Camuflajele lui K. H. Hödicke

Între 18 iunie și 13 septembrie 2020, Pinakothek der Moderne din München găzduiește o expoziție dedicată unuia dintre cei mai apreciați artiști germani de astăzi. Organizată cu sprijinul Colecției Naționale de Artă Grafică din capitala Bavariei (Staatliche Graphische Sammlung München) și intitulată K. H. Hödicke. Eine Retrospektive, expoziția și-a propus să aducă în atenția publicului viziunea unui artist plurivalent, care, de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, s-a afirmat deopotrivă ca pictor, desenator și sculptor. Cu studii la Academia de Artă din Berlinul de Vest (1959-1964), unde va deveni mai târziu profesor, Karl Horst Hödicke este considerat un clasic al artei contemporane din Europa Centrală, a cărui creație s-a construit în jurul figurativului.

Debutul său artistic din anii ʼ60 se circumscrie unui interval temporal în care estetica vizuală germană cultiva deja expresionismul abstract și tașismul. În contrast cu această tendință, alături de unii dintre colegii de generație, Hödicke va juca un rol semnificativ în reafirmarea dimensiunii figurative. Dacă expresionismul abstract este în mod sistematic ocolit, atașamentul față de expresionismul istoric, descoperit în anii tinereții timpurii, petrecute la München, este perceptibil de la primul contact cu lucrările artistului. Chiar dacă în unele dintre etapele creației lui, intensitatea cromatică se diminuează, vitalitatea culorii și dramatismul liniei rămân constante ale stilisticii lui Hödicke. Neoexpresionismul maturității se edifică în mod organic pe admirația adolescentului față de lucrările grupării Der Blaue Reiter, privite cu maximă atenție în sălile de la Lenbachhaus. Dar reverența față de figurile artistice ale expresionismului central și nord-european (de pildă, pictorul declara într-un interviu că s-a străduit să depășească tușa de 30 cm, specifică unora dintre lucrările lui Edvard Munch) nu diluează în nici un fel propria contribuție la arta contemporană. Pornind de la secvențe decupate din lumea contemplată, Hödicke reinstituie o realitate subiectivă, dominată în ansamblu de linii dinamice și tonuri intense (de exemplu, albastrul electric al lucrărilor U-bahn, 1963, ori Om de zăpadă/Coșar, 1990-1991, amintește de seria cailor lui Franz Marc, pictată în 1911-1913).

În centrul expoziției de la Pinakothek der Moderne se află desenele perioadei 1970-1980, multe dintre ele gândite de autor ca fundament pentru ciclurile picturale în format mic. Acestea sunt însoțite de crochiuri pe carton de la sfârșitul anilor ‘80 și începutul deceniului următor, de sculpturi în bronz, de asemenea reduse ca dimensiune (Crucea din Toffifee, 1989), acuarele (Hotel Macaoao, 1969) dar și de o serie de picturi (Doi plopi, 1989-1990). Se întâlnesc astfel piese din ciclul Reflexii (de la mijlocul anilor 1960) ori unele din seria Imagini în oglindă (de la sfârșitul deceniului șapte și din deceniul următor), dar și lucrări din perioada anterioară și ulterioară căderii Cortinei de Fier. În fapt, cu Berlinul în care și-a petrecut cea mai mare parte din viață, Hödicke are o puternică legătură intelectuală și estetică. Orașul de pe râul Spree a lăsat urme în creația pictorului, care, dându-și silința să-i surprindă febrilitatea vizuală, i-a dedicat un întreg ciclu. De la cerul plat care contrazice experiența alpină a copilăriei bavareze la vitrinele și reclamele fosforescente, până la reprezentările U-Bahn-ului și S-Bahn-ului, o serie din aceste lucrări pot fi văzute și în retrospectiva de la München. Ele au fost dispuse într-o încăpere intitulată Suita berlineză, fiind acompaniate de unele dintre reflecțiile autorului despre inconfundabilul dinamism al acestui centru urban.

Traversând spațiul dedicat expoziției, spectatorul va remarca raza lungă de acțiune a artei lui K. H. Hödicke. În perspectivă diacronică, parcursul vizual evocă incursiunea în pop art (U-Bahn, 1963, Hotel Macaoao, 1969) și neoexpresionismul (Călărețul de jucărie, 1986), iar, la nivel iconografic, subiecte sacre (Sfântul Hristofor, 1980), alături de teme profane (Ceașcă + măr în cerc, 1968). Interesat mai mult de mișcare decât de compoziție, discursul estetic al lui Hödicke celebrează energia liniei și, uneori, incandescența cromatică, o combinație care a inspirat o nouă generație de artiști, cunoscută sub numele de Neue Wilde (Noii Sălbatici). Efortul aducerii laolaltă a unui număr substanțial de piese din colecția de grafică a Bavariei, însoțite de exemplare din alte colecții publice și private se reflectă și în publicarea la editura Walther König a catalogului acestei retrospective. Sub îngrijirea lui Michael Hering, catalogul are două volume, în paginile cărora pot fi admirate nu mai puțin de 370 de ilustrații color, însoțite de biografie, dar și de aforisme și reflecții ale artistului.

Iscodit într-un interviu despre relația cu dimensiunea abstractă pe care dă senzația că o ignoră cu obstinație, K. H. Hödicke a răspuns că lucrările sale nu ar trebui interpretate decât ca niște „camuflaje ale abstractului în figurativ” (Berlinische Galerie, interviu din 20 martie 2013). Declarația lasă să transpară concepția unui clasic neîmblânzit care, traversând etapele propriei creații și explorând variante stilistice, rămâne loial universului artei, în care suverane nu sunt ideea sau tema, ci doar linia, suprafața și culoarea.

Silvia MARIN BARUTCIEFF

Conferențiar (Departamentul de Științe ale Comunicării), la Facultatea de Litere, Universitatea din București, Silvia a publicat Hristofor: chipurile unui sfânt fără chip; reprezentările din cultura românească veche și sursele lor (2014). De asemenea, a coordonat mai multe volume colective, în domeniul studiilor culturale, precum: Obiecte și urmele lor: priviri istorice, povești antropologice (2018, împreună cu Cristina Bogdan); Madrigali amorosi: studii în onoarea profesorului Mihai Dinu (2018).

Scriitori și creatori de ficțiuneOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Creionul de tâmplărie​

de Mircea CĂRTĂRESCU

Recomandată de Bogdan TĂNASE

Humanitas

Radio Trafika Europe

Literatură europeană, la New York

PREZENTĂRI & CRONICHETE

José Luis Olaizola – La leyenda de Luis Candelas

Luis Candelas este banditul cel mai faimos din Spania, care fură de la bogați, dar nu dă nimic săracilor, ci cheltuie totul, în special pe băutură și pe femei. Așa spune legenda. Pe atunci (1804-1837), cartierul Lavapiés nu era al hipsterilor, ci al celor cu briceag la cingătoare. Candelas era maestru al deghizărilor, apărea la petreceri, se prezenta ca fiind din înalta societate, distrăgea atenția și, între timp, banda lui jefuia tot ce se putea.

Olaizola (n. 1927), scriitor, critic de film, a fost recompensat cu Premiul Planeta (1983) pentru La guerra del general Escobar. Conduce, la 92 de ani, un ONG care luptă împotriva prostituției infantile în Thailanda.

Alexandra NICULESCU

Biblia după Borges. Literatură și texte sacre

Conferințele și eseurile cardinalului Gianfranco RAVASI (cărturar subțire și prefect al Bibliotecii ambroziene din Milano timp de aproape două decenii), publicate în Italia, în intervalul cuprins între 2005 și 2018, confirmă atenția lui constantă pentru arta cuvântului și virtuțile hermeneutului biblic.

Structura tripartită a volumului imaginează o călătorie în teritoriile care surprind înlănțuirile dintre tăcere și cuvânt, privind anumite fragmente biblice ca pe forme ale unei transparențe diafanice, meditează la maladiile existenței, într-o manieră care ne invită să ne amintim de textul lui Constantin Noica (pe care cardinalul îl citise în italiană), și propune o survolare a arhitecturii atât de diverse și de sofisticate a operei lui Borges, din perspectiva unui cititor împătimit de scrierile sale.

Peste toate se așterne țesătura diafană a vocabulelor care descind din Biblie și sunt tâlcuite pentru contemporani, ca un fel de hrană menită să întrețină sufletul, deși cardinalul știe, chiar mai bine decât cititorii săi, că întotdeauna „cuvântul sacru cel mai însemnat trebuie să fie lăsat în tăcere”.

Editura Polirom, 2019. Traducere de Miruna și Bogdan Tătaru-Cazaban.

Cristina BOGDAN

ÎN CURÂND

RAMONA de Andrei Crețulescu

ÎN NUMĂRUL ACESTA SEMNEAZĂ

Recomandări OPTm

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro

Echipa