Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele
după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit
unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă
o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid
în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare
și o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia:
așa trecu vara valpurgică împărăția ierbii pe țigle
sub care strigă Nas-Lung că vrea să treacă dincolo
cu buzunarul plin de nasturi și gămălii de ace
de partea revoluției la modă – o paiață-taximetrist
cerșindu-și dinții și privilegiile de la statul social:
ficat de urs presat în pașapoarte ale negrei legiuni.
Știi tu care.
Mă-ntrebi dacă e asta lumea unde trebuia să fim sau
ne înșelăm de-atîta timp cu stanțe din summa theologiae
preocupați cum sînt cu toți să aibă fericirea sub nas
o prăjitură pe masa din basm unde stă trîntit ditamai
lacătul noul nod la modă în așteptarea unui chef priceput.
Femeile de mult s-au refugiat în arta de a-și face singure
istoria – din pudriere sare istoria capodoperei
din care lipsesc și eu cu toată îngăduința pe care
mi-o arăți din cînd în cînd copil repetent al materiei
cînd uimit citești șarada la cafeaua de dimineață:
„Cheia e la mine vino s-o ridici dacă mai știi unde
ai pierdut-o ultima oară.”
Îmi scrii că ești pe cale să descoperi o nouă dezolare
precum și modul în care se poate face un capital roșu
din stocuri cumpărate și revîndute pe aceeași piață
unde oamenii cred că mîna de fier e totul – un labirint
presat din metru în metru în baloți ușori ca fulgul.
Al cui? Aici nu mai continui și trebuie să mă gîndesc
la noutate așa cum bătrînul capitalist-poet trebuie să
inventeze mereu ceva altfel lumea se duce dracu. A sa.
Ziua începe cu-n fund de mare pe o ceașcă smălțuită.
Sînt aici să privesc frumusețea crăpată a cafelei.
Îmi ceri să-ți vorbesc despre inocență însă nu-i nimeni
priceput să o descrie făr’ să adauge un pic de roșeață
acestei prefăcute ce sucea mințile tuturor sfinților
acei bărbați care uitară grammaire și normele din limbă
cînd trecu pe drum cea mai licitată fecioară
cu mîini tăiate din umeri anume ca să priceapă toți
cei ce cred că frumusețea își pune gîtul între intenție
și ghearele sticloase ale ghicitoarei de bîlci:
„Băiete, vrei să afli ce visezi la noapte sau preferi rațiunea?”
#III
Te asigur că nu poți scrie poezie într-un partid de morți
chiar dacă poți influența o clipă cîmpul de vorbe stinse
pe care se dispută puterile sterile ale celor ce vor
moartea-afacere s-o ia acasă la neveste. Tu ai
indiferența ta aproape tu pierzi mereu – asta e ținta
în lumea ăstora pe teritorii unde nu vezi decît obsesii
terase mese sticle și ecrane moarte care invită
la putrezirea trupurilor pe plaje fin greblate
unde o fată-mitralieră cu piper la șoldul tare
servește centaurul cu kaviar în care a presărat
puțin praf de uitare. Banduliera ăstuia atîrnă flască
în felul steagurilor găurite exact cînd imnul hoților
suie pe cer spre ciorile nesimțite. E o zi minunată.
Titirez, nu mă uita chiar dacă sînt pregătit să plec
învîrte-te la nesfîrșit cum știi pe suprafețe line
nu aștepta un om să te oprească din oboseală
neștiință sau lehamite viața lui scurtă e o sfoară
cu care copii vînam în găuri sufletul-mușcop
și asta e situația comunală a oricui a trecut pe aici:
e întuneric pînă ce lumina cade neglijent din buzunarul
unui bătrîn ieșit la stradă să aștepte poștașul negru.
Titirez, amîndoi am supraviețuit cumva minciunii
o coincidență cum doar savanții care studiază
fecale ale sfincterului cosmic ne distrează pe aici:
noi ne-am născut singuri așa cum soarele se naște
din alt soare și așa mai departe. Oamenii sînt orbi
și nu își dau seama.
Îți scriu de pe o insulă de ciclopi deși la drept vorbind
nu am văzut încă niciunul pînă acum –
dar știi cum este cu faima nu mai apuci să spui ce vezi
stau închis parcă într-un borcan în care a fost miere
și acum e murdar ca soarele a doua zi după măcel
cînd grecii fură împinși la corăbii de zeul mînios
căruia puțin îi pasă de fāma proștilor și de gloria lor.
Cînd îți spun toate astea văd aurora urcînd dar încă țin
privirile în pămînt. Încă nu mă emoționează sîngele
urcat pe pulpe în vreme ce stau cufundat în amintiri
și visez la săgeata care crede (poate și gîndește?)
că va opri din scris un poet.
Nici măcar nu știe că arcul nu ea face asta.
Nicolae COANDE
Poet, eseist, Nicolae Coande (n. 1962) este și secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, unde a inițiat și coordonat revista SpectActor, dedicată fenomenului teatral, dar și o serie de evenimente apreciate de scriitori, precum „Întâlnirile SpectActor” și „Duminici de poezie în teatru” la care au participat multe dintre cele mai importante voci poetice ale literaturii contemporane. Dintre cărțile sale de poezie, amintim: În margine (1995), Fincler (1997), fundătura homer (2002), Folfa (2003), Vânt, tutun și alcool (2008), Nu m-au lăsat să conduc lumea (2015), Memoria unui mort este memoria mea (2019).
Gelu DIACONU, care s-a lansat în literatura română ca poet, publicând câteva volume bine primite de critica literară, a făcut pasul definitiv spre proză odată cu romanul Sebastian (Ed. Cartier, 2018), care are, nu întâmplător, în centrul său figura tragică a scriitorului Mihail Sebastian. Și aceasta pentru că Gelu Diaconu pare interesat permanent de relația dintre un eu tulburat și contextul istoric în care se desfășoară, dintre grija pentru propriul destin și teroarea generată de un destin colectiv, incontrolabil. Și în această proză (un început de roman?!) întâlnim un astfel de tip de personaj care pare a se îndrepta spre o alegere personală radicală, poate generată de fatidica „criză a vârstei de mijloc”, un personaj prins între realitatea prezentului și melancolia trecutului.
Mihai ENE
de Nicolae BREBAN
Polirom, 2020
Recomandată de Doina RUȘTI
Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur, la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații.
"Văd cum ies din autobuz femei – mame, desigur – cu plasele uriașe agățate de degete, care le răsucesc trupul într-un S, care nu e semn de dolar, ci de durere sub povara produselor proaste, ieftine, multe, pline de iluzii. Înaintează pe trotuare ca prin nămeți, se furișează pe alei străjuite de sârme și pe care de-abia de-abia încap din cauza poverilor. Mai au nițel și vor ajunge acasă, în apartamentele lor pe care sunt fericite că le au. Mă uit și mă fulgeră gândul că venim din aceeași copilărie, din aceeași țară, din același timp. "
Xenia NEGREA
Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară dedicate autorilor români cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu. Proiectul pune la dispoziția autorilor români patru burse în valoare de 1000 de euro fiecare și patru rezidențe de creație timp de o lună.
Mai multe aici
„Ce altceva este o hartă pentru un călător dacă nu o dispunere enciclopedică a primejdiilor?"
Liviu G. STAN
Nicolae COANDE citind un poem “geografic"
Căsătorie lungă, secrete amare. Un roman apărut în septembrie 2020
L I T E R A, 2020
Marina Almășan și vikingii
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
Conferința Internațională de Mitologie și Folclor, unul dintre cele mai selecte evenimente ale Universității din București, se va ține anul acesta online. Este organizată de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la ediția a VII-a.
Conferința este patronată de Conf. univ. dr. Maria-Luiza DUMITRU OANCEA, Prof. univ. dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof. univ. dr. habil. Ileana MIHĂILĂ, Conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra FRUNTELATĂ și Conf. univ. dr. Onorina BOTEZAT
Înscrieri
mythology.folklore20\@gmail.com
Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR
Copyright © optmotive.ro