cele sfinte păsărilor
e o chestiune ideologică să privești în gol
zile în șir
cum plouă
de la facerea lumii
foarte curând după
pe țărmul mării sau pe malul
unui fluviu celebru
când culorile se amestecă în descreșteri
progresive de lumină
și păsările îți spun cuvinte neștiute și foșnesc zgomotos
ceva ca o mare sărbătoare
s-a întâmplat
cu noi așteptând
inexact un
soi de hipnoză
Hrănitoarea de păsări
și sentimentul că iarna s-a întors
vara când primăvara abia adie
am ajuns la capătul nopții și nicio clipire de soare
doar luna ne rezema
ne rotunjeam pe o hârtie de turnesol
hieroglife mov cu un picior pe pământ și cu o
mână în cer
Războiul vrăbiilor
abia a pornit că s-a și încheiat
armistițiul s-a scris pe coaja unui copac
și toate mamele
și ele singure știau că pasărea paradisului
e de trei ori mai pasăre decât toate păsările
de la sfârșit la început
Cele patru colțuri ale lumii
în plus stăteam așezați în ordine
fiecare în lumea lui din care
irumpem în lumea noastră
faptele trăite nu ne erau sinonime cu
zilele următoare
pe un câmp
se înserează și plouă
cu îngeri
totdeauna
(ca enkidu sau ca scipio africanul)
la marginea unei patrii ingrate
într-un nor de ceață
pindar
trăiește o succesiune de
duble transformări
își narează odele
cu o simplă
izbucnire
de patos
nedumerit și frenetic
la fel ca sfinții
umblă pe ape
înalță ditirambi
izbânzilor zeilor tineri
poate că blănurile vii ale cailor albi
poate că blănurile vii
ale cailor albi și inexistenți
din jurul sufletelor noastre
solemne și istovite
într-un ocean (cât vezi cu ochii)
de iarbă
așa a fost și abia atunci
am început să alerg pe câmpiile
largi ale halucinației mele de om
obișnuit cu mișcarea echilibristică
prin mijlocul unei ape adânci
sunetul se întindea de la sunetul cel mai de jos
la sunetul cel mai de sus
al unui glas omenesc
stăteam cu tâmpla pe piatră
și ascultam bătăile de inimă ale morții
noaptea departe de tot
Alexandru Ovidiu VINTILĂ
Poet și eseist, doctor în istorie, Ovidiu (n.1977) a publicat până acum zece cărți. Cele mai recente volume de versuri sunt obiecte psihice (2014) și Transparența unui popor de foci (2019). Șerban Foarță îl consideră un elegiac, înrudit cu Virgil Mazilescu. A mai scris un volum de eseistică intitulat Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu (2017), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, precum și monografia Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale (2013), recompensată cu Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni și Premiul Fundației Culturale a Bucovinei. Este afiliat la Uniunea Scriitorilor din România, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni și redactor-șef al revistei „Bucovina literară”.
Literatură europeană, la New York
Luis Candelas este banditul cel mai faimos din Spania, care fură de la bogați, dar nu dă nimic săracilor, ci cheltuie totul, în special pe băutură și pe femei. Așa spune legenda. Pe atunci (1804-1837), cartierul Lavapiés nu era al hipsterilor, ci al celor cu briceag la cingătoare. Candelas era maestru al deghizărilor, apărea la petreceri, se prezenta ca fiind din înalta societate, distrăgea atenția și, între timp, banda lui jefuia tot ce se putea.
Olaizola (n. 1927), scriitor, critic de film, a fost recompensat cu Premiul Planeta (1983) pentru La guerra del general Escobar. Conduce, la 92 de ani, un ONG care luptă împotriva prostituției infantile în Thailanda.
Alexandra NICULESCU
Conferințele și eseurile cardinalului Gianfranco RAVASI (cărturar subțire și prefect al Bibliotecii ambroziene din Milano timp de aproape două decenii), publicate în Italia, în intervalul cuprins între 2005 și 2018, confirmă atenția lui constantă pentru arta cuvântului și virtuțile hermeneutului biblic.
Structura tripartită a volumului imaginează o călătorie în teritoriile care surprind înlănțuirile dintre tăcere și cuvânt, privind anumite fragmente biblice ca pe forme ale unei transparențe diafanice, meditează la maladiile existenței, într-o manieră care ne invită să ne amintim de textul lui Constantin Noica (pe care cardinalul îl citise în italiană), și propune o survolare a arhitecturii atât de diverse și de sofisticate a operei lui Borges, din perspectiva unui cititor împătimit de scrierile sale.
Peste toate se așterne țesătura diafană a vocabulelor care descind din Biblie și sunt tâlcuite pentru contemporani, ca un fel de hrană menită să întrețină sufletul, deși cardinalul știe, chiar mai bine decât cititorii săi, că întotdeauna „cuvântul sacru cel mai însemnat trebuie să fie lăsat în tăcere”.
Editura Polirom, 2019. Traducere de Miruna și Bogdan Tătaru-Cazaban.
Cristina BOGDAN
Copyright © optmotive.ro