Invitații lui Zenob: Marius DONICI

Cu multă vreme în urmă m-am întâlnit cu Marius pe strada Batiște, colț cu G-ral Praporgescu. Hai, Zenob, m-a îndemnat el, vino să filmăm ceva din balconul clădirii ăsteia! Nu vedeam cum am fi putut să intrăm acolo, dar până la urmă n-a fost greu. Era un edificiu de cărămidă, ceva vechi, cu balconașe albe, rotunde. Marius umbla pe-atunci cu un raglan de piele și-avea părul lung. Prin urmare, oriunde ne duceam, el sărea imediat în ochi, iar pe mine nu mă vedea nimeni. Am trecut prin câteva încăperi, cu toți ochii pe noi, adică pe el, iar când am ajuns în balcon, mi-a spus: pe strada asta, care acum se numește Louis Calderon, trecea o apă pe vremuri, dacă ești atent, de-aici de sus, îi mai poți urmări cursul, care se răsucește până la Piața Rosetti. A luat două cadre, iar când am văzut filmul, ceva mai târziu, pe asfaltul acelei străzi se vedeau niște cârduri de gâște. Cum ziceai că se numea apa aia? am întrebat eu. Bucureștioara se numea, a zis el, nu e greu de ținut minte.

Zenob

Vorbește-mi despre hainele tale preferate, despre hainele ocolite!

Cea mai bună relație o am cu ochelarii. Tot ceea ce probez îmi vine bine. Nu există rame nepotrivite, încât uneori mă gândesc c-aș fi putut să mă fac manechin de prezentare a ochelarilor. Am făcut și-un pariu cu prietenii, că n-o să-mi găsească niciunul ochelari care să mă dezavantajeze ori care să mă facă s-arăt nașpa. Am de toate soiurile: clasici, avangardiști, în formă de steluță sau ca Di Caprio în Aviatorul. Toți mi se potrivesc.

De asemenea, am o curea, alături de care am trecut prin multe. Este obiectul la care țin cel mai mult. Am primit-o cadou de la tatăl meu, pe când aveam 14 ani și-o păstrez încă. Este o legătură importantă cu trecutul dar și un obiect care îmi dă siguranță.

Nu-mi plac șepcile, pălăriile. Mi se par penibile, îmi strică imaginea. O singură pălărie am acceptat, una de pai, într-o nuanță deschisă, ceva ca a lui Van Gogh, puțin mai mică. M-am împrietenit cu ea și-am purtat-o o perioadă.

Ce personaj de ficțiune ai invita la un vin?

Nu stau pe gânduri în privința asta! Aș sta la un vin cu Greuceanu. Este un personaj filmic, cu multă personalitate și efecte garantat pozitive asupra mea. Mi-am botezat și camera de filmat după el. Am o mașină, pe nume Mioara și un Lumix, îl știi, un GH5, pe care l-am botezt Greuceanu. Cum am văzut aparatul, mi-a și venit în minte numele, pentru că e mic, îndesat și greu! I se potrivește la fix!

Ai fost vreodată victima unei ironii memorabile?

Oh - de câte ori! Eram la filmări la Tatăl fantomă (r. Lucian Georgescu), prin Bucovina. În jur era pustiu, nici țipenie de om. Numai pădure și dealuri în zare. Pentru mine a fost primul lung metraj, prima experiență într-o echipă mare, prima filmare de durată mai mare. Țin minte că eram într-o pauză. Mâncam, beam ceva, risipiți pe la umbra copacilor. Apoi a apărut un tip de la lumini și-a-ntrebat, mi s-a părut mie că spre mine: E careva care știe engleza? Era o întrebare cam aiurea pentru pustietatea în care ne găseam, dar m-am gândit că poate se întâlnise cu niște turiști, așa c-am răspuns cu solicitudine: Știu eu! Mi-a făcut semn să-l urmez și-am luat-o imediat după el, nu prea departe. Voia să mut din loc un generator, care era greu ca dracu’. Mi-am dat seama că mă ironizase. Chestia asta face parte din limbajul intern al unei echipe de filmare, iar eu fiind la început n-aveam habar. Când auzi pe cineva întrebând dacă știe cineva franceza sau o limbă de circulație, precis are nevoie de ajutor și toți inițiații tac mâlc, în schimb, nou-venitul pică de papagal, cum am picat eu. Tot de jargonul echipei ține și îndemnul de-a aprinde farfala, care e de fapt o pânză, nu se poate aprinde. Ironiile de genul ăsta fac parte din inițiere, sunt etape obligatorii.

ZENOB

Zenob face parte din grupul „Perucile verzi”.

NOUA LITERATURĂ

O știam pe Iulia MICU SIMUȚ ca pe un eseist rafinat, iar acum i-am citit proza și sunt atât de încântată, încât trebuie s-o spun și public: Strada Luminii Nr. 2A este o povestire frumoasă și scrisă cu voluptate. Ceea ce te frapează, în ciuda subiectului care mizează pe zona stranie a vieții, este veridicitatea extraordinară. Dar scrisul Iuliei este înrudit cu al poeziei, vine dintr-o realitate care îi poartă amprenta. E ceva descins din Doctor Faustus (Mann fiind și romancierul ei preferat), care ajunge subtil aproape de Materiile întunecate ale lui Philip Pullman. Tensionată, inteligentă, învăluitoare. Oarecum înrudită cu proza lui Tudor Runcanu, alt prozator pe care-l iubesc maxim.

Doina RUȘTI

EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII

Expoziția Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, alcătuită din fotografii realizate cu drona de antropologul Cătălin D. Constantin, își continuă itinerariul început anii trecuți. Irlanda este cea de-a noua țară care găzduiește expoziția.

Proiectul de antropologie vizuală poate fi văzut, până pe 29 august 2020, la sediul Irish Architectural Archive, într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stilul epocii georgiene din Dublin, situată la doar câteva numere distanță de casa în care a locuit Oscar Wilde, în Merrion Square no. 45, cea mai veche piață a capitalei irlandeze.

Mai multe despre proiect: www.intothesquare.org

Recomandat de OPTm

Catrinel POPA recomandă

La sfârșitul lecturii parcă îți vine să mai cauți o altă carte de-a autorului (după ce am citit mai demult Moartea pinguinului și Legea melcului, mă grăbesc să încep Lăptarul de la miezul nopții). Presimt că voi râde copios. Printre lacrimi.          

Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Pitești, Editura Paralela 45, 2019

Anton Pann, prin București. Cultura in direct, MNLR

Alexandra NICULESCU recomandă

Jordi NOPCA – En la sombra ( În umbră)

Este o carte ambițioasă despre identitatea personală în zilele noastre. Vara lui 2011: Pere, un tânăr din Barcelona locuiește cu părinții, ascultă muzică electronică, lucrează la un proiect cultural și are întâlniri cu Kate, o violonistă britanică, în timp ce fratele lui, Joan, este deja profesor, dar are și un fel de viață secretă, care nu-l afectează doar pe el. Cam asta este tema centrală: rivalitatea fraților, pe lângă criza economică. Frații sunt ca două râuri sau ca două mașini care au alte drumuri de parcurs și totuși se întâlnesc din când în când. Nopca a scris cartea în catalană, a încercat să combine drama cu ironia, și spune că se simte invizibil ca scriitor, deși a avut mare succes cu volumul de povestiri Vente a casa (Vino acasă), din 2015.

Expoziție-eveniment: Constantin CIOC - Museikon, Alba Iulia. La vernisaj a vorbit Cristina BOGDAN

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

CĂRȚI vechi, lecturi actuale

Eu încă mă surprind găsind dificilă întoarcerea la realitate, după ce citesc o carte densă, iar Zenobia lui Gellu Naum îmi pare a fi una dintre cărțile care nu încearcă să creeze o realitate, ci să o descopere, să o ajute să ne nască. Mai că auzi cum foșnesc oamenii și lucrurile, ai senzația aproape palpabilă că, dacă îți treci degetele peste cuvinte, vezi întrega viață din carte. Adesea nici nu mai știi dacă ai dezlipit pelicula de pe ficțiune sau dacă nu era decât o pliu al realității.

Zenobia e Limbaj, oamenii ar putea lesne să meargă năuci pe stradă și să strige pagini întregi cu voce tare azi, pentru ca mâine doar să și le spună cu voce ștearsă, dacă simt că își respiră tânguirea sau că le e urât în ei. Căci e o carte din care fraza răstită țâșnește, la timpul potrivit, de sub învelișul deloc fragil al poeziei.

Sanda OPRESCU

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

CARTE DE VACANȚĂ

Anul BEETHOVEN

Noutăți

„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale. Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.

Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini.

Copyright © optmotive.ro