cu Mustăți și un bătrân Lup de Mare te salută cu drag și te așteaptă cu bucurie. Pisica se numește Fulguleț și a împlinit un an, iar Lupul de Mare este însuși bătrânul și fidelul tău prieten și admirator, Nicu, lup de mare la drept vorbind în devenire doar; căci te așteaptă o surpriză (O SURPRIZĂ) la venirea ta aici! Deasemeni și pe maică-ta, pe care o așteaptă cu drag și nerăbdare nu numai subsemnatul Lup, ci și mânăstirile Bucovinei și alertatele rude ale fostului meu tovarăș de pârnaie, Gavrilă Vatamaniuc. [Conducător al grupului de partizani anticomuniști din Bucovina, care a acționat în perioada 1949-1955. Arestat la 18 octombrie 1955, a fost judecat la 30 iulie 1956 și condamnat la muncă silnică pe viață. A fost eliberat în 1964, în urma decretului de amnistiere a deținuților politici. Coleg de închisoare cu N. Steinhardt, au păstrat legăturile de prietenie și după ieșirea din detenție. N.m., G.A.]

Văratecul, iubite și prea înălțate Iepure, este ca și altădată frumos și mult liniștit, dar și tare ploios. Se țin ploile lanț de el și de făpturile ce-l locuiesc în pofida clopotelor cu sârguință și destoinicie trase de maici și de surori.

Soarele, ascuns sub nori grei, așteaptă – zâmbind pe sub mustăți – să vie fermecatul Iepure, copilul Său predilect, ca să ni se arate și nouă, viețuitoarelor de rând.

Al tău and ever yours

Bătrân Lup de mare (în devenire)

P.S. Îți dezvălui eu secretul la închiderea scrisorii: Nicu și-a lăsat barbă.

George ARDELEANU

Conf. univ. dr., Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere, Universitatea din București. Vicepreședinte al Fundației N. Steinhardt, George este autor, printre altele, al monografiei N. Steinhardt și paradoxurile libertății (Humanitas, 2009) și membru în colectivul editorial al Integralei N. Steinhardt, Mănăstirea Rohia-Polirom (din care până în prezent au apărut 19 volume). Colaborator la realizarea aparatului critic al ediției spaniole a Jurnalului fericirii (El diario de la felicidad, Ediciones Sigueme, Salamanca, 2007) și editor al variantei inedite a Jurnalului fericirii (Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia, Polirom, 2012). Coeditor, împreună cu Monica Pillat, al Integralei Dinu Pillat, Humanitas, 2010-2015 (6 volume).

NOUA LITERATURĂ

O știam pe Iulia MICU SIMUȚ ca pe un eseist rafinat, iar acum i-am citit proza și sunt atât de încântată, încât trebuie s-o spun și public: Strada Luminii Nr. 2A este o povestire frumoasă și scrisă cu voluptate. Ceea ce te frapează, în ciuda subiectului care mizează pe zona stranie a vieții, este veridicitatea extraordinară. Dar scrisul Iuliei este înrudit cu al poeziei, vine dintr-o realitate care îi poartă amprenta. E ceva descins din Doctor Faustus (Mann fiind și romancierul ei preferat), care ajunge subtil aproape de Materiile întunecate ale lui Philip Pullman. Tensionată, inteligentă, învăluitoare. Oarecum înrudită cu proza lui Tudor Runcanu, alt prozator pe care-l iubesc maxim.

Doina RUȘTI

EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII

Expoziția Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, alcătuită din fotografii realizate cu drona de antropologul Cătălin D. Constantin, își continuă itinerariul început anii trecuți. Irlanda este cea de-a noua țară care găzduiește expoziția.

Proiectul de antropologie vizuală poate fi văzut, până pe 29 august 2020, la sediul Irish Architectural Archive, într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stilul epocii georgiene din Dublin, situată la doar câteva numere distanță de casa în care a locuit Oscar Wilde, în Merrion Square no. 45, cea mai veche piață a capitalei irlandeze.

Mai multe despre proiect: www.intothesquare.org

Recomandat de OPTm

Catrinel POPA recomandă

La sfârșitul lecturii parcă îți vine să mai cauți o altă carte de-a autorului (după ce am citit mai demult Moartea pinguinului și Legea melcului, mă grăbesc să încep Lăptarul de la miezul nopții). Presimt că voi râde copios. Printre lacrimi.          

Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Pitești, Editura Paralela 45, 2019

Anton Pann, prin București. Cultura in direct, MNLR

Alexandra NICULESCU recomandă

Jordi NOPCA – En la sombra ( În umbră)

Este o carte ambițioasă despre identitatea personală în zilele noastre. Vara lui 2011: Pere, un tânăr din Barcelona locuiește cu părinții, ascultă muzică electronică, lucrează la un proiect cultural și are întâlniri cu Kate, o violonistă britanică, în timp ce fratele lui, Joan, este deja profesor, dar are și un fel de viață secretă, care nu-l afectează doar pe el. Cam asta este tema centrală: rivalitatea fraților, pe lângă criza economică. Frații sunt ca două râuri sau ca două mașini care au alte drumuri de parcurs și totuși se întâlnesc din când în când. Nopca a scris cartea în catalană, a încercat să combine drama cu ironia, și spune că se simte invizibil ca scriitor, deși a avut mare succes cu volumul de povestiri Vente a casa (Vino acasă), din 2015.

Expoziție-eveniment: Constantin CIOC - Museikon, Alba Iulia. La vernisaj a vorbit Cristina BOGDAN

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

CĂRȚI vechi, lecturi actuale

Eu încă mă surprind găsind dificilă întoarcerea la realitate, după ce citesc o carte densă, iar Zenobia lui Gellu Naum îmi pare a fi una dintre cărțile care nu încearcă să creeze o realitate, ci să o descopere, să o ajute să ne nască. Mai că auzi cum foșnesc oamenii și lucrurile, ai senzația aproape palpabilă că, dacă îți treci degetele peste cuvinte, vezi întrega viață din carte. Adesea nici nu mai știi dacă ai dezlipit pelicula de pe ficțiune sau dacă nu era decât o pliu al realității.

Zenobia e Limbaj, oamenii ar putea lesne să meargă năuci pe stradă și să strige pagini întregi cu voce tare azi, pentru ca mâine doar să și le spună cu voce ștearsă, dacă simt că își respiră tânguirea sau că le e urât în ei. Căci e o carte din care fraza răstită țâșnește, la timpul potrivit, de sub învelișul deloc fragil al poeziei.

Sanda OPRESCU

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

CARTE DE VACANȚĂ

Anul BEETHOVEN

Noutăți

„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale. Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.

Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini.

Copyright © optmotive.ro