Revistă print și online
Dima,
Mama a fost ucisă pe 9 Martie. A murit repede, nu s-a chinuit. Nu mai avem nici casă. Am îngropat-o pe mama în grădinița cu flori din fața blocului. Îți las aici o schemă ca să știi cum să ajungi la ea. Îmi pare rău că nu am putut să o apăr.
Dima, mama crește acum mai frumoasă decât florile care i-au supraviețuit. Deasupra ei soarele s-a înnegrit, a putrezit și s-a desprins din corabia lui minunată. Dima, doar pământul întinerește pentru că se hrănește cu sânge cald. Pentru că degetele lui desenează. Pentru că pântecul lui e un imens șotron. Pentru că țâțele mamii îs încă pline de lapte. Dima, pământul întinerește și crește mai verde decât merele, mai albastru decât cerul și mai galben decât lanurile de floarea soarelui. Mai crud decât ochii balaurului. Soarele a putrezit Dima, dar mama se trezește odată cu florile așa cum obișnuia să o facă când eram mici. Am visat-o. Era in balcon. Uda petuniile, violetele, rododendronul și capotul ei se umfla odată cu vântul. Pletele ei ștergeau cuțitele pline de sânge si capotul ei se umfla și se umfla, se întindea peste balcon, peste blocuri, peste orașe, peste marea cea neagră, peste lume. Și toată lumea înflorea și avea aceeași poftă de viață ca cea a mamei care, neștiutoare își uda florile, își mângâia câinele. Și toată lumea se vindeca. Toată lumea făcea dragoste la lumina florilor uriașe, la lumina capotului ei de mătase.
astăzi e sâmbătă
cei de la salubritate sunt liberi
nu strânge nimeni
vrăbiile înghețate de pe trotuar
le-am văzut aseară
cădeau cu tot cu crengi
le trosnea țeasta
când loveau bitumul
niște popice mai mici
să le strângă dracu
careva
încă le mai aud
răpăială în hublourile verzi
sunt acum un fel de cutie de rezonanță
pentru furnici
pentru șobolanii
care se apropie amenințător
dar nu îndrăznesc
să despartă coastele
să alunge amintirea verii
când ele erau sus sus
un fel de pere cântătoare
ce se ciocneau ușor
în bătaia vântului
să vorbim despre limba română
ca și cum am picta
cu buricele degetelor
pe geamul aburit
un copac înflorit
ca și cum
am striga în biserică
și babele s-ar răsuci pe vârfuri
să ne vadă
ca și cum toți sfinții
din cupolă
s-ar înmuia
și ar curge
în iarbă
să vorbim despre limba română
ca și cum am fi din nou copii
și ne-am legăna pe sub rufele întinse
de mama la uscat
răsucind mereu buzele
Ana are mere
A- na a- re me- re
să vorbim despre limba română
în genunchi
și marea să ne fugă
pe sub piele
și cuvintele
să se rostogolească
pe sub mâna copacului
sprijinită de soare
pe sub tălpile gâștelor
ale vulpilor
ale iepurilor
pe sub tălpile ceasului
pe sub creta colorată
pe sub câmpul descheiat
NUME? GAIU
PRENUME? ANCA
DATA NAȘTERII? 14.10.1975
MAMA? MARIA
TATA? NU-MI AMINTESC
POFTIM? TATA? TRAIAN, PARCĂ
CĂSĂTORITĂ? DA
COPII? DOI RĂZVAN-ALEXANDRU ȘI IOANA-MĂDĂLINA...
NU O SĂ DUREZE MULT
Deschideți fereastra
domnule polițist
Pervazul adăpostește iarba
adăpostește furnicile
care sunt un fel de apă
cu aripi crescătoare
un fel de foc
subțire la mijloc
dumneavoastră ați văzut un pervaz care
să stea degeaba
pervazul e un lemn care se macină
între lună și soare
pervazul se clatină
când suntem triști
sau discutăm în contradictoriu
DOAMNA GAIU
ȘTIȚI CARE SUNT ACUZAȚIILE CARE VI SE ADUC.
TULBURAREA LINIȘTII PUBLICE, ÎMPIEDICAREA DESFĂȘURĂRII UNEI MANIFESTAȚII PUBLICE AUTORIZATE
Domule polițist
ceva mai încolo un zid moare
sub privirile indiferente ale trecătorilor
oamenii cu dărâmături pe frunte
rod firmiturile căzute
de la soare
ATÂT DECLAR SUSȚIN ȘI SEMNEZ
nea Volodimir a prins un pește
cu burta despicată
îl îndeasă în buzunar
dezbracă cămașa
o îngroapă
în umărul însângerat
pe sub piele îi trece un fior ciudat
și marea se pierde
din scuar în scuar
glonțul călător se odihnește în sfârșit la picioarele tale
vulpea s-a furișat în oraș
aduce cu ea
mirosul de putreziciune
de animal hăituit, înghețat
mirosul de spuză de stele
de sânge curat
bătrâna cu un singur ochi
s-a trezit în sfârșit
după un somn de o mie de ani
fluturele s-a lipit de zid
așteaptă să treacă
norul pâlnie
nu ne mai poate salva decât rugăciunea
celor bolnavi
celor prigoniți
celor alungați, urgisiți
o secerătoare a intrat
în lanul de capete luminate
dinți și emoticoane
cafele și instinctul de supraviețuire
durerea si frica părți integrante ale acestui mecanism
soarele despicând spre seara
vârful copacului
soarele fără început și sfârșit
e departe căminul curat
pielea mamei mirosind a pin
sticla primului val
povara fotografiilor închise în dulap
laolaltă cu florile
în dormitor avem o ușă în tavan
pe care o deschidem când ne este prea cald
după ce ne-am sorbit din cearșaf răsuflările
privim tancurile negre negre
care înconjoară orașul
tancurile negre precum găurile negre
bizare anotimpuri
o scară de glezne duce
în fundul pământului
acolo ne întâmpină Cerber răbdător
aplauze si urale
scrâșnete și narcise sufocate pe asfalt
și moartea botezându-ne
redefinindu-ne mișcările
creierul emoțional învață prin repetiție si asociere
trandafirii se tem de începuturi
trandafirii se tem
somnifere și urină de câine
pereți grafiti sinucidere
moarte tăvălug nuclear
vom demola lagărele
vom demola iadul
atenți la mugetul cărămizilor
la smogul din cer
imagine on the people pe repete
și tag pe momentele de luciditate
trandafirii se tem de începuturi
trandafirii se tem
acum știi că
fericirea & nefericirea ta depind de câteva molecule
neurochemical
mai pui o anemonă in decor
mai bune minciunile istoriei
decât poemul aspru
luminile din port
învăluie vapoarele încărcate cu
păduri ciocănitoare viermi
cine dracu a auzit de Sylvia Plath
neurochemical
trompeta vomită
pe mai multe voci
un radio stricat
Sylvia și istoria
și păpușa mică
deșirată
schizofrenică
Născută pe 14 octombrie 1975, poetă, autoarea a două volume de versuri "Octombrie cu fulgi de metal" și "JPG –uri", Anca Șerban Gaiu publică frecvent în reviste literare, antologii. Membră a cenaclului literar Noduri și Semne din anul 1994.