OPTm
nr. 87

Dracula din oraș

Dracula merge încet spre frigider.

Deschide frigiderul și încearcă să-și dea seama dacă sticlele care stau culcate pe ultimul raft de jos nu cumva stau acolo de foarte multă vreme.

Trecuse ceva timp de când nu se mai transformase în liliac și chestia asta îl făcea să se simtă cumva bătrân.

Avea doi prieteni care erau sataniști declarați, niște penibili. Dar utili. Unul dintre ei lucra la spital, un spital oarecare – de ce să intrăm în detalii?! Pentru a-și hrăni orgoliul de satanist, turna sânge în sticle, le băga la rece și i le aducea lui.

Să mai zică cineva că nu sunt utili și sataniștii ăștia la ceva.

În definitiv, era doar un moft. Putea foarte bine să trăiască uitându-se în continuu la Netflix și bând, din când în când, câte o sticlă de vin roșu.

Banalitatea Universului din jurul lui îl strivea.

Luă una dintre sticle și se întoarse pe canapea. Nici măcar singurătatea nu mai era ce era odată. Îi era milă de tinerii din ziua de astăzi. Lor le lipsea perspectiva istoriei și, în același timp, erau atât de fericiți – fiecare lipit de capătul unei seringi sau plimbându-și vârfului nasului pe deasupra unei linii de cocaină.

Încercase și el asta la un moment dat și își dăduse seama că era o prostie. O iluzie. Ca viața.

Acum își petrecea zilele dormind și nu se deosebea cu nimic de un adolescent. Noaptea mai veneau prietenii lui, cei doi sataniști, până la el, uneori mai mergea pe la petreceri sau consuma la nesfârșit serialele de prost gust vărsate de Netflix în creierul lui sec.

S-a întâmplat într-o noapte de Halloween să fie recunoscut de câțiva copii. Au vrut să își facă selfie cu el.

Au fost destul de dezamăgiți că el nu a apărut în imagine.

Credea că or să țipe și o să fugă. Da’ de unde!

Au zis că e un faker.

Faker.

Cred că avea mai multe șanse să îi sperie dacă era un Pokémon.

Își amintea uneori, noaptea, cu nostalgie, de momentele alea în care folosea țepe pentru a-i împlânta pe dușmani.

Niște barbari.

E dificil, când ai eternitatea la îndemână, să îți dai seama că nu o poți folosi la nimic.

La un moment dat, scrisese niște cărți, dar le arsese după aceea pentru că își dăduse seama că sunt inutile. Încercase să facă filme. S-a plictisit și de asta. Încercase să bea sânge direct de la sursă, dar procesul de seducție îl lăsa din ce în ce mai absent.

Într-o zi, o visase pe o mătușă de demult. Îi spunea să aibă răbdare. Asta e tot ce mai rămăsese.

Să aștepte.

Alexandru UNGURU

Actor de film și de teatru, dramaturg, regizor și producător, Alexandru este unul dintre cei mai importanți promotori ai teatrului independent bucureștean.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Oana Topală încearcă să intre în goticul de tip occidental, cu o poveste care pune accentul pe descriere și atmosferă, ceea ce poate fi un bun exercițiu prozistic. Atentă la detalii, la stil, ea reușește să creioneze un personaj pregătit pentru aventură.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Recomandată de

Ștefan Sabin Pavelescu

Lunea prozatorilor la Bogdania

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA, 2021

Polirom, prin elefant.ro

Eikon, 2021

Editura ART

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

Școala Ardeleană, 2021

O poveste despre un tată și fiul său

LITERA, 2021

AUDIOBOOK-uri

Art prin Cartepedia

Copyright © optmotive.ro