„Ne vom plămădi puterea și vom deveni din nou primii. Nu primii dacă. Nu primii dar. Ci primii, pur și simplu. Nu vreau ca lumea să se întrebe ce face [Rusia]. Vreau să se întrebe ce fac Statele Unite.”

Citatul este extras din cartea lui Michael R. Beschloss, The Crisis Years (1991) și anticipează perfect iraționalele tirade ale lui Donald Trump, purtând obsedantul refren „America first”. Fragmentul îi aparține însă unui președinte care se bucură de o glorie postumă absolut nemeritată, fie numai pentru că este arhitectul real al războiului de agresiune din Vietnam: John F. Kennedy.

...

Despre scriitorul Paul Georgescu se vorbește foarte puțin în ultima vreme. Nici una dintre cărțile sale nu a fost reeditată, după știința mea, în perioada postdecembristă, iar numele autorului este menționat destul de rar în articole sau în studii critice. Ce-i drept, e pomenit din când și când în paginile memorialistice ale unor confrați scriitori (Ștefan Agopian, Ion Simuț), în schimbul epistolar dintre Matei Călinescu și Ion Vianu (Amintiri în dialog) sau, mai recent, într-o remarcabilă suită de articole (încadrabile genului critifiction), marca Bogdan-Alexandru Stănescu (Kir Pavel. Portretul unui scriitor român).

...

Ana NICULESCU este director de comunicare la Librăriile Cărturești. Adică, intri într-o librărie, deschizi o carte și se aude imediat vocea Anei. Bineînțeles, treci mai departe, dai filele, prefăcându-te că n-ai auzit, dar, după câteva pagini, găsești o scrisoare, unul dintre acele plicuri împodobite cu timbre poștale, acoperit cu scris caligrafic. Normal, încerci să-l deschizi, așa am făcut eu, dar plicul oftează. Siderat, îl abandonezi, însă, plicul acela, care făcuse mofturi, se deschide singur, foșnind, iar din lumea lui nesfârșită, cu parfum de cerneală, apare Ana. Nu știu ce-ați face voi, dar eu i-am pus trei ...

Înainte să-nceapă totul, încercam să schițez subiectul unei cercetări posibile asupra noțiunii de distanțare în domeniul traducerii.

Izolasem (!) într-un ambalaj din plastic, plin de bicarbonat de sodiu, cartea Éthique de Robinson care mi-ajunsese în cutia poștală cu un miros înfiorător, de mucegai, de spațiu închis; culmea pentru un text care deschide atâtea portițe! Est vorba despre versiunea franceză a celebrei Minima moralia (Elemente pentru o etică a intervalului) de Andrei Pleșu, cumpărată de pe un site cu cărți la mâna a-doua (cartea fiind epuizată), cu scopul de a studia versiunea franceză în comparație cu cea românească, pe care o știu de mai bine ...

Luna tace ca și cum toți ar fi pentru totdeauna și ea nicăieri, niciodată.
Pare să simtă un fel de atenție, ca lumina, pentru tot.
Uite ce peisaje - își spune singură - ce viziuni!

Numai cind te vede pe tine tace de tot, numai la tine nu se poate uita
...

Cel mai adesea, frica este alimentată de ceea ce ar putea să se întâmple și nu de prezentul întâmplării, ca în povestea drobului de sare. Omul amenințat se plasează de la început în situația unui pacient paralizat de frică, așteptând un ajutor divin. Nu acționează, însă mintea lui este stimulată să creeze un suport imaginar, care susține această teroare. Gesturi, obiecte, cuvinte. Semnul crucii, fața unui animal totemic sau hârtie albastră în geamuri, pe care o puneau bucureștenii pe timp de ciumă, bazându-se pe o veche credință - ce faceți din toate acestea ca să vă conectați la lumea arhaică, în caz că sunteți ameninațați?

...

Virusul COVID-19 schimbă modul de viață al oamenilor printr-un nou experiment. S-a impus claustrarea la domiciliu într-un timp scurt, fără pregătire, cum se întâmplă pentru prevenirea unor calamități, cutremure, inundații etc. În câteva ore ne-am adaptat noilor reguli, făcând provizii ca în timp de război și transferându-ne în spațiul virtual. Aparent, viața își încetinește ritmul și restructurează relațiile interumane. Virusul sufocă plămânii, dar favorizează, paradoxal, însănătoșirea planetei. Specialiștii spun că după reluarea vieții sociale va exista o tendință spre de-globalizare. Până atunci, oamenii se închid în case și își trăiesc experiența personală.

...

Europa Centrală a fost mereu un spațiu controversat, fie el geografic sau literar. Cartografii îl delimitează ca teritoriu situat între estul și vestul Europei, supus deseori fărâmițărilor teritoriale, dar alți cercetători vorbesc despre un loc dominat de multiculturalitate, pluralism, toleranță, dar și de regretul de a fi despărțit de Occident, de dorința integrării sau de amintirea comună a trăirii unor destine tragice.

Literatura spațiului poartă amprenta memoriei sale controversate. Romanele, întotdeuna bine scrise, au un parcurs epic confuz, bazat pe reflecție filosofică asupra vieții, a sufletului și a destinului, pe o lipsă de încredere în reguli, ...

Mai întâi, un scurt privilege checking obligatoriu: sigur că a lucra în universitate nu-i chiar cel mai rău lucru din lume. Chiar dacă, după cum știm din Seinfeld și cei mai mulți, din proprie experiență, vorbitul și ținutul de discursuri în public sunt groaza cea mai mare pentru cei mai mulți dintre oameni, moartea clasându-se doar pe locul 2 în topul fricilor contemporane – ceea ce înseamnă, concluziona Jerry, că dacă chiar trebuie să mergi la o înmormântare, e preferabil să fii cel din sicriu și nu cel care trebuie să țină predica (ceea ce rezonează oarecum și cu sentimentele mele când pornesc spre cursuri) –; cu tot acest mare inconvenient, cu stresul său cât se poate de real și legitim, universitatea rămâne neîndoielnic un loc privilegiat pe piața muncii ...

În ultimele zile m-am tot gândit ce îmi lipsește cel mai mult în această perioadă, dincolo de bucuria de a face planuri de viitor, de a hoinări pe străzi și de a savura o cafea la o terasă însorită. Cel mai tare mi se strânge inima când văd cum s-au golit sălile de spectacol, cât de puternic avariată este lumea teatrului, în ciuda bunăvoinței cu care mari teatre și companii celebre din lume ne oferă online reprezentații pe care poate nu am fi avut prilejul să le vedem în condiții normale, dată fiind distanța sau lipsa de accesibilitate materială a unora dintre ele. Pentru toate aceste lipsuri erau festivalurile care ne ofereau în concentrație mare must see-urile scenei europene și internaționale.

...

Cineva undeva călătorește furios înspre tine,
cu o viteză incredibilă, călătorește noapte și zi
prin viscole și prin arșița deșertului,
prin torente, prin strîmtori.
Va ști să te găsească,
să te recunoască dacă te vede,
să-ți dea ce are să-ți dea?

Pe aici nu crește mai nimic,
și totuși grînarele dau pe dinafară de grîne,
...

Pentru mine, meloman afon, anul 2020 trebuia să debuteze sub auspicii regale. În decembrie se împlinesc 250 de ani de la nașterea Titanului din Bonn. Pregătirile au început din 2019. Orchestrele importante s-au gândit la programul sărbătoririi marelui compozitor german. Mă imaginam, într-un delir onirico-fantastic, cu rucsacul în spinare, călătorind la New York, Milano, Beijing, Sao Paolo, Reykjavik, pentru ca în toamnă să ajung la București la Festivalul „George Enescu”.

S-au realizat proiecte în cooperare internațională, s-au făcut anunțuri grandioase, cu orchestre, cunoscute sau mai puțin cunoscute, cu dirijori celebri ...

Dincolo de „saga de familie, bildungsroman și epopee de familie”, paradigme interpretative identificate de Radu Pavel Gheo pe coperta a patra a cărții, recentul roman semnat de scriitorul timișorean Alexandru Potcoavă, Viața și întoarcerea unui Halle (Editura Polirom, București, 2019) încurajează cu siguranță și alte registre de analiză, probându-și astfel șarmul, persuasiunea și generozitatea palierelor de lectură, fie că e parcurs de un cititor avizat, fie că e consumat de unul ingenuu; volumul rostește în aceeași proporție și o istorie personală și, prin extensie, una colectivă, a unui eu ce se încăpățânează să se sustragă compromisului și confortabilului moral, social, eu ce se va articula la un moment dat, sub presiunea istoriei ingrate, ca ...

Și a fost seară, și a fost dimineață. Ne-am trezit brusc din lumea reală în online. Sălile de seminar și amfiteatrele au rămas în urmă, ca un fel de paradis din care am fost alungați de „mușcătura” unei făpturi minuscule, invizibile pentru ochiul liber și cu denumire regală (sau de bere mexicană, cum vreți să considerați) – Corona(virus). Am căzut așadar prin văgăunile programului Moodle, am pășit mai timid sau mai sigur pe cărările așternute de Zoom sau de Google Meet înaintea noastră, ne-am rătăcit printre lianele comentariilor de pe grupurile de WhatsApp sau de Facebook, am descoperit Mentimeter și-am hălăduit jucăuș prin Kahoot.

...