Omul de castane

"E o carte pe care n‑o poți lăsa din mână, dar care te va face să eziți înainte să dai pagina, atât de tulburătoare este”, concluzionează Kirkus Review când vine vorba de excelentul volum de debut al danezului Søren Sveistrup, cunoscut de toată lumea ca scenarist al serialului „Crima” (Forbrydelsen), cel care mai apoi a fost adaptat și de Netflix pentru publicul american, cu o nouă distribuție, o nouă poveste și o atmosferă complet diferită de original.

Și chiar așa și este: odată ce-ai început acest înspăimântător crime nordic, nici că-l mai poți lăsa din mână, în ciuda celor peste șase sute de pagini de acțiune și de crime monstruoase ce izbutesc adesea să-ți ridice părul pe ceafă.

E sfârșit de noiembrie, 1989, iar la o fermă de pe o insulă daneză are loc un măcel cumplit: o întreagă familie este căsăpită, copiii, soția, polițistul gata să se pensioneze care venise până acolo doar pentru un apel de rutină, într-un acces de nebunie complet inexplicabil ce-l are ca protagonist, se pare, pe capul familiei, care acum nu mai e de găsit. La fața locului sunt găsiți, aflăm ceva mai târziu, doi copii îngroziți, plus nenumărați omuleți de castane: figurine făcute din bețe de chibrit și castane, grămezi întregi răsfirate pe te miri unde.

În prezent, poliția daneză se confruntă cu uciderea unei femei, care este găsită cu mâna retezată și bătută crunt. Alături de cadavru este găsit un om de castane. Coincidență? Așa se pare. Femeia avea un băiețel cu niscaiva probleme psihice, iar concubinul, sosit în mare grabă dintr-o călătorie, este primul suspect.

Ministrul afacerilor sociale, Rosa Hartung, a avut o fiică (12 ani), răpită și ucisă în urmă cu un an. Criminalul este internat la secția de psihiatrie a unei închisori de maximă securitate, însă Rosa Hartung începe tocmai acum să primească scrisori de amenințare pline de ură, care le fac viața un calvar celor rămași: cei doi soți Hartung și fiul lor, Gustav.

Să fie cele două cazuri legate între ele? Dar cum anume, din moment ce ucigașul fetiței ministrului este închis bine? Și ce caută omul de castane la locul primei crime, dar, mai ales, ce caută pe acest om de castane amprenta însângerată a fetiței ucise cu un an în urmă, când ea ar trebui să fie moartă?

Un lucru devine clar când apare și cel de-al doilea cadavru, mama a două fetițe, ucisă într-un mod identic cu victima anterioară: mâna retezată, bătută crunt, ucisă și abandonată. Iar omul de castane este și el prezent acolo, mânjit cu amprenta însângerată a fetiței dispărute (și presupus ucise) în urmă cu un an: polițiștii au de-a face cu un criminal în serie, care a luat la ochi mame tinere.

Iar de cazul care pune pe jar întreaga poliție daneză ajung să se ocupe doi detectivi cu multă experiență: Naia Thulin, mamă a unei fetițe pe care o crește singură, și Mark Hess, un detectiv înzestrat cu fler, promovat la Europol, însă, pe moment suspendat și trimis cu coada între picioare acasă, la Copenhaga, ca măsură disciplinară pentru nu se știe ce năzbâtie, unde va trebui să se ocupe de ucigașul care lasă oameni de castane la locul faptei.

Cei doi însă nu se înțeleg absolut deloc, au firi mult prea diferite, el e mereu absent, cu mintea în altă parte, asta când se deranjează să se prezinte la câte un interogatoriu, analiză de probe sau autopsie. Thulin, pe de altă parte, vrea să lase o impresie bună la ultimul ei caz ca polițist criminalist, căci imediat urmează să se transfere la Departamentul de Criminalistică Cibernetică. Însă până atunci trebuie să rezolve cazul ucigașului în serie care a ajuns să terorizeze capitala Danemarcei.

Lucru deloc ușor însă, căci au de-a face nu doar cu o minte diabolică și deranjată, ci cu un adevărat geniu al crimei. Da, ați citit bine, Sveistrup imaginează aici un maestru păpușar care nu doar că pune pe jar toată poliția, ucigând cu sânge rece femei nevinovate, punând în scenă acte de o cruzime înfiorătoare chiar sub nasul polițiștilor.

Un adevărat geniu malefic plin de imaginație, doi detectivi care nu se înțeleg sub nicio formă, unul cu gândul la copil, dar și la caz, ca să impresioneze, altul, mereu cu mintea în altă parte, mucalit și sobru, cu o armată de demoni în desagă și un caracter puțin spus dificil, dar care se vede că a fost, odată, spaima infractorilor. Mark Hess nu pare cel mai atrăgător personaj. E greu să te apropii de el, însă primim până la urmă și explicația cuvenită pentru halul în care a ajuns. Nițel lacrimogenă și, poate, și previzibilă, însă perfect firească până la urmă.

Autorul se joacă extrem de abil cu mintea cititorului, imaginându-și scene de o cruzime ce te lasă mască, dozând suspansul și frustrându-te prin alternarea de situații încărcate de tensiune, în care când să aibă loc marea dezvăluire, te trezești că se sare la o altă scenă, că trebuie iar să faci un mic ocol ca să primești prăjitura la care ai tot dreptul din lume. Și când chiar crezi că l-ai dibuit pe criminal, ei bine, afli că nicicând nu te-ai înșelat mai tare, că deși indiciile erau acolo, adevărul era de fapt tot departe.

Secrete din trecut, abuzuri oribile, copii chinuiți și maltratați, răpiri și sechestrări și acte meschine care au distrus destine. Totul e vechi și totul e nou, autorități care nu-și fac treaba, din care cauză au de suferit tocmai cele mai nevinovate suflete. Problema imigrației e pusă și ea pe tapet încă o dată, iar geniul crimei își freacă mâinile satisfăcut, căci reușește mereu să le râdă în nas polițiștilor. Și pare că doar Hess e conștient că spoiala de succes de care s-au acoperit polițiștii e de fapt doar atât: o amăgire.

O poveste recomandată celor care nu sunt slabi de inimă, care au stomacul tare și care rezistă bine în fața unor scene aproape horror.

Narațiunea curge lin, fără sincope, traducătoarea a făcut o treabă excelentă, pentru care merită toată admirația. Iar Søren Sveistrup, care a șlefuit vreme de douăzeci de ani această poveste, merită pe deplin un loc de onoare în rândul scriitorilor de crime scandinavi. Omul de castane se concentrează și pe anchetă, pe proceduri, ceea ce nu e deloc un lucru rău, neuitând însă poveștile protagoniștilor, cele care te fac să dai pagină după pagină. Recomandată!

Søren Sveistrup - Omul de castane, Editura Trei, colecția Fiction Connection, trad. Simina Răchițeanu

Liviu SZÖKE

Traducător, cronicar de carte, influencer.

NOUA LITERATURĂ

O știam pe Iulia MICU SIMUȚ ca pe un eseist rafinat, iar acum i-am citit proza și sunt atât de încântată, încât trebuie s-o spun și public: Strada Luminii Nr. 2A este o povestire frumoasă și scrisă cu voluptate. Ceea ce te frapează, în ciuda subiectului care mizează pe zona stranie a vieții, este veridicitatea extraordinară. Dar scrisul Iuliei este înrudit cu al poeziei, vine dintr-o realitate care îi poartă amprenta. E ceva descins din Doctor Faustus (Mann fiind și romancierul ei preferat), care ajunge subtil aproape de Materiile întunecate ale lui Philip Pullman. Tensionată, inteligentă, învăluitoare. Oarecum înrudită cu proza lui Tudor Runcanu, alt prozator pe care-l iubesc maxim.

Doina RUȘTI

EVENIMENTUL SĂPTĂMÂNII

Expoziția Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, alcătuită din fotografii realizate cu drona de antropologul Cătălin D. Constantin, își continuă itinerariul început anii trecuți. Irlanda este cea de-a noua țară care găzduiește expoziția.

Proiectul de antropologie vizuală poate fi văzut, până pe 29 august 2020, la sediul Irish Architectural Archive, într-una dintre cele mai frumoase clădiri în stilul epocii georgiene din Dublin, situată la doar câteva numere distanță de casa în care a locuit Oscar Wilde, în Merrion Square no. 45, cea mai veche piață a capitalei irlandeze.

Mai multe despre proiect: www.intothesquare.org

Recomandat de OPTm

Catrinel POPA recomandă

La sfârșitul lecturii parcă îți vine să mai cauți o altă carte de-a autorului (după ce am citit mai demult Moartea pinguinului și Legea melcului, mă grăbesc să încep Lăptarul de la miezul nopții). Presimt că voi râde copios. Printre lacrimi.          

Andrei Kurkov, Grădinarul din Oceakov. Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Pitești, Editura Paralela 45, 2019

Anton Pann, prin București. Cultura in direct, MNLR

Alexandra NICULESCU recomandă

Jordi NOPCA – En la sombra ( În umbră)

Este o carte ambițioasă despre identitatea personală în zilele noastre. Vara lui 2011: Pere, un tânăr din Barcelona locuiește cu părinții, ascultă muzică electronică, lucrează la un proiect cultural și are întâlniri cu Kate, o violonistă britanică, în timp ce fratele lui, Joan, este deja profesor, dar are și un fel de viață secretă, care nu-l afectează doar pe el. Cam asta este tema centrală: rivalitatea fraților, pe lângă criza economică. Frații sunt ca două râuri sau ca două mașini care au alte drumuri de parcurs și totuși se întâlnesc din când în când. Nopca a scris cartea în catalană, a încercat să combine drama cu ironia, și spune că se simte invizibil ca scriitor, deși a avut mare succes cu volumul de povestiri Vente a casa (Vino acasă), din 2015.

Expoziție-eveniment: Constantin CIOC - Museikon, Alba Iulia. La vernisaj a vorbit Cristina BOGDAN

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

CĂRȚI vechi, lecturi actuale

Eu încă mă surprind găsind dificilă întoarcerea la realitate, după ce citesc o carte densă, iar Zenobia lui Gellu Naum îmi pare a fi una dintre cărțile care nu încearcă să creeze o realitate, ci să o descopere, să o ajute să ne nască. Mai că auzi cum foșnesc oamenii și lucrurile, ai senzația aproape palpabilă că, dacă îți treci degetele peste cuvinte, vezi întrega viață din carte. Adesea nici nu mai știi dacă ai dezlipit pelicula de pe ficțiune sau dacă nu era decât o pliu al realității.

Zenobia e Limbaj, oamenii ar putea lesne să meargă năuci pe stradă și să strige pagini întregi cu voce tare azi, pentru ca mâine doar să și le spună cu voce ștearsă, dacă simt că își respiră tânguirea sau că le e urât în ei. Căci e o carte din care fraza răstită țâșnește, la timpul potrivit, de sub învelișul deloc fragil al poeziei.

Sanda OPRESCU

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

CARTE DE VACANȚĂ

Anul BEETHOVEN

Noutăți

„Cu iubire tandră, Elisabeta” – „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale. Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu.

Humanitas, 2020, volumul I: 1869-1888, 376 pagini.

Copyright © optmotive.ro