Călătoria oamenilor cărții

Europa Centrală a fost mereu un spațiu controversat, fie el geografic sau literar. Cartografii îl delimitează ca teritoriu situat între estul și vestul Europei, supus deseori fărâmițărilor teritoriale, dar alți cercetători vorbesc despre un loc dominat de multiculturalitate, pluralism, toleranță, dar și de regretul de a fi despărțit de Occident, de dorința integrării sau de amintirea comună a trăirii unor destine tragice.

Literatura spațiului poartă amprenta memoriei sale controversate. Romanele, întotdeuna bine scrise, au un parcurs epic confuz, bazat pe reflecție filosofică asupra vieții, a sufletului și a destinului, pe o lipsă de încredere în reguli, în puterea lor salvatoare și, în același timp, pe tendința de a înfrânge ceea ce tocmai s-a inventat, cu impresia persistentă că în fiecare moment ceva e greșit. Lipsa liniarității se poate observa și la nivel psihologic, totul este deconstruit, nu mai există răbdare, acumulare, nici la nivel sentimental, de fapt, trecutul nu trece, rămâne mereu crud în sufletul oamenilor.

În acest spațiu cultural se înscrie și poloneza Olga Tokarczuk, celebra scriitoare care a câștigat premiul Nobel pentru literatură în anul 2018. Primul ei roman, Călătoria oamenilor cărții (1993), se poate citi în traducerea lui Constantin Geambașu, într-o ediție apărută la Editura Polirom (2019).

Povestea pune în centru Cartea dăruită de Dumnezeu lui Adam, ,,în care a trecut perfecțiunea sa, nemărginirea și nesfârșitul său”, un fel de Graal, un obiect-cultură ce conține, conform legendelor, secretul cunoașterii absolute. Peste veacuri, dată mai întâi din mână în mână, aceasta a rămas ascunsă la un moment dat într-o mică mânăstire, la munte. Marchizul, de Chevillon, Berle și d'Albi, patru prieteni care fac parte dintr-o frăție, se hotărăsc să pornească în căutarea acesteia. Natura umană este, însă, schimbătoare, superficială, lipsită de perseverență și în adevărata călătorie pornește doar Marchizul. Lui i se alătură Veronica, o tânără curtezană și Gauche, vizitiul ingenuu, care nu poate vorbi.

Aflat la granița dintre parabola filosofică și poveste, romanul aduce în prim-plan o simbolistică bogată. Marchizul, fire rațională, pasionată de astrologie și alchimie, trimite către ambiția omului de a cunoaște elementul ultim, de a ajunge la cunoașterea absolută, deși aceasta îi este inaccesibilă. El primește cel mai mare măr (simbol al păcatului originar) de la Gauche de abia după ce moare, când oricum îi este inutil. Veronica e iraționalul, ea caută absolutul în iubire, ghidându-se după vise și presentimente. Episodul nunții în deșert, de exemplu, unde domină starea de așteptăre perpetuă (,,Toți așteptau ceva”) și teama de trecerea timpului (simbolizată de rochia îngălbenită brusc) o fac să-și dea seama că ceva nu este în regulă. Instinctiv, pune cap la cap semne în căutarea siguranței, dar nu o găsește. Ea este personajul care îmi pare a se apropia cel mai mult de mentalitatea central-europeană. Lipsa de încredere în viitor, dorința de integrare în societate (prin căsătorie), impresia perpetuă că ceva este greșit în realitate și așteptarea ce pare a-i domina trăirile sunt un argument în plus.

Ca orice femeie, Veronica credea în minuni. Dar tot minuni sunt și acelea ce nu se întâmplă niciodată. Chintesența minunii este așteptarea ei, iar aceasta e o stare naturală pentru Veronica.

Cugetările de acest fel nu se opresc însă la nivelul personajului, ele se repercutează asupra întregului univers literar, evidențiind discret ideea marginalității:

Inelele lui Saturn simbolizează mărginirea. Sunt niște cercuri blestemate care separă partea de întreg. Închid (...) pe om în timp (...) în destinul său care îi este pregătit încă înainte de a veni pe lume. Ele spun: Nu există ieșire, ești ceea ce ești și nu ceea ce dorești să fii. (...) De la Saturn vine toată suferința, fiindcă suferința se naște întotdeuna din sentimentul neputinței și al nemărginirii. (...) Toți copiii lui Saturn (...) trăiesc sentimentul mărginirii. Când se trezesc dimineața, mai întâi se miră că nu au murit noaptea (...). Resemnarea proprie doar obiectelor moarte îi face să revină în fiecare dimineață în lumea în care continuă să existe uși, încuietori, lanțuri, granițe, pașapoarte și limitarea oricărei măsurători a timpului.

Deconstrucția miturilor nu este nici ea abandonată. Printr-un tablou al lui Uccello (Sfântul George și dragonul), se reinterpretează povestea salvării fetei din ghearele balaurului:

Prințesa aceasta nu pare a fi deloc încarcerată. Ea este cea care îl supune pe balaur. Un astfel de balaur n-ar putea face rău nimănui. Mai degrabă cavalerul acesta....

Savoarea romanului este dată, însă, de stilul inconfundabil al scriitoarei. Narațiunea ia forma trăirilor interioare ale omului din timpul unei călătorii. Nu e importantă liniaritatea acesteia, ci ritmul poveștii, care nu e constant nici el: uneori dinamic, optimist, alteori, oscilant sau stins ca istoria zonei din care se trage scriitoarea. Nesiguranța se perpetuează în relația naratoare-cititor într-o notă ludică, privind importanța unui personaj sau a altuia.

Complex, în esența sa, romanul fascinează prin sensibilitatea și forța sa. Curajoasele idei despre marginalitate, jocul perpetuu, lipsa liniarității ritmice și psihologice, sentimentul nesiguranței, dar și oscilația construcție-deconstrucție sau neîncrederea în narator dinamizează conținutul, îl scot dintr-o stare de monotonie romantică și îl adaptează actualității contemporane. Călătoria oamenilor cărții este un roman al contrastelor care se atrag, al marginilor, dar și al integrării, al limitelor, dar și al libertății, un roman ce trăiește dincolo de spațiu, în propria psihologie saturniană care ne face să existăm intens, „împărțind realitatea cu tot felul de instrumente născocite în bucățele mici, care (Ce noroc!) ni se prefiră printre degete”...

Anca EFTENIE

Doctorandă a Universității de Vest din Timișoara, Anca este preocupată de literatura fantastică, printre studiile sale numărându-se Antipa și oglinda, Creaturi fantastice în operele lui Vasile Voiculescu s.a.

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Cartea săptămânii

Originile romantismului românesc

de Paul Cornea

Recomandată de

Bogdan Simion Cobzarul

Ioana PÂRVULESCU

la Biblioteca Națională

Recomandări

Lectură de autor

Lia FAUR

Noutăți

Carte recomandată de Mihai Buzea

Anul BEETHOVEN

O cameră doar a ei de Virginia WOOLF, Editura Black Button,

carte recomandată de Cristina BOGDAN

Dan SOCIU: un catren

degeaba am venit cu flori și portocale

saloanele spitalului erau goale

s-au ridicat și-au plecat toți de dimineață

ne-a zis o infirmieră luminată la față

Clasic

Carte recomandată de Luminița Mureșanu

Recomandată de Ana Niculescu

Copyright © optmotive.ro

Echipa