O țineam strâns de mâna prin mănușile groase, veneam nu mai știu de unde, înghețasem rău și abia așteptam să mă bag în pat, sub două plăpumi, să mă încălzesc. 

Nu era țipenie de om în spatele blocului, zăpada trosnea sub cizmulițele mele cu talpa subțire și eu simțeam în aerul rece ceva nelămurit, periculos, alimentat și de întunericul de afară și de lipsa iluminatului public.

 Nu-mi plăcea să pun mâna pe mânerul înghețat al ușii grele cu geam securit din spate, dar nu aveam ce să fac, mama avea în mâna cealaltă o plasa plină și geanta. 

M-am opintit și am deschis ușa încercând să zăresc ceva în întunericul din scară. Nimic, ne-am încordat amândouă, căutând cu vârful încălțărilor prima treaptă din cele patru. Sprijinindu-ne de pereți am ajuns în locul unde în dreapta era ușa administrației și mai departe, după o altă ușă celălalt hol de la intrarea din față, unde ardea un bec chior de 40, iar în stânga o firidă cu contoarele de lumina și gaz. Am deschis ușa ce dădea spre intrarea din față și odată cu fanta de lumina am auzit-o pe mama strigând speriată:"Viorel?"

Am întors capul și am zărit într-un colț al firidei ceva ce-mi părea o mogâldeață, dar care în câteva minute avea să se deșire un metru și nouăzeci de centimetri în fața mea. Gemea ușor și din nas îi curgea sânge într-un firicel subțire; avea mâneca hainei de stofă gri înnegrită și năclăită pe partea din dos cu care își ștersese nasul. Mi s-a făcut scârbă și rău de la sânge și de la toate întrebările care mi se buluceau în gură și pe care nu aveam curajul să le pun.

 Mama a început să plângă încetișor și i-a spus "Hai sus!". Mi-a făcut semn scurt cu capul și amândouă l-am apucat de subțiori, în cazul meu e mult spus, mă căzneam să-l țin cumva după talie și am început să urcăm cele 4 etaje până la apartamentul nostru. 

Ajunși în casă au intrat direct în sufragerie și au închis ușa în urma lor. Am rămas o perioada în hol cu lumina stinsă încercând din răsputeri să înțeleg ceva din șoaptele înfundate și să pricep cine naiba e Viorel. 

Mi-am scos mănușile, paltonul, căciula, le-am împachetat frumos, ceea ce nu făceam niciodată, le-am cocoțat sus pe cuier și am intrat în bucătărie. M-am așezat pe taburetul roșu și am rămas bălăngănindu-mi picioarele vreme îndelungată. Era frig și am aprins ochiurile aragazului, deși nu prea aveam voie să umblu cu chibrituri. 

Sătulă de atâta așteptat am plecat la mine în dormitor, mi-am pus pijamaua, m-am spălat pe dinți și m-am băgat în pat. Nu știu dacă am adormit sau nu, la un moment dat a venit mama și mi-a spus "hai să-l cunoști pe Viorel". 

Pe fotoliu, galben la față, cu nasul strâmb și părul ciufulit stătea Viorel îmbrăcat într-o cămășă violet. Nu-i niciun fel de glumă, eu nu mai văzusem până atunci o cămașă așa de violet, era din nylon, știu asta bine pentru că mama i-a spălat și călcat cămașă pătată de sânge și a comentat ceva în legătură cu faptul că se lipește materialul. 

M-am așezat pe canapea uitându-mă insistent la Viorel și încercând să prind privirea mamei. Amândoi se comportau straniu și mie îmi venea să plâng. 

Într-un târziu, cu hainele aranjate, Viorel s-a deșirat iar și a spus că merge acasă la Aurora că sigur e îngrijorată. A plecat. 

Mama s-a apucat să scoată cumpărăturile din pungă și s-a răstit la mine să merg la culcare. Am privit-o drept în ochi: "Mie să-mi spui cine sunt Viorel și Aurora". 

"Aurora e nevasta-să". 

Am făcut stânga-mprejur și m-am dus la mine în dormitor cu sufletul liber știind că dacă are nevastă nu mi-o ia pe mama. 

Pe Viorel nu l-am mai văzut niciodată, iar a două zi cu o bucată de zăpadă înghețată am curățat sângele din firidă.