OPTm
nr. 87

Corp mic pe pardosea

Se șterse încet la gură. Sângele, bine cunoscutul gust metalic. Învățase să se uite adânc. O profunzime a suprafețelor în care își găsea multiplicate gesturile și privirile. Un bărbat înecat ieșea la suprafață din apele oglinzilor de fiecare dată când își plimba degetele pe malul lor limpede.

Îl chema Matei și nu se recunoștea niciodată. De parcă ar fi trecut mereu pe lângă el, se întorcea să se salute, iar el se uita în altă parte sau răspundea stânjenit. Atâția bărbați înecați ieșiseră din oglinzi. Uneori și femei. Și mereu situația parcă era nouă, și totuși aceeași. Nu se obișnuia. Nu mai număra. Atâtea oglinzi câte găleți de sânge. Atâta sânge cât încăpea într-un corp.

Aproape că putea să ghicească grupa sanguină după gust. Grupa A era dulceagă. Vesel, extrovertit. Grupa B un pic înțepătoare. Must. Sânge de introvertit, otrăvit ca melancolia. Grupa 0. Skittles. Grupa AB. Rară și delicată. Puțin piper. Oameni ciudați.

Se uită pe pardoseala băii imense pe care zăcea corpul mic, însângerat. Contrastul cu gresia albă îl făcu să se frisoneze. „Lumea nu înțelege arta", își spuse. Suprema artă: să oprești viața în zbor, să nu aștepți să cadă, să o dobori ca pe o gazelă. Atâtea băi, atâtea oglinzi, atâtea chipuri de oameni înecați. În cele din urmă pricepuse: nu erau el cei care apăreau în oglinzi. Erau cei care nu mai apucau să trăiască maturitatea, bătrânețea. Era ca și cum ar fi apărut acolo, maturi, în lumea de dincolo de văl, și i-ar fi spus: „Uite, de asta m-ai scutit. Mulțumesc." Sau poate că-i spuneau: „Uite, asta nu m-ai lăsat să trăiesc." Dar nu, asta nu era adevărat. La orice existau mai multe variante de interpretare. NMS spunea clar: interpretarea corectă era cea pe care o simțeai. Iar el simțea că acei oameni îi mulțumeau, prin chipul adulților sau bătrânilor care ar fi putut fi și care îi apăreau de fiecare dată în oglinzi. Așa trebuia să fie.

Mai așteptă. În oglindă nu apărea nimic. Se uită din nou la corpul mic de pe podea. Tresăririle se duseseră de ceva vreme. Nu se auzea niciun sunet. Doar respirația lui și curentul care șuiera pe sub ușă. Și ciripitul vrăbiilor prin geamul deschis. Pace. „Totul în ordinea firească", își zise. NMS fusese o salvare pentru el. Cu vechea religie își făcuse tot felul de probleme. Creștinismul spunea într-un mod neplăcut de tranșant: să nu ucizi. În NMS se spunea la fel de tranșant: acceptă tot ceea ce este, pentru că e în ordinea firească a lucrurilor. Acceptă lumea, acceptă-te pe tine și iubește-te.

Ajunsese să se iubească. Înțelesese că lumea era făcută și din prădători și că el era unul dintre ei. Nu știa de ce era așa. Avusese o perioadă în care căutase răspunsuri, iar în afara celor care sugerau o afecțiune psihică gravă, i se dăduse și un răspuns pe care fusese mai dispus să-l accepte: în alte vieți fusese vânător, războinic, ucigaș plătit și adusese cu el acest lucru și acum. În NMS se acceptase. Făcea ceea ce simțea. Probabil că nu mai era mult până când poliția avea să fie desființată. „Poliția se împotrivea ordinii firești", își zicea. „Lucrurile nu-s făcute să fie egale între ele. Diversitatea alcătuiește viața. Let love flow. Go with that flow."

Simți că-l cuprinde un val de imensă iubire. Ca un val de adrenalină. Doar că era iubire. De când cu NMS, reușise să se lase de droguri. „Drogul meu este iubirea", îi spunea el lui Flam. Se întreba cât de mult o iubea pe Flam. „Nu mai mult decât iubesc orice altceva, probabil." Faptul că putea iubi era minciuna lui preferată. De fapt, nu putea simți iubire și nici nu-și dorea. Îi privea pe cei care iubeau ca și cum ar fi fost niște ființe slabe, atinse de o boală misterioasă, care însă le făcea pentru el surse prețioase de satisfacere a nevoilor și intereselor de orice fel. Pe Flam o cunoscuse pe internet. Îl atrăsese nickname-ul ei, therightknife. Nickname-ul lui era thelivingdead. Își scriseseră aproape în același timp. Fusese atracție instantanee. Asta știa foarte bine ce însemna, atracția. Se întâlniseră apoi în oraș printr-o coincidență și, discutând, descoperiseră că vorbiseră de fapt și pe internet. Fără să știe încă cine era celălalt, rămăseseră cu privirea fixată unul asupra altuia. Fusese ceva la prima vedere. N-ar fi numit-o dragoste. Dar fusese ceva puternic. Rezonanță, compatibilitate, poate.

„Într-o zi o să-i spun și lui Flam despre ce fac, trebuie să știe..."

Se mai uită o dată în oglindă. Nimic. Spațiul rămăsese gol. Adultul nu plecase din copil. Oare încă mai respira?

Se lăsă în genunchi lângă cadavru. Își puse mâna peste nasul și gura copilului. Nimic. Nicio tresărire. Se enervă. Răbdarea nu era tocmai punctul lui forte. Trebuia ca adultul să apară în oglindă, să-l vadă acolo, să primească mulțumirile de rigoare și să plece. Hm. Respirația îi deveni gâfâită. Nu se terminase. „Copilul ăsta are ceva. Ce are copilul ăsta? De ce nu moare?" Luă cuțitul de pe jos și începu să-i taie gâtul. Cartilajul pârâi. Ajunse până la vertebre. Îl întoarse cu totul pe o parte și-i trase capul pe spate, detașându-l complet. „Na, gata. Respiră sau nu, acum sigur e mort."

Se ridică și fugi împleticit la oglindă. Începu să-i mângâie marginile.

— Hai, hai...

Nu apărea nimic. Acel copil mort și încăpățânat rămânea doar la vârsta de zece ani și rămânea doar pe pardoseală.

(fragment din romanul Translucid, în curs de apariție la Litera.

Romanul a primit premiul de debut „Primul roman")

Ligia PÂRVULESCU

Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul Fluvii de asfalt. Pentru romanul Translucid a primit premiul „Primul roman”, 2021, acordat de Editura Litera, unde cartea se și află în curs de publicare. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Proza lui Cezar Sturza are tensiune, emoție și grijă față de subiect. Deși adoptă tonul confesiunii, chiar păcălindu-ne un timp că povestește despre o călătorie la Praga, intră pe nesimțite în ficțiune, creând atmosferă și un final convingător.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

LITERA, 2021

Recomandată de

Cristina BOGDAN

Lunea prozatorilor la Bogdania

 

Insitutul European, 2021

Portretul lui Dorian Gray a stârnit la apariție un uriaș scandal. Combinând elementele unui roman gotic cu cele ale prozei franceze decadente, cartea este una dintre cele mai importante creații ale lui Oscar Wilde și unul dintre romanele clasice ale lumii.

LITERA, 2021

Humanitas

Editura ART

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din A.E. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA, un radio literar

Tritonic, 2021

IN CURÂND

Copyright © optmotive.ro