Despre semnificația culorii

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea literatura americană a început să se regândească pe sine ca un corpus de texte care ar putea fi organizate și ierarhizate, iar scriitori ca William Dean Howells sau Henry James au încercat să o definească sau să-i dea direcție. Sunt înființate instituții cu scopul de a selecta autori reprezentativi și lucrări demne de posteritate. Institutul Național de Arte și Litere a fost fondat în 1898 pentru a deveni în 1904 Academia Americană de Arte și Litere, o instituție formată din 250 de membri, organizată după modelul Academiei Franceze. Aceste instituții acordă premii literare cărora li se va adăuga primul Premiu Pulitzer în 1917. În perioada interbelică, a crescut numărul antologiilor și lucrărilor de istorie literară. ca de exemplu The Cambridge History of American Literature (1917), sau Major American Writers de Howard Mumford Jones (1935). Ele fac posibilă reevaluarea autorilor secolului al XIX-lea, printre care (re)descoperirea în acest fel a lui Melville, și sunt folosite în universități pentru a învăța și, prin urmare, disemina și „canoniza” literatura americană.

Dar, the problem of the twentieth century is the problem of the color line – este celebra definiție a relațiilor rasiale formulată de W. E. B. Du Bois în The Souls of Black Folk (1903). La mai mult de un secol, pare oportun să reflectăm asupra semnificațiilor acestei afirmații în secolul care a urmat. De asemenea, ne preocupă accepțiunile cuvântului „culoare”, temele pe care le desemnează și semnificațiile simbolice și politice care nu au încetat să se schimbe. Asociația națională pentru progresul oamenilor de culoare (The National Association for the Advancement of Colored People – NAACP) și-a păstrat „culoarea” în acronim, iar mulți scriitori au explorat-o în lucrările lor precum Alice Walker (The Color Purple, 1982) sau Ntozake Shange (for colored girls who have considered suicide / when the rainbow is enuf, 1975) sau Sassafrass, Cypress & Indigo, 1982). Istoric, cuvintele care i-au desemnat pe afro-americani au subliniat sau au pus între paranteze componenta de identitate care este culoarea: astfel, primele instituții care, în secolul al XIX-lea, au favorizat termenul African („teatru african”, „biserică africană”, „școli africane”), și voga pentru termenul Negro din vremea Renașterii din Harlem și a mișcării Negritude, urmată de Black în anii 1960 (Black Power – „Puterea Neagră”), Afro-American și African American, fără a uita de sintagma Free People of Color („Oamenii de culoare liberi”) care i-a desemnat pe negrii liberi din Louisiana.

Culoarea aduce nuanțe multiple într-o paletă în care nu totul este văzut, așa cum este ordonat de ideologia dominantă, în alb și negru, dar este perceput într-o gamă de tonuri care se introduce în câmpul gândirii și în texte teoretice conceptul de încrucișare și creolitate sau de passing („trecere”), ca în studiul lui Werner Sollors, Neither Black nor White yet Both (1997), sau în volumul lui Paul Gilroy, There Ain’t No Black in the Union Jack (1987).

Culoarea nu lipsește din lucrările scriitorilor, pictorilor sau muzicienilor (Black, Brown, Beige de Duke Ellington); apare și în expresii populare – maxime, zicători, cântece, ca de exemplu în If you’re White you’re right / If you’re Yellow you’re mellow / If you’re Brown you can hang around / If you’re Black stand back. Nu este doar o figură de stil: este înțelepciune, poezie sau strigăt; se impune cu furie, vigoare sau insolență, sugerează pericol sau violență, suferință sau speranță (Black Boy, Black Symphony, Black Fire, A Blues Book for Blue Black Magical Women, sau Mood Indigo).

Culoarea poate fi o experiență, umilitoare sau înălțătoare, o experiență pe care individul și societatea o exprimă prin reprezentări organizate și ierarhice și prin aprecieri diferite ale timpului și spațiului. „Culoarea timpului” evocă atât intensitățile vieții individuale și colective, cât și pericolele care guvernează aceste schimbări: culoarea se schimbă în timp și trădează conținutul unei ere. Numeroasele expresii ale regimurilor de istoricitate fac ca culoarea să pară inevitabilă; accentuată sau ascunsă, este însăși semnul diferenței, al alterității, dar și al unei stigme îndelung asociate, irefutabil, cu inferioritatea și negarea libertății. Ca indiciu sau simptom, se referă la marile drame ale trecutului și dezvăluie forme limitate, fragmentate sau discordante sau, dimpotrivă, forme strălucitoare sau emoționante, care dezvăluie, la distanță sau cu incertitudine, strategiile de scriere ale istorie. Între omniprezență și uitare, are loc un joc al mai multor temporalități care fixează, surprinde, memorează sau șterge singularitatea experienței afro-americane.

În anii ’60, culoarea neagră, desemnată prin termenul black, era culoarea timpului, perioada activității politice și artistice intense, care nu numai că exalta culoarea neagră prin mai multe sloganuri – black is beautiful, black is my country, black power – dar îi antrenează în reflecție și lucrare colectivă pe majoritatea liderilor negri, scriitori, artiști și intelectuali. Epitetul „negru” a servit pentru a desemna atât efervescența politică din acești ani, cât și cerințele momentului, precum și estetica, estetica neagră, a renașterii artistice care a însoțit-o și care a fost adesea abordată din Renașterea din Harlem din anii 1920 și 1930.

„Negrul” a devenit un simbol puternic, un strigăt de aderare capabil să mobilizeze spiritele și a primit multiple conotații. El a intrat în toate domeniile: de la politică la religie, de la economie la cultură, de la lumea muncii la cea a timpului liber, de la viața de zi cu zi la activitatea științifică și la științe umaniste, de la practici lingvistice la studii de limbă, s-a stabilit în lumea educației, editurii, creației artistice și a pieței de artă, domnind peste imaginația individuală și imaginația colectivă. Obiect de invenție și creativitate care a trezit atâta energie și talente neașteptate, a trezit multă speranță și dorință. A fost, de asemenea, obiectul creditelor și manipulărilor și a dus la dezamăgiri și regrete.

Indiferent dacă era amintirea prea amară a hegemoniei albe, sau o replică oarecum prea naivă a puterii albe, imperiul culorii negre a fost contestat, deoarece au fost remarcate limitele magiei și puterii sale. Revoluția care a pus negrul în centrul atenției s-a încheiat, lăsând loc unei alte abordări simbolice și strategice a culorii: voința de a stabili o nouă ordine care să permită o viață, o gândire și o reprezentare mai bună a experienței populațiilor negre din Statele Unite, dar și a oamenilor de culoare, în contextul mai larg al diasporei – o abordare nouă a trecutului și a unui viitor care dorește să fie eliberat de o opoziție excesiv accentuată între alb și negru. Este interesant de observat cum ideologiile, strategiile politice, literare sau artistice care sunt înființate, sunt șterse și reapar, nu au încetat să se refere deschis sau implicit la culoare.

Scrierea poate fi citită în culori. Percepția unei opere este dezvoltată în funcție de categoriile rasiale ale autorului și ale personajelor și astfel definește cadrul generic al formelor literare. Adăugarea calificativului „afro-american” la termenul de ficțiune instalează un joc de relații angajate, arbitrare, fixe sau acceptate, care se încadrează într-un context istoric și ideologic. Începând cu secolul al XVIII-lea, producția literară afro-americană a inclus autobiografii, poezie, romane, broșuri și cărți filozofice. Aceste publicații răspund la proiecte de autoreprezentare, afirmare a identității individuale sau a comunității. Ele arată fie scriitori care determină texte apoi identificate rasial, fie, dimpotrivă, scrieri reținute în conformitate cu o paletă mai nuanțată. Concordanța figurilor și a vocilor invită la noi lecturi care, în acest sens, recalifică lucrările. Vocile sunt auzite în reflecțiile oglinzilor și definesc culoarea narațiunii și cea a autorului.

Din timpuri imemoriale, discursul despre culoare a suferit fluctuații legate atât de obiectul studiului, și anume materialitatea, filiațiile și metamorfozele sale, cât și de complexitatea teritoriilor în care se produce. Fizica lui Newton are certitudini fixe despre lumina soarelui; dimpotrivă, Goethe a contestat caracterul primordial al luminii albe și a elaborat programul unei fizionomii-fiziologii a vederii, pentru a dezvălui caracterul imprevizibil și artistic al naturii: o știință a culorilor este înlocuită de teorii și practici multiple. Avem, de exemplu, istoria albului și negrului, care, în funcție de epocile, filozofiile și științele aplicate, sunt definite drept culori fizice și primare sau, dimpotrivă, ca apariții cromatice sau reflexe ale luminii. Dar viziunea alb-negru a predominat în tehnicile de reproducere a imaginii, deoarece se pare că viziunea culorilor este abordată cu rezistență. Aceasta, prin aspectul său subiectiv, întruchipează impresii și senzații ale ordinii de seducție, mutație și sublim. În film, culorile manifestă o claritate și o tonalitate care fac posibilă acordarea unei dimensiuni timpului, adresate memoriei și amintirii locurilor. Instrumentele optice, de la aparatul foto la camera de filmat, fixează forme și culori, tocmai atunci când acestea produc o adâncime de câmp, reflectări incredibile și iluzii colorate.

(Fragment din volumul Cartea care vorbește. Introducere în romanul afro-american, Craiova, Ed. Universitaria, 2020)

Emil SÎRBULESCU

Profesor universitar emerit la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Emil Sîrbulescu are ca domenii de interes științific, deopotrivă, shakespearologia și literatura medievală și renascentistă engleză, dar și literatura afro-americană (care a constituit inițial și subiectul tezei doctorale, fiind una dintre primele contribuții pe acest subiect din spațiul românesc). În 1993 a fost bursier Fulbright la Universitatea Harvard, iar recent a fost Visiting Professor la Universitatea din Nagoya, Japonia.

NOUA LITERATURĂ

Gelu DIACONU, care s-a lansat în literatura română ca poet, publicând câteva volume bine primite de critica literară, a făcut pasul definitiv spre proză odată cu romanul Sebastian (Ed. Cartier, 2018), care are, nu întâmplător, în centrul său figura tragică a scriitorului Mihail Sebastian. Și aceasta pentru că Gelu Diaconu pare interesat permanent de relația dintre un eu tulburat și contextul istoric în care se desfășoară, dintre grija pentru propriul destin și teroarea generată de un destin colectiv, incontrolabil. Și în această proză (un început de roman?!) întâlnim un astfel de tip de personaj care pare a se îndrepta spre o alegere personală radicală, poate generată de fatidica „criză a vârstei de mijloc”, un personaj prins între realitatea prezentului și melancolia trecutului.

Mihai ENE

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Animale Bolnave​

de Nicolae BREBAN

Polirom, 2020

Recomandată de Doina RUȘTI

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

"Văd cum ies din autobuz femei – mame, desigur – cu plasele uriașe agățate de degete, care le răsucesc trupul într-un S, care nu e semn de dolar, ci de durere sub povara produselor proaste, ieftine, multe, pline de iluzii. Înaintează pe trotuare ca prin nămeți, se furișează pe alei străjuite de sârme și pe care de-abia de-abia încap din cauza poverilor. Mai au nițel și vor ajunge acasă, în apartamentele lor pe care sunt fericite că le au. Mă uit și mă fulgeră gândul că venim din aceeași copilărie, din aceeași țară, din același timp. "

Xenia NEGREA

BURSE PENTRU SCRIITORI

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară dedicate autorilor români cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu. Proiectul pune la dispoziția autorilor români patru burse în valoare de 1000 de euro fiecare și patru rezidențe de creație timp de o lună.

Mai multe aici

„Ce altceva este o hartă pentru un călător dacă nu o dispunere enciclopedică a primejdiilor?"

Liviu G. STAN

Nicolae COANDE citind un poem “geografic"

Căsătorie lungă, secrete amare. Un roman apărut în septembrie 2020

L I T E R A, 2020

Marina Almășan și vikingii

Corint, 2020

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

Conferința Internațională de Mitologie și Folclor, unul dintre cele mai selecte evenimente ale Universității din București, se va ține anul acesta online. Este organizată de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la ediția a VII-a.

Conferința este patronată de Conf. univ. dr. Maria-Luiza DUMITRU OANCEA, Prof. univ. dr. Ramona MIHĂILĂ, Prof. univ. dr. habil. Ileana MIHĂILĂ, Conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra FRUNTELATĂ și Conf. univ. dr. Onorina BOTEZAT

Înscrieri​

mythology.folklore20\@gmail.com

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro