Marsilia. Ficțiune și pitoresc (3)

Mi-e foarte greu să mă hotărăsc asupra „locurilor” pe care le vom vizita astăzi. Trebuie să fie suficient de inspirat ca să vă facă să visați, dar și suficient de bine proporționat ca să-mi servească de cap de linie, de punct terminus al acestei mini-călătorii marsilieze. Și ce altceva ar fi mai potrivit decât un final muzical!? Dacă adjectivul „popular” pare indisociabil de orașul Marsilia, nici repertoriul muzical nu pare străin de acest determinant: de la opereta anilor 1930-1940 la rap-ul cartierelor din nord al anilor 2000, cu un mic detour prin imnul național, cântecul marsiliez se inspiră din climatul social al orașului, din aspirațiile și dramele lui. Pitorească sau politică, inspirația muzicală este esențială pentru un număr suficient de mare de filme care merită să fie pomenite, măcar în acest context.

Climatul social optimist, de o seninătate copleșitoare, al muncitorilor de la Savonnerie Savanien este glorificat de refrenul comediei lui Pierre-Jean Ducis, „Au soleil de Marseille, quelle merveille, tout nous sourit”. Scenele din film chiar au fost filmate în interiorul fabricii de săpun Le chat, din cartierul Sainte-Marthe, ceea ce aduce un plus de realism, de tentă documentară unei comedii muzicale care proslăvește „bucuria vieții din sud”. Subiectul este doar un pretext pentru a exacerba vechile clișee care opun sudul nordului: o echipă de fotbaliști formată din muncitorii de la fabrica de săpun trebuie să înfrunte pe teren advers fotbaliștii unei echipe de la Bruxelles. Dincolo de confruntarea sportivă, filmul este mai degrabă o confruntare identitară: pastis contra geuze alambic, soarele mediteraneean contra cețurilor walone.

Rezultatul este ușor de imaginat...

Înainte chiar de cinema, opereta se număra printre distracțiile favorite ale marsiliezilor, iar scenele acestora omagiau celebra stradă Canebière (lungă de aproximativ un kilometru, pornește din Vieux-Port până în cartierul Réformés, fiind numită Champs-Elysées de Marsilia) prin libretele lui Vincent Scotto, ilustru compozitor al genului:

„On connaît dans chaque hémisphère/Notre Cane...Cane... Canebière/Et partout elle est populaire/ Notre Cane...Cane... Canebière/Elle part du Vieux-Port et sans effort, Coquin de sort, elle exagère/Elle finit au bout de la terre/ Notre Cane...Cane... Canebière.”

Majoritatea operetelor lui Scotto au fost adaptate pentru cinema: Un an de la Canebière, Au pays du soleil, Trois de la Marine. A compus muzica de film, aproximativ două sute de titluri, dintre care majoritatea pentru Marcel Pagnol (Fanny, César, Topaze, Naïs, La fille du puisatier, La femme du boulanger.) Șansoneta marsilieză glorifică generozitatea soarelui, frumusețea femeilor din Sud, arta de a trăi la maximum plăcerile vieții și ale mării: pastis, pétanque, căsuțe pe plajă și peisaje marine de o frumusețe insolită. Cât de departe suntem astăzi de frumusețea de carte poștală a acestor filme muzicale ale anilor ‘30-‘40? Nu foarte departe de acest registru luminos și ditirambic, dar impregnat de nostalgia inerentă trecerii timpului, este Trois places pour le 26, în regia lui Jacques Demy și cea muzicală a lui Michel Legrand. Filmul a făcut din Yves Montand personajul principal al unei biografii mai mult sau mai puțin fidele realității, un biopic ficțional inspirat dintr-un spectacol intitulat Montand de notre temps, filmat și pe străzile Marsiliei.

Demy nu a încercat să reproducă un cinema al euforiei din epoca Demoiselles-lor în care se cânta și se dansa pe străzi și în Piața Rochefort. Pentru prima oară, acest creator de lumi imaginare sentimentale și poetice, pune în scenă un personaj real într-un oraș real. Orașul este surprins în latura lui efervescentă, brută și zgomotoasă pe care artistul o traversează într-o decapotabilă impozantă: embouteillagele de pe Canebière, portul dezertat de turiști, lucrările stradale și magnificele trepte de la Gare Saint-Charles transformate în scenă ad-hoc pentru o trupă de dansatori. În ciuda unei coregrafii semnate de Michael Peters care împrumută din mișcările eighties ale trupei Village People, imaginea lui Yves Montand trezește aceeași magie ca și-n trecut.

„Il ne s’agissait pas de faire danser Yves Montand comme Michael Jakson. Ce qui était intéressant, c’était de mettre Montand au millieu de ce cœur de ballet qui lui danse comme Michael Jakson.”

afirma Legrand în dosarul de presă al filmului. Subiectul filmului, pretext de rememorare nostalgică, este chiar pregătirea unui show despre tinerețea marsilieză a lui Yves Montand și despre creația sa. Prin acest spectacol, Montand asumă elemente din biografia sa, își revizitează copilăria și adolescența, trecând cu grație de la un registru la altul: zilele petrecute la cinematograful Le Star (astăzi dispărut), primul job la Chantiers de Provence, întâlnirile galante din barurile din Quartier de l’Opéra, iubirea pentru „Maria” din vremea în care se chema încă Ivo Livi. Scenariul a inventat un personaj care se încadra cu mitologia lui Demy, deoarece aflăm că, de fapt, Maria era o bretonă pe numele ei adevărat Mylène Le Goff, animatoare într-un bar de pe Rue Paradise. Atât personajul cât și orașul sunt tratate între realitate și ficțiune: „Au fond, tout ça, c’est du cinéma. Mais le cinéma et la vie, c’est pareil” scria Demy la sfârșitul senariului. Ca mai întotdeauna în filmele lui Demy, sub luminile strălucitoare ale spectacolului, obscuritatea absoarbe personajele încetul cu încetul și drama de esența psihologică contrapunctează idilismul muzical:

„Lorsqu’on revient après vingt ans/Dans le pays de son enfance/Les souvenirs de l’adolescence/Sont éventés depuis longtemps./Lorsqu’on revient après vingt ans/Tous les amis se sont mariés/Les maris se sont démariés/Les amants ne sont plus amants…”

Aflat la antipozii genului de mai sus, seria Taxi a lui Luc Besson este faimoasă în special grație coloanei sonore realizate de Akhenaton și trupa IAM.

Scenariul este povestea unui trio bizar, un polițist, un șofer de taxi și un Peugeot 406 tunat care, sub pretextul prinderii unor benzi de răufăcători, bagă în sperieți traficul de pe Avenue Prado, de pe străduțele din Le Panier sau Plombière. Akhenaton a compus temele muzicale și a invitat o serie de DJ și de rapperi ai momentului (Fonky Family) să se exprime după bunul lor plac creând adevărate poeme urbane în care zgomotele orașului devin fundal unor noi și noi povești: Marseille la nuit.

„Notre Dame veille

La pression tombe

Les nuits s’éveillent

Les mêmes quidams que la veille

Plongent, cherchent l’amour

Fuient l’oubli

Plein de fiel

Certains ont de quoi faire péter

Ou jouent les mecs friqués

Histoire d’épater

Mais sans chéquier

C’est l’échec sur l’échiquier”

Coloanele sonore ale episoadelor următoare poartă semnătura unor creatori celebri ai genului, Doc Gynéco și Pharell Williams sau cântăreața Diam, care, din păcate, cu greu pot egala succesul primelor episoade.

Rapul nu este doar un accesoriu pentru marile producții, impactul social al acestui gen asortându-se parcă mai bine cu filme cu buget redus cum este și Max et Lenny care face appel la solista Camelia Pand’Or, actriță în film și compozitoare. Povestea înduioșătoare a celor două puștoaice fără prea mare viitor devine profund umană și grație textelor melancolice ale tinerei soliste.

Pentru fanii absoluți ai rapului marsiliez, piesa lui Akhenaton și Kamel Saleh – Comme un aimant reconstituie ambianța eclectică a cartierului Le Panier, toată violența și dificultatea de a spera într-o posibilă ieșire la lumină...

Cam acestea sunt și ultimele mele imagini de pe colina străjuită de Notre Dame de la Garde, de unde Marsilia se dezvăluie impudică și atât de schimbătoare, solară și sumbră, amantă devastatoare și mamă protectoare a tuturor viciilor și a tuturor frumuseților!

Diana NECHIT

Lector universitar la Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Diana este doctor în literatură franceză cu o teză despre teatrul lui Bernard-Marie Koltès. Scrie cronici și studii despre literatura dramatică, teatru și film. A tradus literatură franceză contemporană, în special, teatru.

NOUA LITERATURĂ

Gelu DIACONU, care s-a lansat în literatura română ca poet, publicând câteva volume bine primite de critica literară, a făcut pasul definitiv spre proză odată cu romanul Sebastian (Ed. Cartier, 2018), care are, nu întâmplător, în centrul său figura tragică a scriitorului Mihail Sebastian. Și aceasta pentru că Gelu Diaconu pare interesat permanent de relația dintre un eu tulburat și contextul istoric în care se desfășoară, dintre grija pentru propriul destin și teroarea generată de un destin colectiv, incontrolabil. Și în această proză (un început de roman?!) întâlnim un astfel de tip de personaj care pare a se îndrepta spre o alegere personală radicală, poate generată de fatidica „criză a vârstei de mijloc”, un personaj prins între realitatea prezentului și melancolia trecutului.

Mihai ENE

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Animale Bolnave​

de Nicolae BREBAN

Polirom, 2020

Recomandată de Doina RUȘTI

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

"Văd cum ies din autobuz femei – mame, desigur – cu plasele uriașe agățate de degete, care le răsucesc trupul într-un S, care nu e semn de dolar, ci de durere sub povara produselor proaste, ieftine, multe, pline de iluzii. Înaintează pe trotuare ca prin nămeți, se furișează pe alei străjuite de sârme și pe care de-abia de-abia încap din cauza poverilor. Mai au nițel și vor ajunge acasă, în apartamentele lor pe care sunt fericite că le au. Mă uit și mă fulgeră gândul că venim din aceeași copilărie, din aceeași țară, din același timp. "

Xenia NEGREA

BURSE PENTRU SCRIITORI

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară dedicate autorilor români cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu. Proiectul pune la dispoziția autorilor români patru burse în valoare de 1000 de euro fiecare și patru rezidențe de creație timp de o lună.

Mai multe aici

„Ce altceva este o hartă pentru un călător dacă nu o dispunere enciclopedică a primejdiilor?"

Liviu G. STAN

Nicolae COANDE citind un poem “geografic"

Căsătorie lungă, secrete amare. Un roman apărut în septembrie 2020

L I T E R A, 2020

Marina Almășan și vikingii

Corint, 2020

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

Conferința Internațională de Mitologie și Folclor, unul dintre cele mai selecte evenimente ale Universității din București, se va ține anul acesta online. Este organizată de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la ediția a VII-a.

Conferința este patronată de Conf. univ. dr. Maria-Luiza DUMITRU OANCEA, Prof. univ. dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof. univ. dr. habil. Ileana MIHĂILĂ, Conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra FRUNTELATĂ și Conf. univ. dr. Onorina BOTEZAT

Înscrieri​

mythology.folklore20\@gmail.com

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro