Revistă print și online

Cărți băgate în seamă

În timp ce pregăteam cărțile pentru numărul acesta, bineînțeles că mă mai gândeam la alte lecturi de-ale mele, având în minte ideea că orice carte vizează subtilități ale condiției omului în această lume, așa că reluarea unor teme în literatură nu ar însemna o plafonare a scriitorilor, ci o regândire a temei prin filtrul unei experiențe sau pur și simplu prin filtrul trecerii timpului și activării altor centri cerebrali și emoționali.


Să ne începem periplul cu un roman ale cărui cărări trec printre rafturi de bibliotecă și praful manuscriselor...


Scrisă de doi autori, Marie Benedict și Victoria Christopher Murray, The Personal Librarian este o ficțiune istorică, inspirată din fapte reale, punând în discuție viața unei tinere femei nevoite să își schimbe identitatea din respect pentru moștenirea familiei sale. Plasată în anul 1905, narațiunea o are drept protagonistă pe Belle da Costa Greene, angajată de J. P. Morgan să poarte de grijă colecției lui de manuscrise vechi, incunabule, cărți și alte obiecte de artă. Inteligentă, talentată și perspicace, Belle știe să negocieze, însă trebuie să ascundă cine este de fapt, respectiv fiica primului absolvent de culoare al Universității Harvard și luptător pentru egalitatea de șanse.


Baptiste Beaulieu este un tânăr scriitor francez, medic prin formare, s-a specializat pe adictologie și lucrează cu centre sociale a căror misiune este să consilieze și să protejeze femeile victime ale violenței domestice.

Romanul său, Celle qu’il attendait, publicat la Editura Fayard anul acesta, spune povestea întâlnirii pe un peron a doi oameni, dezamăgiți într-o mare măsură, de lume. Eugénie D crede că bărbații le smulg aripile femeilor, drept care ea are unele tactici de a se izola de societate. Joséphin e șofer de taxi și s-a născut într-o țară aflată în război. Nu are încredere în nimeni și e o fire melancolică, iar condusul îl face să uite de asta. Dragostea lor este probabil limanul la care îi scoate viața.


Continuăm cu o carte pe care iubitorii cărților și filmelor horror sigur o vor îndrăgi. Billy Summers a fost scos din cuptor în 3 august 2021. Recomandându-l într-un interviu pentru The View, Whoopi Goldberg califică acest roman drept "a crime drama". Este o poveste despre un asasin extrem de priceput care ucide numai dacă victima este într-adevăr un om rău. Invitat la această emisiune, Stephen King afirmă că e posibil să valorifice pandemia prin care trecem, gândindu-se să scrie un roman a cărui acțiune va fi fixată în anul 2020. El spune că inclusiv redactarea lui Billy Summers a fost influențată de Covid-19.


La Editura Fayard a apărut luna trecută un volum ce perorează despre iubire și trecerea timpului, care o poate estompa sau modifica uneori. Laure și Clément sunt protagoniștii romanului Feu, de Maria Pourchet, aflați la vârsta de patruzeci și, respectiv, cincizeci de ani. Ea este profesor universitar, e căsătorită și are două fete, dintre care cea mare e o adolescentă înflăcărată. El lucrează la bancă, are un câine, dimineața iese la jogging și, totuși, ceva îi lipsește. Pentru a ieși dintr-o periculoasă entropie, cei doi vor trece printr-un moment de restriște...

Titlul a fost selectat pentru Le Prix Goncourt, Le Prix Renaudot și Le Prix de Flore.


Încheiem lista cu un volum în care comicul și tragicul se conjugă...

Harlem, anii ’60. Ray vinde mobilă și își susține familia, mai ales că al doilea copil e pe cale să se nască. Socrii lui nu tolerează faptul că fiica lor s-a mutat într-o zonă mai puțin ortodoxă, căsătorindu-se cu o persoană nepotrivită reputației lor. Poate că au și de ce să fie nemulțumiți, având în vedere că ginerele lor precupețește și mobilă furată, iar vărul său Freddie îl implică în jefuirea safe-ului de la Hotelul Theresa. Ray înțelege cine conduce Harlemul, în vreme ce soția lui colaborează la susținerea persoanelor de culoare, prin regia de transporturi Black Star Travel. Romanul lui Colson Whitehead, Harlem Shuffle, a fost lăudat de Guardian, The New York Times, primind note maxime pe site-ul Literary Hub.

Diana Alexandra

în același număr