OPTm
nr. 87

Povestea gotică

Toată ziua bătuse dinspre mare un vânt rece care adunase peste burg niște nori negri, uriași, încrețise apa canalelor și alungase oamenii în case. Pe la trei după-amiază a început să ningă și de nicăieri o ceață groasă se lăsase dintr-odată peste Piața Mare. Un strat subțire de zăpadă era acum pe clopotniță, pe acoperișurile caselor lipite unele de altele, pe străzile înguste, pietruite, iar crengile copacilor își întindeau spre nori degetele de stalagmitele.

Pe când închideau obloanele și împingeau ușile mari de fier, mulți șopteau înfricoșați că ceața asta nu prevestește nimic bun, bătrânii spuneau cui îi asculta că în iarna aceea în care se cutremurase pământul și înghițise catedrala, tot așa o negură învelise casele ca într-un giulgiu, iar crenelurile și fațadele se desfăcuseră sub grindina cât oul de porumbel.

Mai mult ca să nu-l recunoască cineva, Thomas își trase gluga de postav gri și strecură în buzunar, pachetul pe care i-l dăduse lutierul aseară, învelit în piele moale de vițel. E pentru ultima dată când mai fac asta, i-am spus și lui. Nu m-a crezut, o secundă a lăsat deoparte viola, a ridicat capul și s-a uitat la mine dintr-o parte, cu o privire subțire, albastră. Încă îi aud vocea șuierătoare, Thomas, mi-a spus, știi că ești prins într-o capcană și că nu e pentru ultima dată, așa că ai face mai bine să te grăbești, că venețianul nu stă mult, du-te și ai mare grijă să nu te vadă cineva. E ciudat, nu știu aproape nimic despre el, mi se pare că-l cheamă Jacob, parcă așa l-a strigat venețianul ultima dată.

La Taverna Nebunului, cineva îi povestise într-o seară că acum doi ani, tot așa pe vremea asta, în fața casei lui Otto, oprise o trăsură cu un blazon roșu-stacojiu. Cerșetorii care fuseseră de față jurau că, învelit într-o pelerină neagră, vizitiul ținea hățurile cu degete lungi, subțiri precum picioarele de păianjen. Cu fața ascunsă sub o pălărie cu boruri largi, lutierul, da, el era, înalt și slab, osos, coborâse ținând în mâinile cu piele pergamentoasă o cutie din lemn. Se spunea că o umbră îi deschisese ușa și că lutierul se subțiase și dispăruse înăuntru ca un fum. În zilele următoare, oamenii începuseră să-l vadă intrând la Conservator și auziseră că-și deschisese un atelier lângă Casa Bursei. Repara acolo viole și construia niște instrumente dintr-un lemn lăcuit, de culoarea prunelor brumate.

E prea târziu acum, oftă aproape imperceptibil Thomas în timp ce trăgea de ușa grea a Conservatorului. Aruncă o privire pe stradă, ieși repede și o luă la stânga, trecu de casa lui Otto și se apropie de casa Grittei. Încălțase azi-dimineață cizmele verzi cu năsturași pe marginile răsfrânte și la fiecare pas simțea pietrele reci. Se vedeau pantalonii din atlaz turcoaz, foșnitor, pe sub haina groasă, încheiată până sus cu butoni argintii, cumpărați de la un anticar astă-vară la târgul din Delft.

Târgul din Delft, se gândi, nu e cu nimic mai prejos decât târgul de aici, din Piața Mare.

Cel mai mult îi plăcea să meargă în halele de lângă Turn, să se uite la postavurile și la pânzeturile pe care le vindeau la Bruges neguțătorii veniți de la Gent, de la Amsterdam și chiar de la Reims. Postavul strălucea ca strugurii sau ca mierea lichidă, așa i se părea lui, mai ales la apusul soarelui când razele cădeau pieziș în Piață. Atunci atingea cu vârful degetelor dantela de Bruges sau de Valenciennes, o simțea delicată ca pânza de păianjen, iar mătăsurile erau atât de moi și de fine încât lui i se părea că atinge aerul, un aer făcut să semene cu apa curgătoare.

Trecu pe lângă casa Grittei. Are ceva care mă farmecă și încă nu știu ce, își spuse, o fi pielea translucidă sau poate felul în care își trece degetele subțiri prin păr atunci când crede că nu se uită nimeni la ea. Socoti când îl chemase Gritta la ea ultima oară, cred că era la sfârșitul lui septembrie, da, septembrie era, că abia mă întorsesem de la călugării benedictini.

Oare o fi acasă, se întrebă întorcând capul, cu gândul la dantelele Grittei și la mirosul de scorțișoară și lavandă care o învăluia, și chiar atunci o umbră subțire, palidă, trecu repede prin spatele ferestrei luminate slab.

Din ziua aceea, Gritta a intrat în pământ. Nu-i mai dăduse niciun semn și când întreba la Taverna Nebunului dacă cineva o mai văzuse prin târg, toți ridicau din umeri, ba chiar vreo doi îl și întrebaseră cine e Gritta, uitându-se la el ca la un om care își pierduse mințile.

Și uite că acum era lumină la Gritta și chiar mi se pare c-o văd trecând prin fața ferestrei, ea era, nu am văzut-o foarte bine, e adevărat, dar îi recunosc silueta subțire. Mâine dimineață am să-i bat la ușă și vorbesc cu ea, apoi am să mă duc la Taverna Nebunului să le râd în nas bețivanilor ălora care pierd timpul pe acolo. Stau cu orele cu fundurile pe bănci din lemn și coatele pe mese murdare de grăsime și puțind a heringi afumați și a ceapă, duc la gură căni mari cu bere pe care le golesc dintr-odată, hohotesc gros și-mi spun că degeaba mă gândesc eu la Gritta, că ea nici măcar nu mă vede.

Orologiul din Turn bătu de patru ori și vântul rece dinspre mare alungă în spatele garguielor un stol de pescăruși cu capul negru. Ar fi bine să mă grăbesc, își zise, dacă vreau să-l mai găsesc încă pe venețian la Loja Florentină, o iau pe lângă canal, trec podul și apoi o țin tot la stânga, la ora asta nu e nimeni pe stradă.

Și dispăru pe lângă spițeria lui Jan...

(Fragmente din Povestea gotică)

Oana TOPALĂ

Specializată în pedagogia interculturală, fiind implicată în diverse proiecte de profil, Oana este prozatoare și eseistă. Publică în mod curent povestiri fantastice în periodice și ține un blog.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Oana Topală încearcă să intre în goticul de tip occidental, cu o poveste care pune accentul pe descriere și atmosferă, ceea ce poate fi un bun exercițiu prozistic. Atentă la detalii, la stil, ea reușește să creioneze un personaj pregătit pentru aventură.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Recomandată de

Ștefan Sabin Pavelescu

Lunea prozatorilor la Bogdania

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA, 2021

Polirom, prin elefant.ro

Eikon, 2021

Editura ART

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

Școala Ardeleană, 2021

O poveste despre un tată și fiul său

LITERA, 2021

AUDIOBOOK-uri

Art prin Cartepedia

Copyright © optmotive.ro