Își luă cutia și coborî ușor scările. Colegii, sau mai bine zis, foștii lui colegi se uitau în altă parte. Știa ce gândeau – poate le părea puțin rău de el, dar mai mult erau bucuroși că nu fuseseră ei cei concediați.

"O să urmați cât de curând", le strigă el în gând. Nici nu știa că asta avea să se împlineacă mai repede decât se aștepta chiar și el.

O lună mai târziu, stătea la bere cu Alex care îi povestea că la două săptămâni de când el plecase, șeful convocase o ședință. Nimeni nu bă ...

Am fost rugat să scriu ceva pentru numărul 100 al Revistei Ficțiunea. Cum poți să celebrezi mai bine un astfel de prag decât printr-o ficțiune despre ficțiune? (Cristi Nedelcu)

Desigur că era un interogatoriu, deși bărbatul îmbrăcat stupid de asemănător cu un personaj din filmele cu spioni de serie B, încerca să îi dea aparența de discuție relaxată. Dar chiar faptul că îl așteptaseră la ieșirea de la liceu și că știau că el va veni atunci, înainte de ultima oră, de la care chiulea în fiecar ...

Când ai auzit prima oară un banc?

În mod sigur, primele bancuri le-am auzit în copilărie. Seara, după ce ne jucam în curtea școlii sau în șantierele din apropiere ne strângeam în spatele blocurilor și începeam să spunem tot felul de povești. Se amestecau întâmplări reale sau imaginare, cu filme și cărți povestite și, de la un anumit moment, cu bancuri. Atunci a fost prima mea întâlnire cu universul bancurilor, și, evident, cele mai multe erau politice. Era modul nostru de a ne simți adulți ...

Era miezul zilei când Ionescu se desinucise. Pe malul Dâmboviței, între Tribunal și Biblioteca Națională, chiar în mijlocul unui silogism în care își ținea cu greu echilibrul, și pe lângă care treceau mașinile în viteză.

Era înfășurat în gânduri și în haine gri și pardesiu deasemenea gri cu vergi, ghete negre și pălărie maron, ceea ce ar fi trebuit să îi mire pe puținii trecători de la ora aceea. Nu se mira nimeni, nici măcar cetitorul care de vreun secol își tot deparazita creierul. Oamenii în ...

Profesorul ridică stickul cu două degete în aer și îl privi aproape cu scârbă.

— Ce e asta?

Studentul zâmbea calm, deși ochii îi jucau ușor neliniștiți.

— Lucrarea mea de licență.

Profesorul se aplecă peste biroul plin de hârtii, dosare, cărți și lucrări. Pentru a-l vedea pe student, se ridică din scaun. Era scund și îndesat și vraful de hârtii aproape îl acoperea.

— Și de ce mă rog, mi-o aduci așa? Ești cumva din tribul celor care își închipuie că salvează planeta dacă își obligă profesoru ...

Părea un joc de copii. Și, într-un fel, chiar era. Se inspiraseră din romanele de spionaj, acolo unde cei care doreau să ia legătura lăsau mesaje codate în locuri publice. O dungă cu creta pe a treia bancă de pe aleea cu castani, o piatră lăsată pe pervazul casei părăsite de la marginea străzii, sau orice alt detaliu care pentru ceilalți oameni ar fi trecut neobservat, dar pentru ei însemna că trebuie să vorbească.

Desigur, ar fi putut să vorbească la telefon. Dar se fereau să nu știe ai lor. I ...

Protestele din Kârgâzstan au început în ziua în care i-am făcut bunicului pomana de 7 ani. În timp ce noi eram strânși în curte, cu pomana întinsă pe mese, și ne chinuiam să ținem aprinse lumânările pe care vântul le tot stingea, așteptând să vină preotul, la mai bine de 5.000 de km, oamenii ieșeau în stradă pentru a protesta împotriva alegerilor pe care președintele Jeenbekov le falsificase. Vedeam asta pe facebook, unde un coleg de-al meu, originar din Asia Centrală, distribuia informații pe c ...

Ceasul sună prelung, cu un țârâit spart și puternic. Era un ceas de masă vechi rusesc, Slava, pe care îl găsise la țară, printre vechituri. Nu avusese nevoie de prea multe reparații. Îl curățase și acum mergea foarte bine. Era extrem de util, pentru era sigur că dimineața va suna.

Coborî din pat și vru să aprindă lumina. Nu venise curentul, deși era deja 6. Înjură printre dinți, dar cu voce scăzută. În ultimul timp curentul nu mai venea la ora 6, așa cum era programul. Uneori se făcea 6,30 până ...

  Ultimii ani au fost martorii celor mai spectaculoase dinamici ale vieții literare. Tendințele înregistrate după primul deceniu al noului mileniu, se accentuează acum. Evoluțiile din lumea literară sunt asemănătoare cu cele din restul societății. Internetul capătă tot mai multă influență, presa tipărită aproape dispare, ceea ce duce, pe de o parte la un acces mai facil la informație și influență, dar și la o segregare a lumii literare. Încet-încet fiecare își crează propria bulă care comunică d ...

Ați văzut fără îndoială pe facebook postări de geniul "Asemănări incredibile între personalități istorice și actori ". Într-una dintre sesiunile mele de facebook am dat peste o astfel de postare din care am aflat că Nicolae Grigorescu seamănă cu Orlando Bloom, Hugh Gandt cu Oscar Wilde și Eminem cu Împăratul roman Severus. 

Este aproape un loc comun ideea că există un număr limitat de combinații antropometrice pe care figura umană le poate avea. Probabil dacă am avea o bază de date imensă cu fi ...

Singurătatea și izolarea sunt cele mai importante arme ale scriitorului. Nu imaginația, nu capacitatea de a inventa lumi, oameni și situații, nu îndemânarea de a rostui cuvintele până ce acestea dezvăluie sensuri nebănuite de nimeni până atunci. Nu. Singurătatea și izolarea. Pentru că din ele rezultă tot ceea ce am spus mai devreme. Fără singurătate și izolare scriitorul nu poate să îmbine cuvinte care să alcătuiască o altă realitate ce ne ajută să o înțelegem mai bine pe a noastră și, deci pe n ...

Fără îndoială, eram emoționat. Rar mi se întâmplă asta, pentru că, de cele mai multe ori, am asimilat emoția cu necunoscutul și mereu am încercat să fug de necunoscut. Acum, însă, era altceva. Urma s-o cunosc pe cea care-mi bântuia gândurile de mai bine de o lună. Îi știam o bună parte din viața ei, îi știam teribilul secret, dar nu o cunoșteam. Pentru că eram de pe atunci convins că nu cunoști un om, chiar dacă îi știi faptele. Îl știi mult mai bine după ce ai stat alături de el, i-ai văzut mic ...

Istoricii, pe care de multe ori îi bănuim de ariditate și lipsă de imaginație, au inventat un joc pe care l-au numit, destul de pompos pentru a-i da o aură de credibilitate științifică, "istorie contrafactuală". Genul acesta de joc intelectual pornește de la întrebarea "ce s-ar fi întâmplat dacă...?" Dacă Alexandru Macedon nu murea la 33 de ani, dacă turcii ar fi câștigat Bătălia de la Lepanto sau dacă germanilor le-ar fi reușit ofensiva din Ardeni? 

Pare doar o simplă speculație, dar este mai ...