Revistă print și online

Caleidoscop

23.

Aram era prietenul meu armean. El mă ajuta la desen, eu îl ajutam la engleză și rusă.

Multă, foarte multă vreme, mă suna de ziua mea. I-au trebuit cinci ani ca să intre la facultate, dar acum e inginer.

Cu o seară înainte să plece la armată, Aram a trecut pe la mine și mi-a încredințat poemele lui scrise de mână: un caiet jerpelit, scris cu cerneală albastră. Cu rimă.

Am vorbit până în zori, așezați pe dormeza de medic a tatălui meu.

M-a întrebat dacă am iubit pe cineva în liceu. Știam de ce mă întreabă și mă bucuram că nu bănuise nimic. I-am spus adevărul. Își amintea și el balul de la absolvire. Mersesem către Parcul Regal ținându-mă de mână cu un băiat. Pentru prima oară. Mi-a dat uncrin. Nu ne-am revăzut niciodată de atunci.

Dansaserăm cu toții noaptea întreagă în holul mare de la intrarea liceului. Una dintre profesoarele noastre venise cu soțul ei. L-am zărit scurt de la spate, în vreme ce dansau.


24.

Phil. Toamnă.

Fuge viața.

Mai am încă lucruri de vrut. Dacă semăn cu tatăl meu, întotdeauna o să vreau mai mult.

Ne-am plimbat în parcul unde m-a sărutat Den-Disco.

Un început. Un sfârșit.

"Phil," am întrebat, "ce legătură este, oare, între a te pensiona și a înceta să mă iubești?’

"Te iubesc," mi-a răspuns.

Phil nu minte decât atunci când vrea să evite să rănească pe cineva. Acelea nu sunt minciuni. Ele se numesc tandrețe.

Ne-am întâlnit lângă Biserica Anglicană. Venise cu jumătate de oră mai devreme și șezuse pe o bancă, admirase frunzele care îngălbeneau și câinii adormiți în parc.

O femeie între două vârste, probabil mai tânără decât mine, îmbrăcată în mai multe straturi de haine și fulare, dormea pe o bancă, cu bărbia în jos, o mână întinsă de-a lungul băncii și doi câini slăbănogi la picioare. Alți doi câini dormeau în apropiere, iar trei erau treji și lătrau cu furie la un bulldog francez bine îngrijit, care semăna leit cu Snoopy, cățelul cu ochi mirați și tandri al fiicei mele.

"Frumos, nu-i așa? “ a întrebat Phil.

Știam amândoi foarte bine că era trist și hidos. O imagine a sfârșitului.

Am încercat să-l iau de mână.

"Sunt un om în vârstă. Trebuie să am demnitate."

Why should the aged eagle stretch its wings? Vechiul meu camarad, T.S. Eliot. Iar.

Soarele apunea între noi. Toamna mă năucea cu culorile ei. Cu atâtea cursuri, meditații, scris, taxiuri de la facultate și înapoi, probabil că aș fi putut trăi pe altă planetă și nu mi-aș fi dat seama că nu mai sunt pe Pământ.

Toamna vine și pleacă. Dăm roată parcului și Bisericii Anglicane în fiecare an. Autobuzul a pornit, iar Phil m-a urmărit cu privirea. L-am zărit prin geam, făcându-mi un semn timid cu mâna.


25.

Încă o zi însorită de toamnă. Alma s-a dus la Cișmigiu cu colegii.

Începe să cunoască orașul, autobuzele, stațiile și localurile. Anul trecut încă ezita să plece de acasă singură. Prefera taxiul unui autobuz necunoscut, iar lumea ei era încă lumea unui copil.

Începe să lege prietenii, să judece oamenii după criteriile ei, să-și facă planuri, să caute experiențe noi. E studentă la Medicină, la fel ca tatăl meu acum 70 de ani. Mi-aș dori să o vadă purtând halatul lui alb.

A sunat Gilbert de la spital. Stă iar câteva săptămâni. Scrie poeme în continuare. Mă sună din cabinetul doctorului și mi le citește.

Fiul lui e cu un an mai mic decât Alma. Este în ultimul an de liceu. După aceea trebuie să dea admitere. Alma a muncit doi ani pentru examen: anatomie, chimie, fizică.

Atunci când am început să caut meditatori, o asistentă la Facultatea de Medicină ne-a anunțat că nu are nicio șansă: un an din cei patru de liceu Cristina fusese plecată cu mine la Berkeley, iar în ceilalți trei studiase filologia. Eu nu m-am îndoit nicio clipă că va intra.

Alma a studiat la același liceu la care intraserăm Gilbert și cu mine. El susține că ține minte perfect ziua când a venit să mă cheme la clubul literar:

"Erai atât de mică și fragilă. Într-o duminică, aveai o rochiță cu flori. Croitoreasa ta locuia pe o străduță îngustă, foarte aproape de liceu."

În ziua aceea m-a condus acasă și a vorbit tot timpul. M-am simțit rușinată, neînsemnată, apăsată de toate complexele unui copil, plus cele ale adolescenței. Iar el nu s-a priceput să-mi desferece singurătatea, care a fost povara mea cea mai grea foarte multă vreme.

(frag. din romanul Caleidoscop, aflat în curs de publicare la Eikon)

Lidia VIANU

Poetă, autoare a numeroase studii și eseuri, profesor (la Universitata din București), Lidia este specialistă în literatură britanică modernă și contemporană. Dintre cărțile sale amintim: T. S. Eliot – An Author for All Seasons (1997); British Literary Desperadoes at the Turn of the Millennium (1999); Prizonieră în oglindă (roman, 1993); 1, 2, 3, (1997); Moderato 7 (1998); Foarte (2001). Afilieri: USR, PEN România, ESSE (European Society for the Study of English), EAAS (European Association for American Studies), RAAS (Romanian Association for American Studies).