Se spune că la un anume număr de ani, de la câteva secole la doar câteva decenii, creatorul se uită în filele istoriei pentru a găsi inspirație. Acest concept se aplică mai ales în modă, însă nici literatura nu face excepție, Cântecul păsării de plajă al lui Tudor Ganea ilustrând ingenios modul în care romanul crizei poate să fie actual.

Dacă acum aproape un secol apărea pentru prima dată Europolis al lui Jean Bart, care reușea să romanțeze viața dintr-un port, romanul lui Ganea este exact opusul; Constanța anilor ‘90, gropi uriașe, disputele multietnice, sărăcie lucie și încercarea de occidentalizare. Tudor Ganea reușește să construiască o imagine complexă a crizei sociale de după căderea comunismului, care este asociată crizei existențiale a protagonistului său. Primele paragrafe ale romanului ni-l introduc pe Ainur, tătarul ale cărui crize încep să se manifeste odată cu apariția ghindei. Un control urologic duce la descoperirea acestui fruct al cancerului care obsedează personajul de-a lungul întregii scrieri. Apariția stranie a cancerului prostatic vine la pachet cu legumele tăiate cubic, cu părăsirea de către nevastă și cu un întreg bufeu de amintiri. Erotismul este un factor deosebit de important în construcția romanescului, sigilând legăturile interumane; cazematele, denumite și cuiburi de labă, pierderea virginității în grup și violul sunt doar câteva exemple relevante. Erotismul este adeseori încărcat de o complexă simbolistică, ce de multe ori aduce aminte de obiceiuri antice: onania în grup a puberilor, pe care autorul o descrie ca având loc între coropișnițe și șobolani în întunericul cazematei, aduce puțin a peșterile unde aveau loc experiențele orgiastice, doar că putem observa lipsa sacralității din această ecuație, carnalitatea deținând cel mai important rol. Sacralitatea apare totuși în ritualistica legată de pierderea virginității: femeia experimentată care îi inițiază erotic pe cei doi (Ainur și Doagă) sub atenta supraveghere a prezenței cumva sacerdotale a lui Bairam (cadru care amintește de un episod din Dafnis și Cloe de Longos). Erotismul dezvoltat al romanului ne impune și alte instanțe demne de comentat, printre care episodul în care Ciprian Ecosal își face coming-out-ul ca bisexual în fața lui Doagă și Ainur – un episod foarte rar în literatura LGBTQ+ românească. Pe lângă toate actele sexuale, erotismul este realizat și prin corporalitate: trupurile șocaricilor care stau pe podeaua blocului-ruină și care apoi se ridică și devin un cor de plesnituri care îl terifiază pe Ainur; Bairam care în prezent își expune dezinhibat falusul; chiar trupul protagonistului este un exemplu potrivit: supraponderalitatea sa este mereu accentuată prin lipsa de energie, modul în care respiră, vergeturile de pe burtă etc. Toate acestea pornesc de la prezența cancerului, care reprezintă o subtemă a morții, adeseori folosită în literatura din toate perioadele. Frica de moarte induce protagonistului o criză pe care se simte incapabil să o soluționeze, părând chiar că ar lua în considerație și sinuciderea.

Prin Ainur, Ganea actualizează cu succes firele narative clasice despre ascensiunea și decăderea unui protagonist, doar că Ainur nu decade din cauza necesității oferirii unei pilde morale (ca în Ciocoii vechi și noi, spre exemplu), ci din cauza schimbării vremurilor (concept care îl apropie mai degrabă de Soldații lui Schiop). Schiop proclamă, aproape într-un exercițiu demn de Hugo din Notre-Dame de Paris, decăderea șmecheriei; societatea contemporană nu mai este interesată de luptele gangurilor din cartierele de provincie, iar climatul politic și social este mult mai stabil decât cel din anii imediat următori Revoluției. Ainur este blocat în trecutul care încă îi oferă pe alocuri o căldură maternă, ca reșoul de care îi plăcea să se apropie cât de mult putea. 

Romanul lui Tudor Ganea are câteva merite, printre care actualizarea conceptului de roman al crizei, ilustrarea realismului într-un mod inedit în care putem întrevedea tehnici utilizate de romanele psihologice, naturaliste, precum și o diversitate a personajelor ca etnii și naționalități, religii, sexe, orientări sexuale și statute sociale dar și reîmprospătarea viziunii erotice. Registrul pe care unii l-ar numi vulgar (eu nu cred neapărat în aceste norme de lectură) înlesnește credibilitatea naratorului, dar și prezența eroticului. Culmile cele mai înalte sunt atinse cu brio de pasajele menționate anterior, însă există o secvență caracterizată și de brutalitate: Cip cirip-ul din episodul violului Onuței, pasărea de plajă care își cântă moartea.